Again,Pitesti.....but,by myself!

Cand am auzit de concertul VdV din Pitesti,acum 3 sau 4 saptamani,deja planuiam cum sa ajung,cu cine sa ma intalnesc si unde sa stau.Partea financiara am rezolvat-o foarte usor si de data asta(cand e vorba de concerte,banii parca imi pica din cer...insa numai cand e vorba de asa ceva)...tot ce mai era de facut,era sa gasesc persoanele potrivite cu care sa merg.Am comunicat cu Mei,cu care vorbesc de ceva vreme pe mess si am stabilit ca ne vedem...apoi,am contactat-o pe Cosmina,cu care nu ma mai vazusem de la Buzau si de care chiar imi era foarte dor.
Din nefericire Mei nu a mai putut ajunge,insa Cosmina a zis ca suta la suta merge...asadar,joi seara am fugit de la scoala spre gara sa imi iau bilet.
Vineri la pranz,eram in gara.Bausem 2 cafele,o cutie de Red Bull si ma aprovizionasem cu tigari,totul era excelent.
Tin sa marturisesc ca la inceput aveam un mic semn de intrebare in legatura cu trenul si cu plecatul meu,de una singura pana la Pitesti,insa o data ajunsa in gara am inceput sa fiu foarte calma si sa ma obisnuiesc cu ideea.
Pe la ora 3,am ajuns in Pitesti.Am vazut-o pe Cosmina si am inceput sa mergem prin oras pana la ea acasa.Orele au trecut si noi am povestit si am tot povestit,pana cand venise momentul sa plecam spre club Hush,unde avea loc concertul.
In jur de ora 7,pe o ploaie teribila,am ajuns si noi in club.Locul era mic,plin de mese....inspirandu-mi,o stare de relaxare totala(ceea ce si vroiam sa fac in acesta deplasare:sa ma distrez si sa ma relaxez)
In timpul probelor de sunet de la Vita,am fost date afara pentru ca nu aveam rezervata o masa.Am stat in ploaie,cu speranta ca va venii cineva sa ne salveze....si a venit,a aparut Andreea de la Curtea de Arges care era cu o mare gasca si cu...o rezervare la una din mese.
Am reusit.Am intrat inauntru,am platit tot ce era de platit si ne-am pus iarasi pe vorba(ce sa mai,cand ma vad cu, Cosmina se pare ca vorbim non-stop).
In jur de ora 9,o plictiseala mare daduse peste noi.Numai era nimic palpitant: mama ma sunase si nu parea asa agitata,deci totul era bine,lumea statea la mese,manca si vorbea.....si uite asa a aparut Sorin care s-a pus pe vorba cu mine...despre ce?Despre eu,mama si concertele.....doua aspecte care nu prea se leaga intre ele.
In sfarsit,ora 10,extaz.A inceput concertul.M-am zbantuit,am facut poze si apoi toata lumea a luat pauza.Da,Vita a cantat in 2 reprize....si,iata,ca a fost din nou altceva.
Concertul?Genial,m-am simtit fantastic.....imi venea iarasi,sa rad,sa plang,sa zbier....asadar,alta reactie "chimica" s-a produs in mine si de aceasta data(dupa concertul de pe 25 ianaurie care "m-a atacat" sau cel putin asa m-am simtit eu....era tot de ce avem nevoie)
Finalul...cel mai trist.Nu vroiam sa se termine...insa,nu putea sa tina o vesnicie.
Dupa ce mi-am luat la revedere de la toata lumea,am mai pierdut vremea prin club…..pana cand,Cosmina mi-a propus sa cunosc si Cuba..un alt club,cica,destul de tare.
Am ajuns si acolo.Am mai stat ce am mai stat..pana cand ne-am facut un nou "prieten" care tot ne spunea "povesti de adormit copiii" si noi intelegam numai un sfert din ele...insa pana la urma tipul a rezultat gay(iti zic eu Cosmina,ca asa era) sau cel putin asa mi s-a parut mie.
In jur de ora 1,mergeam agale pe strazi:mie fiindu-mi rau de la espresso,iar Cosminei de la bere.
Am ajuns acasa in jur de ora 3 si am adormit pentru cateva ore(daca au fost si alea).
La ora 6 am plecat.Afara?Era foarteeee frig,insa orasul arata superb.....pentru ca ningea,totul era alb,lume nu prea era pe strada,iar linistea si tot ce te inconjura,arata,ca intr-un peisaj de poveste!
Dupa ce am mers destul pe jos,am ajuns la gara la timp,eu m-am uract in tren iar Cosmina a plecat(insa...trebuieeeee sa ne mai vedem cat mai curand).De la 7 si ceva pana la 9 am fost intre vis si realitate.....pana cand..am ajuns acasa,in Bucuresti.Lucrurile numai erau asa frumoase aici:aglomeratie,ploaie...un peisaj care iti inspira tristete....insa in acel moment,nu ma mai puteam intrista de la nimic.
La ora 10 am fost acasa.Mama calma(nimic palpitant)...iar eu?Eu eram in culmea fericirii...rectific,sunt si acum in culmea fericirii!
In concluzie:am ajuns a 2-a oara la Pitesti,de data asta by myself,ce mi-am propus inainte sa plec de acasa mi-a reusit.....totul a fost perfect,minunat...m-am distrat,nu am fost nici o clipa trista si cel mai important: mi-am dat seama ca atunci cand tii cu adevarat la cineva,trebuie sa ai incredere.....si,daca esti suficient de norocos nu vei da gres si vei vedea cum iubirea iti este impartasita indiferent de situatie!

Bye bye!

Astazi plec.In sfarsit sunt pe deplin fericita.Da,bine,plec numai pentru o noapte,dar ce conteaza...plec,ma relaxez,ma duc la concert(logic) si stau cat mai departe de aceasta harababura ce ma inconjoara in Bucuresti.....care sper sa nu apara si acolo.
Asadar am terminnat cu plansul,stresul si nervii (pe care oricum nu prea am voie sa mi-i fac,deci "le multumesc" celor care ma enerveaza zi de zi,si tin la sanatatea mea....daca ar fi fost ei in locul meu,probabil ar fi fost morti de mult) si am terminat si cu sarcasmul.....si mi-am revenit commplet.....sunt din nou aceiasi Deea care mereu rade si mereu e fericita,orice ar fi.De ce?Pentru ca asa sunt eu in realitate,pentru ca am ceva ce unii nu au: poate nu sunt matura,sau un geniu in devenire......insa sunt fericita!Da,am o fericire in suflet pe care nu multi o poseda.....si de asta ma simt cea mai mandra!
Plec.Pitesti here I come.....pentru a 2-a oara! Bye bye Bucuresti!

Am realizat.....

Am realizat pe ultima suta de metrii ca toate persoanele de care ma astasez in aceasta viata,se indeparteaza de langa mine,sunt indepartate "fortat" de mine sau pur si simplu,pleaca....mai devreme sau mai tarziu....poate eu mi-i indepartez,poate nu...insa,oricum,este dureros!

Temeri....

De curand am sesizat ca Andreea din Buzau,mi-a trimis o leapsa.Da,da,stiu ca sunt cam lenesa si nu prea vreau sa fac lepsele...dar pentru asta chiar am dispozitia necesara!
Acum,va trebuii sa recunosc,intr-un mod oficial de ce mi-e cel mai frica pe aceasta lume.....si daca stau sa ma gandesc sunt multe lucruri de care ma tem:

1.Mi-e foarte frica de singuratate.Traiesc cu senzatia ca ma voi trezii,candva si voi vedea ca sunt singura!

2.A inceput sa-mi fie din ce in ce mai teama de verbul "a te atasa" pentru ca de cele mai multe ori primesc lovituri puternice de la cei de care ma atasez

3.Mi-e teama de adevar(in unele situatii) si atunci il ascund,ca sa-mi fac viata mai frumoasa!

4.Mi-e frica de gaste...le urasc si se pare ca si ele ma urasc pe mine.Asadar daca vreti sa ma traumatizati,faceti-mi cadou o gasca!....gluma

5.Mi-e frica de ura celorlalti...pentru ca ma doare!

6......si bine da,mi-e teama de moarte.M-a ocolit de cateva ori si ma tem ca la un moment dat ma va nimeii din plin!

Cred ca astea ar fi singurele mele temeri....sau poate astea sunt singurele pe care le realizez in acest moment.
Fiecarei persoane ii este frica de ceva.....asa ca va invit sa va "eliberati" temerile(bineinteles cei care vor sa ia leapsa,mai departe) :P:P

Insensibili?

Din nou,mi-a „pocnit” o noua intrebare in cap, o data cu noua mea profa’ de chimie si o data cu alte aventuri de’ale mele.
Dupa ce am trecut de lunile groaznice in care a trebuit sa ma vindec,nu atat de mult fizic,pe cat psihic….mi-am dovedit,mie (si mai mult) cat de insensibila pot fi in anumite situatii…mai bine zis,in anumite relatii.Totusi nu toata lumea este de acord cu mine si nu toata lumea ma intelege.Oare unora nu li se pare adevarat?Oare unii dintre noi nu isi pot vedea acea parte insensibila?
Daca de mici copii,suntem invatati sa ne iubim familia,sa iubim,aproape totul in jurul nostru,de ce o parte din acele idei dispar?
Insensibilitatea-acea lipsa de sentimente….o capatam datorita greutatilor vietii sau frumusetii vietii?Daca traim in „iad” deja,ajungem la un punct in care nimic si nimeni nu ne mai misca?Sau daca traim in „rai”,numai suntem capabili de a vedea suferintele altora?
Atunci cand mi-am spus punctul de vedere in fata mamei,a inceput din nou,cu vechea si nemuritoarea fraza: „atunci cand voi,elevii,lua-ti note mici,ii desconsiderati pe profesori!”…ei bine:Nu! Si am spus aceasta negatie cu toate argumentele posibile.
Profa’ de chimie,este una din persoanele insensibile in permanenta.Nu are momente proaste sau situatii special alese pentru a-si evidentia acest sentiment(daca se poate numii asa),este constanta…si nu sunt singura care a observat acest lucru.
Suntem calatori in aceasta viata,mintim,plangem,ne bucuram….insa indiferent de moment,avem o insensibilitate aparte,avem o nepasare de care nu ne putem descotorosii…..este posibil,aceasta,doar o alta impresie personala de-a mea,sau este un adevar pe care nu-l suportam?
Lumea,in ziua de azi,se afunda in anumite „prietenii”(daca le pot spune asa) si da,recunosc:sufera.Fac parte din lumea din ziua de azi?
O buna prietena mi-a marturisit intr-o zi ca si ea(genul de persoana nebuna si fara inhibitii) a suferit la sfarsitul unei relatii…si chiar foarte mult.Cum am reactionat eu cand am auzit aceasta afirmatie?Am ramas, putin mai mult…uimita!
Asadar,intr-un moment al vietii,cu totii ajungem sa plangem si sa suferim…deci,mai mult traim in acel „iad” decat in lumea frumoasa si fara griji.
Am ajuns la o concluzie:am ajuns sa imi dau seama ca profa’ de chimie,poate a trait un „iad”,am ajuns si sa admit faptul ca prin oricat de multe stari am trece,suntem sensibili sau timizi…..suntem oameni.
Daca insensibilitatea este o traire afectiva pe care o posedam de cand ne nastem;pe parcurs,cu sau fara vointa noastra,o facem „sa creasca”…si asta tine numai de modul nostru de viata si de anturaj.
Imi propusesem candva,sa-mi „remixez” o melodie,practic,un verb care ma dobora: „imi pasa” care devenea „nu-mi pasa”…..A rezultat ca nu pot face acest lucru,a rezultat ca oricat de insensibila as fi,nu pot fi nepasatoare suta la suta.Poate este bine….poate nu!
In concluzie,prin oricat de multe am trece in aceasta viata,putem ramane constanti sau exista doar exceptii?Putem ramane sensibili sau insensibili,sau v-a exista intotdeauna o cale de mijloc?

Si....e sarita de pe fix!

Red Blonde-Nu am cu cine


Si...am ascultat si eu melodiile de la Eurovision.......si...am ramas ca anul trecut: masca!
Nu am putut numara ce nu-mi place......de fapt nu am putut numara nici ce-mi place.Toate melodiile imi sunt neutre....asadar daca o sa ne calificam,daca o sa castigam sau daca o sa patim la fel ca anul trecut,deja nu imi mai pasa.....am ajuns si eu sa fiu neutra.
De ce am postat mai sus melodia respectiva?Pentru ca e sarita de pe fix.....si seamana foarte mult cu...mine. Nu va speriati,am zis ca seamana cu mine,nu cu Eurovisionul!
Well,in concluzie,sa nu fiu prea cruda:daca e sa pierdem,sunt obisnuita.....iar daca e sa castigam "bravo Romania!".....(in sfarsit)......
...totusi ce e bine,e ca am gasit o melodie care mai seamana ceva cu mine!

Perfectiune!

Nu ma consider perfecta,dar sunt!

De ce?

Pentru ca nu am obiceiuri proaste,stiu cand si cum sa actionez…si ma comport impecabil.

In mintea mea,exista o scara care ajunge la cuvantul „perfecta” si mai am cateva trepte de urcat….asa ca sunt pe drumul cel bun.

Am un apartament cu doua camere,pus la punct si orgnizat.Indiferent de situatie,lucrurile nu sunt imprastiate si totul este strans si pus la locul lui.

Lucrez cateva ore pe zi.Nu am foarte multi bani,insa ma descurc si sunt mandra de cunostintele mele.

Distractie?

Sa nu va ganditi ca nu ma distrez,ba da ma distrez: vorbesc la telefon putin(sa nu platesc foarte mult) si mai imi vizitez matusa.Cu celelalte rude nu prea ma inteleg atat de bine….ei nu cunosc esenta vietii! Ce?Nu am timp….trebuie sa am totul organizat in fiecare clipa!

Nu prea stiu sa gatesc,insa mai imi mai permit sa ies in oras sau sa mananc pe la,cele cateva persoane care imi mai inteleg punctul de vedere….foarte corect,de altfel!

Nu am animale de casa…nu am timp sa am gija de ele si apoi,lasa par peste tot si strica totul…..Am considerat de mic copil animalele,murdare!

Da,locuiesc singura.Parintii mei au murit.Casa cea mare am vandut-o,iar masina…s-a dus si ea de mult!

A?Relatii….nu,in cazul meu nu merg relatiile…nimeni nu este capabil de a ma intelege….asadar,excursiile in strainatate au devenit singurele mele cai de a ma elibera de toti cei din jurul meu…..a,si asta mai este o cale de distractie!

Daca sunt fericita?Normal.Mai imi lipsesc doar cateva trepte pentru a atinge perfectiunea,de ce nu as fi fericita?Sunt mandra de mine si foarte foarte inteligenta,am vazut aproape toata lumea si cu toate astea am capacitatea de a simtii si mila pentru cei de langa mine…..gen,pentru nepoata mea,care nu va ajunge nimeni in aceasta viata…..

…..si da,este posibil sa ai asa o viata perfecta ca a mea…..

P.S: ….si da frate,persoana asta exista….va puteti imagina?

As putea...

M-am gandit intr-o seara la cat de multe lucruri as putea sa fac,daca as avea mai mult curaj sau poate mai mult chef...
As putea sa incep sa spun adevarul,sa infrunt totul si sa scap de aceasta "panza" care ma acopera intotdeauna.
As putea sa fiu mai insistenta si sa numai las lucrurile sa se rezolve in timp....
As putea sa renunt la fabuloasele tigari,chiar daca le iubesc...dar bare-mi asa mi-as salva sanatatea...
As putea sa accept faptul ca si altii gresesc si nu vor sa recunoasca(la fel ca mine)....
As putea sa-mi "dozez" iubirea fata de unele persoane si sa ii bag in seama si pe altii....
As putea sa ma preschimb in altceva,doar daca as vrea!
Scriind toate aceste afirmatii,iata cum am ajuns si la vechea vorba "este suficient sa-ti propui ca vei reusii"...daca eu mi-am propus toate lucrurile pe care as putea sa le fac?Sa ziceam ca nu,sa zicem ca nici macar nu as vrea....insa,un lucru este sigur: pana ma voi decide,as putea pentru inceput sa rad si sa ma bucur de tot ceea ce am......si mi-am dat seama ca in viata(in acest moment) am parte de momente si oameni de o mare valoare!

Ce si cum intelegem?

Am terminat.Am terminat anul 2008 si am inceput un nou an de mult.Cum?La fel.Nimic nu s-a schimbat la mine.Adica?Adica minciunile nu au incetat si am intrat in noul an cu multe si multe minciuni;tigarile nu s-au oprit si mi-am fumat ultima tigara pe 2008 si am inceput si prima tigara pe 2009; energizantele si cafelele nu au stat prea departe de mine si au inceput sa „curga” una dupa alta,iar alcoolul nu a stat nici el prea departe de mine cu tot cu operatia mea...de care numai vreau sa mentionez atat de mult in acest an....cu toate ca au grija altii sa-mi aminteasca non-stop de acest lucru.
Trecand peste toate evenimentele la care am asistat in ultima vreme,am ajuns din nou la mii si mii de intrebari.....vedeti?Nici intrebarile nu m-au abandonat in acest an.
Inca din prima zi a anului,am inceput sa ascult mii si mii de povesti despre familia mea si toti cei ce fac parte din ea.La ce concluzie am ajuns?La aceeasi.Nu ma incadrez si nimeni nu prea ma vrea incadrata.Totusi daca fac multe prostii si nimeni nu ma intelege,de ce mama,care nici ea nu se mai straduieste de la o vreme sa ma inteleaga nu ar spune niciodata „imi e rusine cu tine”?Imi reproseaza ce e drept......oho,si reprosurile curg si curg gramada....insa nu o vad si stiu ca nu o vad bine,zicand „nu ma intereseaza de fiica-mea” sau „imi e rusine cu ea”.
Nu fac parte dintr-o familie perfecta,nu fac parte din genul acela de familii care sunt foarte unite si nu au secrete unii fata de ceilalti,insa azi am realizat ca poate e mai bine asa.....poate familiile perfecte intr-adevar au si dezavantaje,poate ca nu au forta necesara de a rezista marilor evolutii sau poate ca le este mult prea frica sa nu destrame tot ceea ce au.
Daca tot ceea ce-am spus despre familii,despre relatia dintre membrii familiei este adevarat atunci eu si toti cei ca mine de ce incepem sa iubim si sa ne atasam mult prea mult de persoane pe care de-abea le cunoastem si de ce nu incercam sa ne apropiem mai mult de familia noastra?Sunt intr-adevar constienta ca familia frumoasa si fericita nnumai poate fi recuperata sau doar ma mint singura ca sa pot acoperii alte greseli de-ale mele?Inteleg intr-adevar toata aceasta harababura despre familii?Ce inteleg mai exact?
Daca ma afund in relatii,daca imi schimb iubiti ca pe pantofi(oooo si credeti-ma am o gramada de pantofi) atunnci sunt o persoana care va ramane tot restul vietii ei cu amintiri neplacute in ceea ce priveste viata privata?De ce nu pot sa transform totul intr-o relatie frumoasa si irecuperabila?Asta vreau sa fac insa nu stiu cum.....asta incearca sa faca subconstientul meu de multa si multa vreme...de cand a descoperit cata iubire port pentru alte si alte persoane care nu au nici o legatura cu mine....insa pe care eu i-am strans extrem de aproape de mine.
Se observa ca suntem dezorientati in viata......ca nu stim cateodata incotro sa o apucam....o familie unita si fericita ne ajuta in aceste situatii?La aceasta intrebare nu am cum sa raspund.....insa pe parcurs am descoperit ca singurii care ne ajutam suntem noi insinte,singurii care ne stricam relatiile,care ne despartim si suferim,suntem tot noi insine.....si se pare ca e mai bine sa ne obisnuim din timp…e mai bine sa fim pregatiti din timp.
Totusi,oricat de multe as scrie aici,oricat de multe as intreba sau as marturisii.....vom fi vreodata siguri ca am inteles bine?Vom fi vreodata siguri de: ce si cum intelegem?

Rutina!

Da,am inceput si eu zilele de rutina.Dupa o vacanta de 3 luni,nu era exact ceea ce imi doream...insa,bare-mi acum,experimentez si fac ceva util.....sau nu....in opinia mea.

Oare de ce am inceput sa ma refer la rutina,dintr-o data,gandindu-ma la toate modurile posibile ale ei insa dand un singur exemplu,concret?Ei bine,pentru ca,am mai aflat un lucru ce m-a pus pe ganduri.

Vorbind in fiecare zi despre non-relatia mea si aducandu-se vorba despre acest lucru....am stat sa ma concentrez mai cu atentie,asupra unei rutine-relatii.Oare si acest lucru il mai presupun relatiile esuate?

Daca profa’ mea de romana are dreptate,si o pura presupunere dintr-un roman este adevarata?Daca intr-adevar termenii de monogam si poligam exista?Asta inseamna ca niciodata nu vom putea schimba relatiile si sentimentele.....si ca femeia,orice s-ar intampla este monogama,adica isi are sentimentele si prioritatiile bine conturate...iar barbatul este poligam,adica nu isi poate clarifica niciodata lucrurile precizate mai sus.Suntem cu totii nebuni?Sunt eu nebuna si nu accept anumite adevaruri sau viata este pur si simplu de neschimbat?

Intr-una din zile,timp in care mi-au venit si mai multe intrebari in cap,am mai realizat ca in viata,fiecare se „muleaza” dupa fiecare,sau dupa anumite locatii.Adica?Adica am inceput sa ma intreb daca o femeie complet normala plecata ani si ani intr-o tara straina s-a schimbat atat de mult si a devenit atat de rece datorita locului si oamenilor sau tot viata,relatiile..poate si rutina sunt de vina si de aceasta data?

Din ce am aflat,mi-am dat seama ca rutina ne schimba...poate sa ne faca mai rai,mai buni sau mai insensibili....insa,este clar,ca nu este sanatos sa cadem in aceasta capcana,fie ca suntem singuri,fie ca nu...asadar acea monogomie sau poligomie se poate schimba daca vrem acest lucru?Daca da de ce ma tot uit in jurul meu si nu vad nimic nou?Poate nu ma uit cu atentie.....

Sunt constienta ca suntem etichetati diferit,fie ca vrem sau fie ca nu si mai stiu si ca ne putem modela dupa anumite persoane sau locuri....totusi,asta nu inseamna,din nou,o rutina ce nu vrem sa o vedem?

Daca eu accept non-relatia in care sunt implicata de ani de zile,ma „modelez” dupa persoanele pe care le iubesc si care sunt in jurul meu,sunt monogama...as zice doar pe jumatate,atunci nu sunt intr-o continua rutina cu sufletul meu?Bine,acum sunt intr-o si mai mare dilema....

Am ajuns candva la un sfarsit,am ajuns sa vad ceea ce nu am crezut ca voi vedea niciodata,si anume: situatii si oameni de care imi pasa,oameni care ma fac sa sufar,dar de care imi pasa,o non-relatie de care imi pasa.Totusi,e bine sa-mi pese atat de mult?Oare nu si acest interes al meu m-a impins spre rutina?

Am pus intrebari despre tot ceea ce-am simtit in neinregula,am combinat totul cu aceasta rutina,pentru ca fara sa vreau tot acolo ajungeam...asadar,cu ce se „mananca” acest cuvant simplu?Are vre-o semnificatie clara,atat in viata mea cat si in vietile altora?Daca da,care este aceea si de ce nu o descoperim?...si totusi daca nu,atunci inseamna ca in toate domeniile suntem cu adevarat speciali si imprevizibili.

Orice s-ar intampla si oricum ne-am simtii in orice zi....nu ma voi oprii niciodata din a ma intreba: ne traim viata (intr-un fel sau altul) intr-o continua rutina si nu ne dam seama?

Invitatie.....

7:15- trantesc telefonul,dau cu perna in ceas..insa zgomotul asurzitor care nu ma lasa sa ma odihnesc nu se opreste.Pe secunda ce trece,zgomotul ma surzeste parca si mai mult,iar capul parca imi explodeaza.Lumina soarelui incearca sa-mi lumineze fata insa eu nu vreau acest lucru,vreau doar sa zac si sa nu-mi amintesc de ce s-a intamplat aseara...insa fara sa vreau,imaginile trec fugitiv prin mintea mea:.....bar....tigari....cocktail...bere....vin...o canapea neagra si o rochie pe jos....STOP!Dau pernele si cearceaful la o parte....si simt cum totul se invarte cu mine.Zgomotul s-a oprit si e liniste.....ce vad prima oara?Canapeaua neagra si rochia de pe jos.
Ma ridic din pat si ma tarasc cu greu pana la masauta din mijlocul camerei.Primul instict?Iau ceasca de cafea si beau din ea......cafeaua e de ieri,insa nu conteaza.....numai conteaza nimic.Imi aprind o tigara....(sunt surprinsa de faptul ca mai am tigari) si ajung pana la usa de la intrare unde ma asteaptau mii si mii de plicuri.Ma intreb de ce?Duminica nu vine posta...numai daca......ma uit la calendarul de pe perete cu un singur ochi si vad 22 mai....fuck,e luni!
9:23- Inca sunt pe jos si ma straduiesc sa-mi citesc corespondenta.Am baut restul de cafea si am fumat 4 tigari insa capul inca ma doare.
Ziare,ziare,facturi,facturi....ooooo,factura mea de la Visa.....ma rog,trecem peste.Rascolesc si rascolesc,pana cand dau de un plic.Imi mai aprind o tigara...situatia nu mi se pare una buna....insa,imi este indiferent..desfac plicul si citesc...o invitatie?POFTIM?Singurele invitatii pe care le-am primit vreodata intr-o zi de luni la ora 7 dimineata au fost de la cei de la banca care ma „rugau frumos” sa ma misc o data sa-mi platesc facturile.Bine,se pare ca aceasta nu era acel tip de invitatie.....era o.....nunta??
Ma tarasc pana in bucatarie si apuc telefonul.Ma chinui sa formez numarul si ma rog sa nu-l fi format gresit...in acest timp tigara zacea pe covor,pregatita sa de-a foc umilei mele case.
Ocupat!La dracu’!
Ma asez din nou pe jos si ridic tigara.Ma tarasc mai departe de hartia suspecta care inca zacea langa mine.Ma uit in jur.Nu se poate....si atunci,realizez.
Toata viata am fost persoana care nu isi mai amintea.Am fost persoana care isi gasea rochia aruncata pe jos si se trezea intr-un tricou necunoscut.Am fost inconjurata de prieteni,de bautura,tutun...si nu in ultimul rand de multi si multi „prieteni de-o noapte”.Toata viata am primit „invitatii” la banca.......si acum?Acum primesc invitatie la o nunta.....nu,mai rau,primesc invitatie la acea nunta.
11:06- stau pe buna si confidenta mea canapea din piele si inca incerc sa procesez ideea.Nu mi-am strans lucrurile...singurul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi iau o scrumiera si o sticla de vin.Da,e 11 dimineata si beau vin.....judecati-ma....daca nu voi,poate aceasta invitatie,aceasta hartie care tocmai m-a anuntat ca cel mai mare fustangiu din lume se insoara!
Sunt suparata?Nu.Poate doar revoltata,poate doar socata....bine,foarte socata.De ce?Pentru ca am aceasta invitatie la nunta lui langa mine si tricoul lui este inca pe mine......
Am fost un cadou frumos si am terminat..iar in acest moment imi multumesc ca am o memorie proasta datorita alcoolului si un semineu!

Constiinta!

Din nou,mi-am dat seama cum sufletul meu se implica prea mult si mintea mea uita sa mai gandeasca.Am realizat cum tot timpul raman pe dinafara in timp ce altii se bucura de roadele muncii mele sau pur si simplu nu le pasa.Acum ce fac?Fac pe victima?Se poate spune si asa...se poate spune ca am acest „ne-atuu” de a face pe victima in fata altora,avand speranta ca de undeva va aparea o persoana care ma va ajuta...insa astept si astept si astept....si astept degeaba!

Printre multele si multele discutii ciudate pe care le-am avut cu my boyfriend,am dat astazi intr-un alt subiect ce avea bineinteles,la inceput,legatura cu mine...Si iata cum el a ajuns sa-mi spuna ca in viata nu trebuie neaparat sa gandesti cu inima ci trebuie sa gandesti cu capul.....oare?Atunci cand am fugit toata tara dupa anumite persoane am gandit cu capul?....Nu! Atunci cand m-am certat,m-am impacat,am injurat,am avut grija de unii si de altii,am gandit cu capul?...Nu! Bun,asadar rezulta ca eu nu sunt genul de persoana care sa gandeasca cu capul......Rau!

Pe parcursul aventurilor mele,care mi-au adus in fata ochilor fel si fel de noi prieteni si fel si fel de,discutii....nu am avut curajul sa gandesc totul la rece,nu am avut curajul sa-mi implic si mintea in toate aceste harababuri...am lasat doar sentimentele mele in joc....si am facut....foarte rau.

Zilnic sunt nemultumita,zilnic ma trezesc diminneata,zambesc,fac lucruri frumoase,mi se intampla lucruri frumoase.....insa la un moment dat,totul se opreste si ceva urat,ceva peste care nu pot trece imi umbreste viata.Soarta face ca acest „nor imens” care numai pleaca o data sa vina peste mine exact de sarbatori,exact de Craciu si de Anul Nou....eu,bineinteles,am incercat si incerc sa-l indepartez..insa el este mare si puternic....iar eu?Well,eu sunt mica...si in acest moment al vietii cam satula.

De ce facem de mii si mii de ori aceleasi greseli?De ce l-am iertat pe my boyfriend a patra mia oara,constienta fiind de faptul ca nu-l iubesc asa cum el ma iubeste pe mine?Oare constiinta mea nu functioneaza bine?Oare „o rotita” a mers dintotdeauna prost in capul meu?Numai in capul meu sau toata lumea are cate o problema de acest gen?

Daca in viata se spune ca este bine sa gandesti mai mult cu capul si nu cu inima,atunci sentimentele se racesc,si ce ar trebuii sa facem cu ele?Pur si simplu sa le lasam sa inghete si sa le dezghetam atunci cand va fi prea tarziu?Este aceasta o forma sanatoasa de a-ti traii viata?Majoritatea ar zice ca nu,eu zic ca nu,tinand cont de faptul ca eu nu procedez asa.....

Daca traiesti intens si nu-ti folosesti constiinta,daca tot ceea ce oferi sunt sentimente si iubire,de cele mai multe ori,tu rezulti persoana ranita,persoana socata care sufera cel mai mult.Insa,daca fiecare pas pe care il faci in viata este gandit,atunci nu poti fi luat prin surprindere niciodata si acest lucru ar face din oricine,un om crud,o stana de piatra fara sentimente.Oare exista o cale de mijloc?Iti poti oferii sentimentele insa in acelasi timp iti poti gandii si fiecare pas pe care vrei sa-l faci?Cat de greu poate fi acest lucru?....si,totusi daca este usor de ce nu vad pe cineva care procedeaza in acest mod?

Indiferent de situatie si indiferent de persoana...in orice moment fiecare ar trebuii sa aiba o constiinta cu mult si mult „antrenament”.... pentru acest joc numit...viata!