M-am mutat.Am o "casa" noua si simpatica...dar,care inca mai trebuie mobilata si amenajata...(voi face si asta,dar in timp)...
Asadar,schimbati vechea adresa si vizitati-ma la cea noua:
http://deealoca.wordpress.com/
duminică, 27 septembrie 2009
miercuri, 23 septembrie 2009
Cearta!
De obicei ma cert cu mine,de obicei eu raman singura persoana suparata si indignata…de obicei,eu mereu am dreptate…si asta doar ca sa fac cearta mai urata.
Pentru ca de cateva zile ma tot cert,tot discut si ma tot enervez,am ramas putin surprinsa cand creierul meu a conceput intr-un final intrebarea „De ce ne certam?”…adica,noi,femeile,intre noi.Daca fac discriminari?Deloc.Nu e stilul meu sa ridic in slavi pe nimeni…atunci?Atunci,evidentiez doar realitatea…si anume,faptul ca singurele care fac taraboi,care se fac pe ele insasi sa sufere,sunt doar femeile.A vazut cineva,un barbat certandu-se zile-n sir?Nu.Ei doar se iau la bataie,iar in final,ies la o bere(nu intotdeauna).
Scandalurile de „gen feminin” ca sa le zic asa,nu se termina niciodata,indiferent ca pornesc din cauza sentimentelor sau a vorbelor,intotdeauna ramane ceva nerezolvat…iar dupa cum se stie,dintr-o samanta plantata mereu trebuie sa creasca ceva.
Oare si cearta ne ajuta?Oare ne face sa ne imbunatatim relatiile cu cei din jur sau sa ne dam seama de aspectele noastre negative?...sau pur si simplu reprezinta un obstacol pe care trebuie sa-l intelegem si sa-l depasim?
Neintelegerile pornesc de undeva anume,pornesc de la un simplu cuvant spus gresit,de la un simplu zambet descoperit atunci cand nu trebuie sau de la o grupare de sentimente ilogice pe moment.Cunoscand toti termenii declansatori,ar trebuii ca sistemul de intelegere al fiecaruia,sa fie mai mare…sau deja de la un anumit punct,totul in noi cedeaza?
Toti suntem oameni,de ce diferenta de sex transmite o diferenta atat de mare si formelor de gandire si de comportament,mai ales atunci cand vine vorba de cearta?Exista un raspuns potrivit pentru aceasta intrebare sau ar trebuii sa ne obisnuim cu ideea „acestea sunt legile creatiei”?Cred ca cea de-a 2-a varianta ne-ar impulsiona spre mai putine certuri…doar cred.
Se spune ca viata este o scoala,ca intotdeauna invatam,dam fel si fel de examene,iar apoi luam note mai mari sau mai mici,in functie de cum ne-am descurcat in experientele respective…asadar,certurile pe care le declansam,nu fac decat sa ne dea o nota mica si sa ne faca sa studiem mai mult…insa oare,invatam?
Atunci cand pierdem un coleg,un prieten sau chiar un parinte,ne mai gandim oare de ce,sau lasam lucrurile cu „el e prost,eu sunt destept”?Normal ca nu ne vom pune mintea la contributie pentru alte si alte intrebari…si aici diferenta de sex nu mai conteaza.
Daca barbatii nu fac atata haos si rezolva totul cu un pumn si o bere,daca femeile raman intotdeauna suparate si cauta samanta de neintelegeri non-stop,ce mai ramane in aceasta lume?Impacarea,dragostea,compasiunea?Da…ar trebuii…insa unde sunt toate aceste elemente in momentul in care nebunia incepe?Poate o data cu moralitatea noastra(a tuturor) sunt si ele ingropate in…cearta!
Pentru ca de cateva zile ma tot cert,tot discut si ma tot enervez,am ramas putin surprinsa cand creierul meu a conceput intr-un final intrebarea „De ce ne certam?”…adica,noi,femeile,intre noi.Daca fac discriminari?Deloc.Nu e stilul meu sa ridic in slavi pe nimeni…atunci?Atunci,evidentiez doar realitatea…si anume,faptul ca singurele care fac taraboi,care se fac pe ele insasi sa sufere,sunt doar femeile.A vazut cineva,un barbat certandu-se zile-n sir?Nu.Ei doar se iau la bataie,iar in final,ies la o bere(nu intotdeauna).
Scandalurile de „gen feminin” ca sa le zic asa,nu se termina niciodata,indiferent ca pornesc din cauza sentimentelor sau a vorbelor,intotdeauna ramane ceva nerezolvat…iar dupa cum se stie,dintr-o samanta plantata mereu trebuie sa creasca ceva.
Oare si cearta ne ajuta?Oare ne face sa ne imbunatatim relatiile cu cei din jur sau sa ne dam seama de aspectele noastre negative?...sau pur si simplu reprezinta un obstacol pe care trebuie sa-l intelegem si sa-l depasim?
Neintelegerile pornesc de undeva anume,pornesc de la un simplu cuvant spus gresit,de la un simplu zambet descoperit atunci cand nu trebuie sau de la o grupare de sentimente ilogice pe moment.Cunoscand toti termenii declansatori,ar trebuii ca sistemul de intelegere al fiecaruia,sa fie mai mare…sau deja de la un anumit punct,totul in noi cedeaza?
Toti suntem oameni,de ce diferenta de sex transmite o diferenta atat de mare si formelor de gandire si de comportament,mai ales atunci cand vine vorba de cearta?Exista un raspuns potrivit pentru aceasta intrebare sau ar trebuii sa ne obisnuim cu ideea „acestea sunt legile creatiei”?Cred ca cea de-a 2-a varianta ne-ar impulsiona spre mai putine certuri…doar cred.
Se spune ca viata este o scoala,ca intotdeauna invatam,dam fel si fel de examene,iar apoi luam note mai mari sau mai mici,in functie de cum ne-am descurcat in experientele respective…asadar,certurile pe care le declansam,nu fac decat sa ne dea o nota mica si sa ne faca sa studiem mai mult…insa oare,invatam?
Atunci cand pierdem un coleg,un prieten sau chiar un parinte,ne mai gandim oare de ce,sau lasam lucrurile cu „el e prost,eu sunt destept”?Normal ca nu ne vom pune mintea la contributie pentru alte si alte intrebari…si aici diferenta de sex nu mai conteaza.
Daca barbatii nu fac atata haos si rezolva totul cu un pumn si o bere,daca femeile raman intotdeauna suparate si cauta samanta de neintelegeri non-stop,ce mai ramane in aceasta lume?Impacarea,dragostea,compasiunea?Da…ar trebuii…insa unde sunt toate aceste elemente in momentul in care nebunia incepe?Poate o data cu moralitatea noastra(a tuturor) sunt si ele ingropate in…cearta!
joi, 17 septembrie 2009
Crize!
Normale,firesti,pretutindeni.De ce?Unii spun ca viata e prea stresanta,altii spun ca fac parte din ADN-ul nostru,eu?Eu spun ca au fost si sunt in continuare create de propria noastra fiinta din dorinta de a ne striga supararile in gura mare sau din dorinta de a fi mai interesanti.
Creand fel si fel de povestioare despre personaje feminine pline de probleme,mi s-a tot spus cat de mult evidentiez(sau vreau s-o fac),criza femeii singure la 30 de ani…stop,stop,stop…poftim?Femeia are o criza la 30 de ani?Parca,intr-un trecut auzisem cum ca exista o criza a femeii si la 40 de ani,si la 20…asadar crizele unei „ei”,nu se mai termina niciodata.Are si barbatul o criza la 20,30 sau 40 de ani?Nu.De ce?Ei bine,nu stiu,poate pentru ca un „el” scapa mai repede de orice eticheta posibila datorita caracteristicei bine cunoscute si total neadevarate,in majoritatea cazurilor,de: „marele macho”.
As avea timp sa pun un „el” la colt si sa explic in mii si mii de cuvinte ce este gresit la mentalitatea unora…insa nu am s-o fac,nu am sa ma crizez si nu am sa dau startul etapei „criza adolescentei la 17 ani”…bineinteles fara certitudinea ca aceasta ar putea exista deja.
Totusi,de unde pana unde aceste prejudecati,cand vine vorba de o „ea”,si nici un fel de gand cand vine vorba de un „el”?Oare de ani de zile s-a creat impresia cum ca femeia este vinovata pentru tot ceea ce inseamna nervi si stres,sau pur si simplu totul are legatura cu lupta apriga dintre cele 2 sexe opuse?
Daca de la ideea de baza: „crizele sunt oriunde si oricum” am ajuns fara sa vreau la crizele de viata,ce merg pe principiul prejudecatilor,atunci poate ca am gasit o definitie.Poate ca nervii si problemele create de noi insine,sunt doar forme de „suprematie” in fata sexului opus.Cum vine asta?Exact cum,un copil arata cat de multe a invatat la gradinita,in fata tuturor celor apropiati...so,cine mai neaga ca suntem copii doar,pana la varsta x,sa-si bage mintile-n cap….
Mi-am luat cateva minute libere,mai bine zis cateva ore libere si am gandit mai bine,pura si simpla ironie a sortii,si anume: crizele apar inca de cand suntem mici,de ce se mai tot fac categorii,de la varste gen 20 sau 30 de ani?Oricine se supara,se tavalea pe jos si urla daca mama nu ii cumpara jucaria preferata,iar apoi,in adolescenta,oricine trantea si bufnea daca nu se putea intalnii cu x si cu y.Ce se intampla totusi in relatia: nervi-femei-barbati?Nimic?Multe si nu ne dam noi seama?Pentru cine sau pentru ce ne luptam atat de mult?Pentru o forma de gandire care a existat,a fost inventata tot de catre noi si care va mai exista multa vreme?
Totusi,de ce crize?De ce atatia nervi?De ce atatea suparari din cauza unor vorbe,din cauza unui „el”?Ar fi lumea un loc mai bun fara „crizele femeii singure la 30 de ani”?Poate ca da,sau poate ca nu…sau poate ca,si eu ma enervez acum pentru ca nu imi pot da seama de un lucru clar.
Le-am creat,le-am alimentat,le-am folosit ca sa parem mai interesanti,iar intr-un final le detestam pentru ca suntem catalogati(mai bine zis,catalogate),ce mai ramane in urma noastra?Nimic.Ce se vede in fata noastra?Nimic clar…poate doar,alte si alte…crize!
Creand fel si fel de povestioare despre personaje feminine pline de probleme,mi s-a tot spus cat de mult evidentiez(sau vreau s-o fac),criza femeii singure la 30 de ani…stop,stop,stop…poftim?Femeia are o criza la 30 de ani?Parca,intr-un trecut auzisem cum ca exista o criza a femeii si la 40 de ani,si la 20…asadar crizele unei „ei”,nu se mai termina niciodata.Are si barbatul o criza la 20,30 sau 40 de ani?Nu.De ce?Ei bine,nu stiu,poate pentru ca un „el” scapa mai repede de orice eticheta posibila datorita caracteristicei bine cunoscute si total neadevarate,in majoritatea cazurilor,de: „marele macho”.
As avea timp sa pun un „el” la colt si sa explic in mii si mii de cuvinte ce este gresit la mentalitatea unora…insa nu am s-o fac,nu am sa ma crizez si nu am sa dau startul etapei „criza adolescentei la 17 ani”…bineinteles fara certitudinea ca aceasta ar putea exista deja.
Totusi,de unde pana unde aceste prejudecati,cand vine vorba de o „ea”,si nici un fel de gand cand vine vorba de un „el”?Oare de ani de zile s-a creat impresia cum ca femeia este vinovata pentru tot ceea ce inseamna nervi si stres,sau pur si simplu totul are legatura cu lupta apriga dintre cele 2 sexe opuse?
Daca de la ideea de baza: „crizele sunt oriunde si oricum” am ajuns fara sa vreau la crizele de viata,ce merg pe principiul prejudecatilor,atunci poate ca am gasit o definitie.Poate ca nervii si problemele create de noi insine,sunt doar forme de „suprematie” in fata sexului opus.Cum vine asta?Exact cum,un copil arata cat de multe a invatat la gradinita,in fata tuturor celor apropiati...so,cine mai neaga ca suntem copii doar,pana la varsta x,sa-si bage mintile-n cap….
Mi-am luat cateva minute libere,mai bine zis cateva ore libere si am gandit mai bine,pura si simpla ironie a sortii,si anume: crizele apar inca de cand suntem mici,de ce se mai tot fac categorii,de la varste gen 20 sau 30 de ani?Oricine se supara,se tavalea pe jos si urla daca mama nu ii cumpara jucaria preferata,iar apoi,in adolescenta,oricine trantea si bufnea daca nu se putea intalnii cu x si cu y.Ce se intampla totusi in relatia: nervi-femei-barbati?Nimic?Multe si nu ne dam noi seama?Pentru cine sau pentru ce ne luptam atat de mult?Pentru o forma de gandire care a existat,a fost inventata tot de catre noi si care va mai exista multa vreme?
Totusi,de ce crize?De ce atatia nervi?De ce atatea suparari din cauza unor vorbe,din cauza unui „el”?Ar fi lumea un loc mai bun fara „crizele femeii singure la 30 de ani”?Poate ca da,sau poate ca nu…sau poate ca,si eu ma enervez acum pentru ca nu imi pot da seama de un lucru clar.
Le-am creat,le-am alimentat,le-am folosit ca sa parem mai interesanti,iar intr-un final le detestam pentru ca suntem catalogati(mai bine zis,catalogate),ce mai ramane in urma noastra?Nimic.Ce se vede in fata noastra?Nimic clar…poate doar,alte si alte…crize!
duminică, 13 septembrie 2009
The end and...the start!
M-am obisnuit de anul trecut sa fac bilanturi.Adica?Adica pe ziua de 13 septembrie sa inchid toate usile in urma mea si sa stau sa rememorez tot ce am facut bine sau nu in cele 3 luni de zile...de libertate(cica).
Ei bine,daca anul trecut,am descoperit fuga de acasa,concertele,o noua pasiune si am trecut in scris faptul ca "vacanta 2008-cea mai tare vacanta ever"...anul acesta,lucrurile au luat alte intorsaturi care mai de care mai ciudate:
1.Am muncit pana pe 10 septembrie...si da,poate imi pare rau(cateodata) ca mi-am pierdut lunile de vacanta,insa imi si pare bine ca am vazut alta parte a vietii,ca am cunoscut din alt punct de vedere oamenii si ca,bineinteles,mi-am luat niste bani...so,Zara sucks dar face si bine!
2.Am "divortat" in sfarsit si mi-am lasat "pasiunea" sa plece,cu mare dificultate.Cum?Well...circumstante urate si un sfarsit(din partea mea) groaznic...insa,nu conteaza,ce-a fost frumos,minunat si magic a fost si voi tine minte toata viata,iar ce-a fost urat,a fost si el,dar am invatat cate ceva...si..."de data asta nu-mi pasa..."
3.Cu chiu cu vai,am plecat la Cokelive Peninsula,unde am reusit sa depasesc un atac de panica,am inghitit praf pentru toata viata,am facut ca o nebuna pe Prodigy si m-am intors acasa cu o alta minciuna in spate,insa cu o mare bucurie in suflet.
4.Am revizitat Pitestitul si micul orasel al Cosminei:Gaestiul.Apoi,am plecat de nebuna in Craiova,unde am ramas singura intr-o camera de hotel,all night long,insa unde am descoperit,in acelasi timp, multe lucruri bizare si interesante despre persoana mea.
5.A mia si mia minciuna,atat acasa cat si la,locul de munca,m-a acoperit bine de tot cat am fost la mare,cu Poe si Luiza,cu care am facut haos evreywhere si cu care inca rememorez fiecare moment de acolo.
6.Am "divortat" in sfarsit si de my boyfriend...concluzia?Mai libera ca acum nu m-am simtit niciodata(trebuia sa mentionez,neaparat aceasta idee).
7.M-am fatait la toate concertele posibile si imposibile din Bucuresti.Am fost unde nu credeam ca voi ajunge niciodata...iar,privind lucrurile,acum,parca lumina bate in alt sens...ceea ce este extrem de bine!
Sa mai termin o data si sa spun: concluzii?Poate ca nu m-am plimbat atat de mult pe cat mi-as fi dorit(nu ar trebuii sa sufar,ca o sa ma plimb si in cursul anului),poate ca nu mai am dupa cine sa fug si pentru cine sa ma sacrific,insa,acum,sunt libera:no band,no job,no boyfriend...si doar pentru acest sentiment as mai retraii vacanta asta din nou si din nou si din nou.
The end...al vacantei...si,the start?Bieninteles al clasei a 11-a.
FUCK!....dar,poate n-o sa fie asa rau...
Ei bine,daca anul trecut,am descoperit fuga de acasa,concertele,o noua pasiune si am trecut in scris faptul ca "vacanta 2008-cea mai tare vacanta ever"...anul acesta,lucrurile au luat alte intorsaturi care mai de care mai ciudate:
1.Am muncit pana pe 10 septembrie...si da,poate imi pare rau(cateodata) ca mi-am pierdut lunile de vacanta,insa imi si pare bine ca am vazut alta parte a vietii,ca am cunoscut din alt punct de vedere oamenii si ca,bineinteles,mi-am luat niste bani...so,Zara sucks dar face si bine!
2.Am "divortat" in sfarsit si mi-am lasat "pasiunea" sa plece,cu mare dificultate.Cum?Well...circumstante urate si un sfarsit(din partea mea) groaznic...insa,nu conteaza,ce-a fost frumos,minunat si magic a fost si voi tine minte toata viata,iar ce-a fost urat,a fost si el,dar am invatat cate ceva...si..."de data asta nu-mi pasa..."
3.Cu chiu cu vai,am plecat la Cokelive Peninsula,unde am reusit sa depasesc un atac de panica,am inghitit praf pentru toata viata,am facut ca o nebuna pe Prodigy si m-am intors acasa cu o alta minciuna in spate,insa cu o mare bucurie in suflet.
4.Am revizitat Pitestitul si micul orasel al Cosminei:Gaestiul.Apoi,am plecat de nebuna in Craiova,unde am ramas singura intr-o camera de hotel,all night long,insa unde am descoperit,in acelasi timp, multe lucruri bizare si interesante despre persoana mea.
5.A mia si mia minciuna,atat acasa cat si la,locul de munca,m-a acoperit bine de tot cat am fost la mare,cu Poe si Luiza,cu care am facut haos evreywhere si cu care inca rememorez fiecare moment de acolo.
6.Am "divortat" in sfarsit si de my boyfriend...concluzia?Mai libera ca acum nu m-am simtit niciodata(trebuia sa mentionez,neaparat aceasta idee).
7.M-am fatait la toate concertele posibile si imposibile din Bucuresti.Am fost unde nu credeam ca voi ajunge niciodata...iar,privind lucrurile,acum,parca lumina bate in alt sens...ceea ce este extrem de bine!
Sa mai termin o data si sa spun: concluzii?Poate ca nu m-am plimbat atat de mult pe cat mi-as fi dorit(nu ar trebuii sa sufar,ca o sa ma plimb si in cursul anului),poate ca nu mai am dupa cine sa fug si pentru cine sa ma sacrific,insa,acum,sunt libera:no band,no job,no boyfriend...si doar pentru acest sentiment as mai retraii vacanta asta din nou si din nou si din nou.
The end...al vacantei...si,the start?Bieninteles al clasei a 11-a.
FUCK!....dar,poate n-o sa fie asa rau...
joi, 10 septembrie 2009
"Acele" reactii...
Suntem diferiti,dar cu toate astea avem si ceva in comun.Suntem nebuni,calmi,ingeniosi sau inteligenti…suntem in mii si mii de feluri,iar cand indepartam toate „mastile” posibile,ramanem simpli si nu ne vine sa credem ca suntem atat de banali si de ciudati,as putea spune.Cum de am reusit sa observ cu atentie acest lucru?L-am simtit pe pielea mea in fiecare moment,insa nu am fost niciodata capabila sa recunosc.
Am admis tot ceea ce am fost si am realizat tot ceea ce sunt(aproximativ),acum ce mi-a mai ramas de facut?Sa-mi inlatur „mastile” si sa realizez fiecare reactie de care ma folosesc in anumite situatii.
Fara sa constietizam, „acele” reactii pe care le avem,provin din simplitatea sufletului nostru si din sentimentele pure pe care le posedam.Cum se definesc acestea?Simplu:prin ciudatenia lor si prin neobisnuinta noastra cu ele.Cand apar?In orice moment,in orice secunda a vietii cand nu ne-am fi asteptat.
Cum te poti transforma dintr-o persoana timida si fara vlaga,in cineva haotic si nebun doar pentru o zi sau o ora?Datorita acestor „reactii chimice”,cum imi mai place sa le numesc.
Eu: sunt in general hotica,nebuna,interesata doar de lucrurile care imi fac mult bine…am facut cunostinta cu aceasta „chimie” a sentimentelor mult mai tarziu decat ar fi trebuit….insa in clipa in care am realizat ca pot fi si timida,si extrem de sufletista mi-am dat seama ca oricine „merita” o schimbare ciudata a felului de a fi.
Totusi,oricat de frumos si de special ar fi,de ce ne lasam condusi de „acele” reactii?De ce nu le putem uita si nu putem astepta urmatoarele?Suntem chiar atat de atasati emotional de anumite lucruri incat nu ne mai putem revenii dupa acest capac al „chimiei”?
Sustinem ca nu suntem capabili sa iubim asa cum se cuvine si ca oricat de mult ne-am straduii nu ne putem lasa condusi de vant pentru ca mintea ne controleaza non-stop.Nu sustinem o certitudine,ci doar o observatie…insa,atunci cand „chimia” isi face loc in sufletul nostru,nu realizam nici un fel de imbunatatire,fara sa ne lasam,bineinteles,dominati?
Poate nici noi nu intelegem anumite aspecte,si nici macar nu ne straduim…ci doar analizam in continuare.
Minti analitice,suflete conduse de logica si reactii fabuloase pe care nu vrem sa le introducem in vietile noastre,considerand ca tot ceea ce e nou,distruge.Exista posibilitatea ca splendoarea sentimentelor sa nu poata fi nici cum pe aceiasi lungime de unda cu mintea?Oare?Bare-mi ne vom straduii sa eliminnam orice posibilitate cand vine vorba de asa ceva?
Spatiul gol din vietile noastre,trebuie umplut.Cu ce?Cu diferite stari de spirit…si tot ceea ce trebuie sa facem,este sa ne ascultam inima si nu capul,indiferent de oricat de suparati am fi pe viata…iar „acele” reactii reprezinta un inceput…
Am admis tot ceea ce am fost si am realizat tot ceea ce sunt(aproximativ),acum ce mi-a mai ramas de facut?Sa-mi inlatur „mastile” si sa realizez fiecare reactie de care ma folosesc in anumite situatii.
Fara sa constietizam, „acele” reactii pe care le avem,provin din simplitatea sufletului nostru si din sentimentele pure pe care le posedam.Cum se definesc acestea?Simplu:prin ciudatenia lor si prin neobisnuinta noastra cu ele.Cand apar?In orice moment,in orice secunda a vietii cand nu ne-am fi asteptat.
Cum te poti transforma dintr-o persoana timida si fara vlaga,in cineva haotic si nebun doar pentru o zi sau o ora?Datorita acestor „reactii chimice”,cum imi mai place sa le numesc.
Eu: sunt in general hotica,nebuna,interesata doar de lucrurile care imi fac mult bine…am facut cunostinta cu aceasta „chimie” a sentimentelor mult mai tarziu decat ar fi trebuit….insa in clipa in care am realizat ca pot fi si timida,si extrem de sufletista mi-am dat seama ca oricine „merita” o schimbare ciudata a felului de a fi.
Totusi,oricat de frumos si de special ar fi,de ce ne lasam condusi de „acele” reactii?De ce nu le putem uita si nu putem astepta urmatoarele?Suntem chiar atat de atasati emotional de anumite lucruri incat nu ne mai putem revenii dupa acest capac al „chimiei”?
Sustinem ca nu suntem capabili sa iubim asa cum se cuvine si ca oricat de mult ne-am straduii nu ne putem lasa condusi de vant pentru ca mintea ne controleaza non-stop.Nu sustinem o certitudine,ci doar o observatie…insa,atunci cand „chimia” isi face loc in sufletul nostru,nu realizam nici un fel de imbunatatire,fara sa ne lasam,bineinteles,dominati?
Poate nici noi nu intelegem anumite aspecte,si nici macar nu ne straduim…ci doar analizam in continuare.
Minti analitice,suflete conduse de logica si reactii fabuloase pe care nu vrem sa le introducem in vietile noastre,considerand ca tot ceea ce e nou,distruge.Exista posibilitatea ca splendoarea sentimentelor sa nu poata fi nici cum pe aceiasi lungime de unda cu mintea?Oare?Bare-mi ne vom straduii sa eliminnam orice posibilitate cand vine vorba de asa ceva?
Spatiul gol din vietile noastre,trebuie umplut.Cu ce?Cu diferite stari de spirit…si tot ceea ce trebuie sa facem,este sa ne ascultam inima si nu capul,indiferent de oricat de suparati am fi pe viata…iar „acele” reactii reprezinta un inceput…
luni, 7 septembrie 2009
Tuborg Green Fest
You can't stop me...piesa mea preferata Guano Apes,si deschiderea concertului....
Mini-festival sau ce-o fi fost el...Tuborg fest,m-a facut si pe mine sa ma misc din casa,in ciuda oboselii si caldurii sufocante de afara.In principiu,cam tot ceea ce asteptam de la acest festival era ziua de sambata,5 septembrie,cand aveau sa concerteze Guano Apes,pentru prima data in Romania,si cu intrare libera...insa,lucrurile au luat alte si alte intorsaturi ciudate dar extrem de placute.
Vineri,prima zi de Tuborg,primele trupe care urcau pe scena.Concert Suie Paparude,la fel de misto ca cel de la mare(iata ca cei de la Suie incep sa creasca in ochii mei,dupa intamplarea cu Cokelive,unde prestatia a lasat de dorit),zbenguiala cu fetele,vazut 90% din liceu si plecat devreme catre casa,deoarece dj-ul care tot mixa de 2 ore "ne trimitea" urgent in alta directie.In orice caz,zi misto,nu foarte multa lume,iar in ceea ce ma priveste,alt apetit de concerte parea sa se fi nascut.
Sambata,mult asteptata zi,a inceput pentru mine si populatia numeroasa cu care eram(pierduta prin toate colturile parcului) din plin,cu un zbenguit pe Zdob si Zdub,cu baut bere la greu si cu o stagnare de cateva ore pana la trupa mult prea asteptata.Abrambureala totala,telefoane fara retea,strigate,jumate d e concert vazut mai din spate,iar apoi un pogo destul de misto in apropierea scenei.
Dupa o ploaie torentiala,o stagnare pe motoare de cateva ore,o reintalnire cu Guano Apes intr-un club din Bucuresti si multe rasete cu niste oameni din Brasov care fac toti banii,m-am trezit la,Luiza acasa pentru cateva ore de somn.
Concluziile?Surprinzator,chiar imi plac si alte trupe in concerte,chiar mi se poate face pielea de gaina si la un concert Suie,OCS sau...altceva...iar referitor la Guano,dupa care chiar nu ma omoram foarte tare,mi s-au parut extraordinari atat ca trupa cat si ca oameni.Asadar,mai astept o tura de concerte,chiar daca scoala e la cativa cm.departare,insa cu o mai buna organizare dar cu tot atat de multa nebunie!
joi, 3 septembrie 2009
Back...but never here!
Am murit?Eeee,pe dracu’,doar nu a-ti vazut vreodata drac mort.Am zis eu ultima oara ca ma reprofilez?Ei bine,iata-ma:fara bani,mai nou fara telefon,insa descurcareata ca intotdeauna.
Am fost la mare…da,da,da,singura de nebuna.Ce-am facut?Mi-am spalat creierii si iarasi l-am agatat pe unu’…dar kkt,nu mai stiu cum il cheama.Acum,de fapt,ar trebuii sa scriu ce dracu hotarare am luat…he,he,he…hooo k am depus un CV d’ala la o firma auto,sa le calculez lor acolo si sa le fac publicitate…hai ca merge,m-am gandit ca daca ma iau nataraii aia o sa fiu super cool…inconjurata de barbati care o sa-mi cada la picioare si cu multi bani in buzunar…ce naiba,doar,aproape toata lumea are volvo…si daca n-are,isi doreste sa aiba,asa ca ratata de mine(mama,poate imi dau astia o masina pe degeaba…whatever).
In 8 zile,m-a sunat mama de 45 de ori(da,am retinut numarul apelurilor)…si da,de’aia nu mai am telefon,ca mi l-am aruncat in mare…bine,nu am nici o certitudine ca am facut asta sau ca l-am lasat aruncat prin vre-un club,sau poate ca mi-a fost furat…ma rog,important e ca acum,nici o persoana cretina pe care o dispretuiesc nu o sa ma mai dispere cu telefoanele.
Ca sa nu uit,am sa mentionez de tata si de oxigenata aia…cica,m-au dat dracu’ amandoi si au plecat in Hawai,Tenerife sau puii mei,pe timp nelimitat…mda,cel putin asta mentiona ultimul mesaj a lu’ tata(poate si de’aia mi-am aruncat telefonul)…si da,sunt singura ca a fost ideea idioatei aleia(poate pana la urma am sa accept inchisoare pe viata si am s-o strangulez).Oricum,ce conteaza,cine are nevoie de parinti la 30 de ani?O sa am grija de fundul meu si singura…cred,sper.
Stiti cum e atunci cand pleci undeva si apoi te intorci acasa si te trezesti singur(a),fara caine,pisica,fara nici macar un tata cu capul pe umeri,o mama sanatoasa mintal sau o sora tarfa?Nu?E naspa rau,va zic eu.E nasol sa te impiedici prin casa de tine si de miile de perechi de pantofi…si cel mai nasol,e sa te uiti in oglinda si sa vezi o persoana disperata si singura la 30 de ani…asadar,acum cat scriu bullshitul asta o sa presupun ca sunt o femeie fericita(oare sunt nebuna?) care este back…but never here!
Am fost la mare…da,da,da,singura de nebuna.Ce-am facut?Mi-am spalat creierii si iarasi l-am agatat pe unu’…dar kkt,nu mai stiu cum il cheama.Acum,de fapt,ar trebuii sa scriu ce dracu hotarare am luat…he,he,he…hooo k am depus un CV d’ala la o firma auto,sa le calculez lor acolo si sa le fac publicitate…hai ca merge,m-am gandit ca daca ma iau nataraii aia o sa fiu super cool…inconjurata de barbati care o sa-mi cada la picioare si cu multi bani in buzunar…ce naiba,doar,aproape toata lumea are volvo…si daca n-are,isi doreste sa aiba,asa ca ratata de mine(mama,poate imi dau astia o masina pe degeaba…whatever).
In 8 zile,m-a sunat mama de 45 de ori(da,am retinut numarul apelurilor)…si da,de’aia nu mai am telefon,ca mi l-am aruncat in mare…bine,nu am nici o certitudine ca am facut asta sau ca l-am lasat aruncat prin vre-un club,sau poate ca mi-a fost furat…ma rog,important e ca acum,nici o persoana cretina pe care o dispretuiesc nu o sa ma mai dispere cu telefoanele.
Ca sa nu uit,am sa mentionez de tata si de oxigenata aia…cica,m-au dat dracu’ amandoi si au plecat in Hawai,Tenerife sau puii mei,pe timp nelimitat…mda,cel putin asta mentiona ultimul mesaj a lu’ tata(poate si de’aia mi-am aruncat telefonul)…si da,sunt singura ca a fost ideea idioatei aleia(poate pana la urma am sa accept inchisoare pe viata si am s-o strangulez).Oricum,ce conteaza,cine are nevoie de parinti la 30 de ani?O sa am grija de fundul meu si singura…cred,sper.
Stiti cum e atunci cand pleci undeva si apoi te intorci acasa si te trezesti singur(a),fara caine,pisica,fara nici macar un tata cu capul pe umeri,o mama sanatoasa mintal sau o sora tarfa?Nu?E naspa rau,va zic eu.E nasol sa te impiedici prin casa de tine si de miile de perechi de pantofi…si cel mai nasol,e sa te uiti in oglinda si sa vezi o persoana disperata si singura la 30 de ani…asadar,acum cat scriu bullshitul asta o sa presupun ca sunt o femeie fericita(oare sunt nebuna?) care este back…but never here!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
