A fost odata...

A fost odata ca niciodata un taram magic,un taram unde isi avea castelul cel mai cinstit si vrednic imparat.Acesta,avea tot ce isi putea dorii: o avere grandioasa,o sotie blanda si iubitoare si o fiica rasfatata…o adevarata printesa.Insa,imparatul nu era pe deplin multumit deoarece fiica sa,chiar daca avea cele mai minunate lucruri,simtea ca ceva ii lipsea cu desavarsire,simtea cum altceva decat tot ce traise pana atunci o astepta undeva departe,undeva in lumea..reala.
Iata ca intr-o buna zi,printesa hotara sa nu isi mai asculte familia si sa plece,pentru a descoperii ce ii lipseste.O data ajunsa departe de imparatie,fata dadu ochii cu cele mai crunte lucruri:oameni saraci,tristi,oameni care luptau trup si suflet pentru a mai privii inca o data rasaritul soarelui.
Nimic nu a oprit-o pe fata imparatului sa-si atinga scopul;s-a angajat barmanita ca toate celelalte fete de varsta ei si a gasit o camaruta saracacioasa unde sa locuiasa.
Zilele au trecut,iar printesa s-a obisnuit din ce in ce mai mult cu noua sa viata;si-a facut prieteni cu care povestea de fiecare data cate ceva…si toate astea,pana intr-o seara cand in acea carciuma intra…un print,un fat-frumos bogat si mandru de statutul sau.In acel moment,sufletul printesei fu zdruncinat din temelii…prietenii ei incercau sa o incurajeze sa vorbeasca cu el,insa nici gand de asa ceva…in fiecare seara cand fata ii punea pe masa printului,cele mai delicioase bucate tot ce ii putea spune era un „zambet”…iar dintr-o anumita seara,zambetele incepusera sa ii fie inapoiate.
Serile treceau parca din ce in ce mai repede,iar fata se gandea din ce in ce mai serios sa lase totul in urma si sa plece in cel ma indepartat tinut,unde stia ca locuia printul ei.Imparatul afla insa de soarta fiicei lui,si plin de manie,trimise un slujitor s-o informeze pe printesa ca o data plecata din regatul lui,dusa va fi pentru totdeauna.
Indrumata si sprijinita de prietenii sai,printesa pleca.Suferii foame,frig,sete..insa gandul ca in curand avea sa ajunga la iubirea sa,ii hranea toate neajunsurile.
Dupa luni de cautari si de suferinte,fiica imparatului,ajunse in tinutul indepartat al tanarului…insa,o data ajunsa la castelul acestuia fu arestata si trimisa in temnita,pe motiv ca era o simpla cersetoare ce dadea tarcoale palatului cu ganduri ascunse.Nu trecu mult timp pana ce printul afla de existenta prizonierei…si nici macar,fara sa se intereseze de chipul ei trimise sa fie aruncata din palat,in mijlocul padurii.
Intr-o padure,sumbra,intunecata si plina de pericole,acolo deschise ochii fata si isi dadu seama cat de greu este si cat de mult trebuie sa indure pentru a avea ceea ce,credea,ca ii lipsea in viata:afectiunea,dragostea unui fat-frumos.
Norocul a dat peste printesa..si peste fix 2 zile,timp in care se imbolnavise grav si nu se mai putea tine pe picioare,a fost salvata.De cine?De catre o contesa,o femeie frumoasa si puternica,capabila sa infrunte orice pericol.In cateva saptamani,fata se puse pe picioare si incepu sa-i povesteasca contesei tot ce s-a intamplat si prin tot ce a trecut,pentru a ajunge acolo unde isi propusese.Contesa ramase extrem de surprinsa si incerca sa ii explice fetei ca eforturile ei vor fi in zadar,deoarece il cunostea mult prea bine pe print…insa printesa nu intelegea,iubirea ei,poate chiar obsesia,erau mult prea mari ca sa mai poata auzi sau intelege realitatea.
Intr-o dimineata frumoasa,contesa ii facu cunostinta printului cu fata,iar el se arata mai mult decat incantat sa o primeasca in castel si sa ii fie alaturi,dandu-si seama de greseala imensa pe care o facuse.Asadar,visul devenii realitate,fiica imparatului era in sfarsit alaturi de iubirea ei…si statu alaturi de el o luna,doua,un an…peterecura momente magice si de neuitat impreuna…asta pana cand,printesa realiza ca alesul ei nu ii va impartasii niciodata sentimentele si nu va fi alaturi de ea asa cum si-ar fi dorit,asa ca fugii si se intoarse la casa contesei.Acolo se simtii in sfarsit bine,acolo avea in sfarsit pe cineva care o putea intelege si sprijinii,ca o adevarata mama si prietena neconditionata…fara reprosuri,fara dezamagiri.
Se spune ca printul a murit singur insa la fel de orgolios;regele si regina au suferit ani intregi dupa plecarea fiicei lor;iar fata?Printesa a vazut in sfarsit realitatea,mai mult,a simtit-o chiar pe pielea ei,a inteles ca de fapt tot ce ii lipsea era sa aiba aproape un om care sa o inteleaga si sa o iubeasca pur si simplu…
…si se mai spune ca si povestile sunt….o realitate!