In Cluj…..in Janis pub…..la Vita!

Am plecat.Da,m-am hotarat pana la urma ca joi sa plec spre Cluj singura,insotita,cu frica sau fara.Am avut nororc pentru ca in ultima fractiune de secunda,Cornelia s-a hotarat sa vina si ea si sa dea dracu’ testul la bio(ai vazut ca ai facut bine pana la urma).
Joi la ora 7:30 eram in tren,aveam de indurat 8 ore si ceva..insa timpul a trecut extrem de repede,avand in vedere toate peripetiile prin care am trecut.Sa le enumar: am inghetat de firg intr-un compartiment pana la Brasov,unde am coborat sa ne luam de mancare iar apoi ne-am „trantit” pe scari,crezand ca pleaca trenul :)) :)) , ne-am mutat in alt compartiment unde caldura a fugit de noi intr-un final; in al 3-lea compartiment simteam Tropicele iar controlorul a simtit mirosul de tutun si a intrat sa dea amenda.Cornelia a acceptat o „sechestrare” de carnet pana in Cluj,in timp ce eu am preferat sa ascund tigara intre scaune ca mai apoi sa inceapa panica,crezand ca voi da foc la tren…:)) :)) atunci chiar ca o faceam lata….
La 16:15 am ajuns in Cluj si am hotarat sa mergem pana in centru.Ne-am intalnit cu Oly(prietena Corneliei) o tipa foarte draguta si foarte de treaba si am mers prin oras pana la ea acasa. Mi-a placut la nebunie Clujul,este un oras minunat,plin de baruri si cafenele insa plin si de oameni draguti.
Pe la 8 si ceva am plecat sa cunoastem locul unde vom dormii.Oly ne-a facut cunostinta cu prietenul ei si am mers sa ne lasam o parte din lucruri la el acasa…..cea mai proasta parte era insa faptul ca tipul era german….dar am avut nororc ca stia putina romana si engleza si asa am putut si noi comunica cu el.
Pe la 9 si ceva am ajuns in club Janis unde se tinea concertul….insa totul era gol,asadar am decis sa iesim si sa mergem in Fire(da,Clujul are un Fire mai tare decat al nostru…..rectific,mult mai tare decat al nostru).


Dupa ce am baut si am mai barfit,in jur de 10 si ceva,eu si Cornelia le-am parasit pe Oly si Roxy(prietena ei si sosia Corneliei) si am alergat repede pana in Janis ca sa nu inghetam de frig.
Partea proasta?Normal,trebuia si clubul din Cluj sa aiba o regula idioata,asa ca trebuia neaparat sa ne lasam hainele la garderoba ca sa intram inauntru…..deci,da,stadiul de raceala primara mi-a revenit.
Janis-ul un club foarte misto,cam intortocheat insa,si ingust(m-am cam obisnuit ce e drept cu spatiile largi din cluburi)..avea ceva din Fire,din El Grande Comandante si din alte puburi din capitala…..era o combinatie foarte reusita ce e drept.
Pe la 11 si ceva a inceput trupa in deschidere…cantau destul de misto,insa eu asteptam cireasa de pe tort,principalul motiv pentru care am ajuns in Cluj: Vita de Vie!!
Ora 12.Incepe.Un public nebun si pogo la greu(inca sunt cam handicapata).Un concert fenomen(t)al,avand in vedere ca a fost si ziua lui Sorin,caruia i-am cantat la multi ani de vreo 10 ori.Ceea ce este de mentionat in primul rand,este faptul ca in Janis,in Cluj,am descoperit aerul conditionat pe timpul concertelor….aer care te salveaza de la sufocare…si asa eu si Cornelia am ramas tampite,avand in vedere ca in Bucuresti nu exista si nu cred ca va exista prea curand asa ceva.


La ora 2,finalul a dat buzna peste noi,bineinteles,dupa ce trupa a rams in soc cand m-a vazut(a fost un soc misto oricum),dupa ce Cornelia a plonjat de cateva ori,eu am dat coate in gura si era sa imi pierd vansul iar tipul(buuun) din spatele nostru tot facea ca animalul si incerca sa ne ia locul.
Afara?Friiiiig,iar noi foarte transpirate.Ne-am luat hainele,am stat putin prin jur,dupa care am intrat din nou in club(iara am lasat hainele) si ne-am dus la trupa,unde nu ma puteam oprii din ras,cu toate ca ma aflam intr-o situatie naspa pe care nu o s-o mai mentionez si acum(sa ramana intre mine si Cornelia si alte cateva persoane).
Ora 3,afara ningea foarte misto,iar orasul arata superb(si la Pitesti a nins,si la Cluj a nins…cred ca eu aduc ninsoare).Neamtul a venit dupa noi si ne-am dus acasa cu bine.Eu pe la 4 si ceva am adormit,iar Cornelia a ramas in compania telefonului din cate mi-a povestit.
A doua zi dimineata,Oly a venit sa ne trezeasca.Am mancat,am baut 4 cafele,ca de’ erau cescute de espresso,nici de cum de cafea,iar apoi am plecat.
Am avut tren pe la 10 si cum am ajuns inauntru,am adormit pentru o ora si ceva.Intamplari haioase si de data asta?Nu prea,eram cam obosite….doar am facut poze si am mai dormit,iar la sfarsit ne-am imprietenit cu Alex din Baia Mare care era foarte comic.
Iata-ne in Bucuresti,pe la 7:30.Mama ma suna innebunita iar eu nu puteam sa raspund.Intr-un final am calmat pe toata lumea si am ajuns acasa cu bine.
Concluzii?A fost o deplasare foarte lunga insa foarte misto,am cunoscut lume noua,m-am panicat insa am si ras ca o isterica.Regret ca nu am plecat la Baia Mare cu Vita…..imi doream foarte mult si pentru o clipa vroiam sa imi bag picioarele si sa le spun „da,vin.merg” …dar mi-am adus aminte de mama,la timp,ca sa zic asa.Am adorat concertul si as mai da orice pentru inca un asa gen de aventura.
Da.am fost in Cluj….in Janis Pub(au aer conditionat!!!)…..la Vita…si,logic ca nu regret nimic si mai vreeeeau(tot timpul zic asta,nu ma pot abtine)!

P.S: Astept urmatoarea deplasare tot la 700 de km departare de mama,daca se poate!
La multi ani conexiunii Deea-VdV,care astazi(28.02) implineste un an…..da,un an de la primul concert! Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa :X:X:X

Leapsa....a mia oara!

Da,bine..dupa cum bine stiti,nu ma dau in vant dupa lepse....ins cand mai descopar cate una,doua dragute,interesante si captivante,imi doresc si eu sa le fac!
Aceasta leapsa(fara nume se pare) am gasit-o intr-o dimineata pe blog la Poe si cum mi-a placut foarte mult constructia ei si mesajul,m-am gandit sa o fac si eu si sa o postez....chiar inainte de plecare.

1.SUNT asa cum a vrut D-zeu!
2.AS VREA ca momentele magice din viata mea sa dureze mult mai mult!
3.PASTREZ toate amintirile de la cei care au facut sau fac parte din viata mea.
4.MI-AS DORI sa vad mai multa lume fericita pe acest Pamant.
5.NU-MI PLACE pesimismul si rautatea oamenilor.
6.MA TEM.....de singuratate..de mine...si de gaste(sa nu uit)
7.AUD cum muzica ma cheama.
8.IMI PARE RAU ca mint si ca mi-e frica.
9.IMI PLACE sa urlu la concerte,sa ii imbratisez pe toti cei pe care ii iubesc.
10.NU SUNT nimic din ce-ar fi vrut altii sa fiu.....si imi pare bine!
11.CANT...numai la concerte,cand nu prea se aude ;));))
12.NICIODATA nu am dat inapoi de la ceea ce mi-am propus.
13.RAR ma "impiedic"..insa atunci,ma "impiedic" grav si cad..si parca nu ma mai pot ridica.
14.PLANG...cam tot timpul...a inceput sa devina un hobby :)):))
15.NU SUNT sentimentala si nici nu ma vad fiind vreodata.
16.SUNT CONFUZA cand trebuie sa iau o decizie importanta.
17.AM NEVOIE de mai mult ajutor,de mai putin plans si de mai multa intelegere din partea unora.
18.AR TREBUI sa stiu cand sa ma opresc si sa nu mai intrec masura cu cei care nu ma cunosc.
19.AS PUTEA sa invat mai mult si sa ma prostesc mai putin.....insa,pur si simplu,nu este stilul meu!

Poate asa,unii vor invata mai multe despre mine.Poate asa am invatata si eu putin mai multe despre mine.....oricum,ce e drept,leapsa aceasta este o foarte buna idee,asa ca o transmit mai departe cui vrea......iar eu?Eu va zic la revedere si am sa revin peste 2 zile!
Bye bye Bucuresti pt.a 2-a oara si CLUJ here I come....:X:X

Decid!

Mi-am dat seama tarziu cat de multe realizam in aceasta viata.Mi-am dat seama si cat de multi oameni pierdem in favoarea altora si cat de multe greseli facem.Acum,m-am gandit sa ma opresc din folosirea pluralului si sa imi indrept atentia asupra unei singure persoane: Eu.
Mi s-a spus intr-o zi ca actionez si vorbesc in asa fel incat sa se simta cat de nevinovata sunt,ca niciodata nu vreau sa recunosc cand e vina mea.Oare?Mai bine zis,oare nu toti facem asta fara sa ne dam seama?Daca ma consider intotdeauna nevinovata,inseamna ca sunt constienta de greselile mele…asadar,eu imi decid viata si mai ales decid ce prostii sa fac si cand.
Decizii?Le-am asemanat intotdeauna cu responsabilitati de mare valoare….pana la urma cred ca asta si sunt.
Cand eram mica,deciziile si viata imi erau programate de altii,de familie,mai precis.Daca imi placea?Nici vorba….vroiam,bineinteles sa fac cum vreau eu.Acum?Acum visul de atunci s-a indeplinit,pe jumatate,as putea spune…sunt fericita?Nu prea…si aici ma opresc.Oare de ce?Imi este frica acum.Mi-e frica sa nu iau decizia gresita,sa nu pierd tot ce am castigat pana intr-un anumit punct…sa nu ma pierd pe mine.Poate de aceea imi doresc tot timpul sa nu fiu vinovata de anumite lucruri,pentru ca fara sa vreau,responsabilitatile ma sperie,ma fac sa gandesc prea mult si sa actionez fara sa vreau.
In trecut,am fost catalogata de cele mai multe ori,persoana isterica si omul care actioneaza fara sa gandeasca,de fapt,pot sa spun ca asta se mai intampla si in prezent….probabil.Daca m-au afectat cumva aceste decizii ale altora de a vorbii asa despre mine?Normal,pe oricine ar afecta,insa hotararea mea de a sta departe de acei oameni,pot spune ca mi-a imbunatatit si inrautatit viata in acelasi timp….si aceasta a fost genul deciziei care m-a facut sa pierd unii oameni din jurul meu.
Responsabilitatea sau puterea de a decide intotdeauna,repede ceva,imi umbreste viata…as am ajuns la concluzia ca sunt o persoana nehotarata si o persoana ce detine o teama,de a pierde.
Daca in viata trebuie sa mai si pierzi si eu nu vreau acest lucru, atunci voi ajunge vreodata la o intelegere cu destinul,soarta sau ce-o fi?Nu?Voi traii toata viata gandindu-ma ce decizie sa iau?Hai sa fac o schimbare,hai sa nu ma mai gandesc la faptul ca sunt nehotarata,ca anumite lucruri imi provoaca panica,si sa incep sa imi tot repet un singur cuvant: Decid!
…pentru azi si pentru toata viata:
Decid ce vreau sa fac,cand,cum,cu cine…..si incerc sa ii blochez pe toti ce vor sarii cu gura la mine!
Decid si mai bine,cine sunt si ce vreau!
Decid cine imi sunt prieteni si cine dusmani!
Decid…..Imi pot decide si relatiile?Nooo,astea le voi lasa duse de vant….insa….Numai eu,imi voi decide viata,pentru totdeauna!

Mesaj catre retardatii mintali!

Iata ca am ajuns si eu in momentul in care am facut cunostinta cu,minunata criza de nervi...pe bune,de data asta.De ce?Eeee,de ce...pentru ca am descoperit ca in jurul meu nu sunt doar multi prosti..sunt foarte multi prosti!
Cand mi-am vizitat blog-ul intr-o zi...am descoperit,cat de schimbat era,cat de,deconectata eram si cum parola mea nu mai functiona!De ce?Pentru ca un cretin,sau poate o cretina mi-a spart parola ca sa se fataie ea/el pe "locul meu de gandit,de respirat si de trait" pentru ca probabail nu avea ce dracu' sa faca sau o/il manca undeva si(in caz de ma cunoastea) s-a gandit sa isi bata joc!
1.Catre cei care imi citesc blog-ul si il iubesc la fel de mult ca mine...vreau sa le transmit sa nu creada orice schimbare majora de pe'aici....schimbare ce poate avea legatura cu articolele(mesajul acestora mai precis)
2.Principalul motiv pentru care am scris acest post: tin sa ii trasnmit persoanei idioate,handicpate,cretine si infecte care mi-a spart parola sau care va mai indraznii sa o faca,sa se duca dracu',sa se duca sa se f**a sau unde vrea ea/el cand n-are ce face si sa ma scuteasca pe mine de "plictiseala" si de idiotenia lui/ei.
Asadar,draga persoana retardata mintal,ce esti...vrei niste sfaturi de la mine?Nu?Eu oricum ti le dau:
-clar suferi de o boala incurabila,numita:idiotenie sau cretinism
-fa-ti in mata si tu un blog daca tot iti place asa mult sa modifici si sa strici ce fac altii!
-nu te potolesti?Lasa ca am sa te potolesc eu cumva,daca vreau si ma incapatanez,te gasesc si iti voi cere socoteala in stilul meu(nu cred ca vrei sa sti care este stilul meu de a vorbii,cateodata)
-de-a lungul timpului,in lumea mea au patruns multi cretini ca tine,imi pare rau,nu mai e loc si pentru tine,impusca-te
..si ultimul sfat...
NU AM VOIE SA MA ENERVEZ SI TU MI-AI PROVOCAT O CRIZA DE NERVI CARE PROBABIL MI-A AFECTAT,CAPUL..NEREFACUT COMPLET...ASA CA DU-TE SI SPARGE-I PAROLA LU' MATA SAU LU' TACTU..CUI VREI TU....PLEACA DRACU' DIN LUMEA MEA SI NU TE MAI INTOARCE! MORI SI ARZI IN IAD! (stai calm,te-am bagat in tot si peste tot...cand am vazut ce mi-ai facut....BOULE!)

Sa pot sa strig…

Sunt in spatele lui.Il privesc cum merge,se simte sigur de puterile sale.Ma ascund in spatele unui buncar,imi scot in liniste pistoalele.Vreau sa le incarc,insa observ ca nu mai am gloante.Ma uit atent sa vad unde se afla tinta si calc pe un ciob.Fac zgomot.El se intoarce si incepe sa rada.La naiba,stie unde ma aflu…..m-a localizat si mi-a simtit si parfumul.Ma aplec si imi scot un cutit din cisma…probabil,deja a anticipat si aceasta miscare si s-a gandit cum sa ma opreasca.Recunosc,da,mi-e frica.
Ma gandesc.Ma uit in jur si imi dau seama ca daca fug,sunt un om mort,gloantele de ultimul tip pe care le poseda ma vor nimerii din plin,insa nu exista alte cale.Am 2 posibilitati: sa mor predandu-ma sau sa mor incercand sa ma salvez(parca a doua suna mai bine).
Imi las pistoalele jos si imi ascund cutitul.Ma uit cu atentie in jur si observ o gura de aerisire ce traverseaza tavanul…pot fugii pana acolo si pot iesii din incapere.
Nici nu apuc sa calc pamantul,ca o puzderie de gloante ma ataca…eram sigura,il cunosteam,era un asasin mai periculos decat mine.
Zgomote asurzitoare si distrugeri in masa…toate astea in jurul meu,toate astea incercand sa ma doboare.
Reusesc.Dintr-o saritura ajung sus si raman acolo…..ascunsa.Inchid ochii si incerc sa ma linistesc,ii pot auzii inca pasii,ii pot simtii respiratia….ca si cum as fi nimic mai mult decat umbra lui,o umbra parasita si prafuita.
Vad realitatea.Privesc in stanga mea si observ cum gura de aerisire este un spatiu greu de strabatut,mai ales in liniste.
Intr-o fractiune de secunda,el isi incarca pistoalele si incepe sa traga.Ma deplasez…insa simt cum gloantele incep sa ma nimereasca.Cedez!
Picioarele parca imi sunt amputate.Raman intinsa pe tabla cea rece si simt cum inima incepe sa ma lase incet.Nu vreau sa mor!Dar nu stiu ce sa fac...Nu!Nu mai vreau sa lupt.E asa frumos sa cedez,sa renunt.Cu ultimele puteri ma indrept spre iesire…si dintr-o data se face liniste.Simt teava pistolului sau in ceafa mea.Aud cum intra un glont pe teava,apoi ma lasa sa cad.Lovitura cu pamantul este brutala si dureroasa.Deschid ochii si vad ca ma aflu intr-o alta incapere.Nu pot sa ma ridic de pe jos,nu mai pot sa ma misc.Imi dau seama ca nu mai am pe nimeni,ca nu mai am nimic si ca ma v-a lasa aici sa putrezesc.Sunt la capatul pamantului,sunt singura….simt ca nu mai am voce si tot ce as vrea ar fi sa pot sa strig…de frica,de durere…
Ma trezesc si sunt perfect in regula,ma uit in dreapta mea si il vad…..il vad…pe el……asasinul mai puternic decat mine…cel pe care-l credeam gata sa ma „fugareasca” si care credeam ca vrea sa ma domine….Acum?Si acum simt la fel….simt ca sunt „ruginita”,pe jumatate moarta,fara glas..si in ciuda zambetului sau triumfator…a ales sa ma ignore.Gata.A plecat.Tot ce as vrea sa fac,ar fi…..sa pot sa-l strig…..

Ma imaginez…..

Am fost de curand,intr-o vizita la niste rude indepartate.Unde locuiau acestia?Exact in zona in care visez sa ma mut,adica la multi kilometrii de ai mei,in apropierea liceului si a viitoarei facultati.
Strada era perfecta….facea parte dintr-o zona retrasa,insa,totoodata era un loc care ma facea sa ma simt ca, acasa.
Apartamentul?Perfect,situat la etajul 4, 3 camere(cam mult pentru mine,ce e drept) plus un mult prea iubit balcon,mare si incapator.
Din momentul in care am pasit in casa,m-am desprins de realitate…si am ajuns intr-o lume perfecta.Mintea si imaginatia mea au inceput sa functioneze diferit….iar in timp ce stateam si ma cufundam in fotoliul comfortabil,am inceput sa ma imaginez…sa ma vad in acel loc,sa ma vad mergand prin casa,ca si cum ar fi a mea.Am inceput sa fac diferite „mutari”,folosindu-ma doar de imaginatie:…..instalam boxe in sufrageria cea mare,imi instalam calculatorul,dadeam jos de pe pereti fiecare tablou,inlocuindu-le cu postere sau cu o vopsea care inveselea casa.In bucatarie?Nu imi doream mari schimbari…vroiam doar un plus de tehnologie(hota,cuptor cu microunde,combina frigorifica etc,etc) si mai putina vesela.Mesele scumpe si lucioase le-as fi indepartat in favoarea unui spatiu mai larg.Covoarele nu imi placeau foarte mult asa ca le-as fi indepartat definitiv sau le-as fi inlocuit cu ceva mai dragut.Baile aratua perfect,nu as fi avut nevoie de mai mult…atunci tot ce mai imi trebuia era….realitatea pura…fara imaginatie,fara vise.
Mai tarziu,in timp ce sorbeam din cafea m-am trezit.Mi-am dat seama ca acea casa nu avea cum sa fie a mea…poate doar daca as fi inceput sa ma lupt legal sau ilegal(mai mult) pentru ea.
Din nou,ma vad singura sau acompaniata,intr-un spatiu departe de cel unde mi-am petrecut atatia ani din viata.De ce?Pentru ca sunt la o varsta la care as vrea sa demonstrez ca sunt responsabila de mine si de propriile mele fapte,chiar daca multi rad sau isi bat joc de aceasta afirmatie.
Nu am trait intr-un palat,nu am avut intotdeauna ceea ce am vrut,nu am fost genul copilului cuminte(nici acum nu sunt) insa am stiut si stiu sa ma descurc singura in orice situatie fara influente sau ajutor de fiecare data,din partea altora.
Vreau multe,insa nu ma imaginez incepand o prima situatie,din cele numeroase.Din nou,de ce?Din acelasi motiv pentru care am pierdut si am castigat multe: incapatanarea unica pe care o posed.
Ma imaginez plimbandu-ma prin apartamentul meu de 3 camere,fumand o tigara si sorbind dintr-un pahar de vin rosu…fara machiaj,fara alte aranjamente,fara telefon,fara o relatie stabila si fara alte si alte minciuni…..doar eu.
Pot numii aceasta situatie o prioritate?Da,este…si este de multa,multa vreme.Visez oare,cu ochii deschisi cand vine vorba de prioritati?Daca da,este oare atat de gresit?Nu sunt aceste vise,acest optimism ce ne face viata mai frumoasa?Si daca nu,atunci ar trebuii sa calc in picioare pe oricine si orice pentru aceste prioritati….si asa nu ma imaginez….
Oare mai stie cineva in aceasta harababura,de lune,cum este bine sa te imaginezi,daca aceasta intrebare poate,totusi,fi pusa?
Mi-a ramas in minte acea casa si cum as redecora-o,mi-a ramas in minte acea prioritate,si indiferent de schimbarile ce vor avea loc…eu ma voi imagina acolo sau in oricare alta parte!

La revedere tabara draga!

.....in speranta ca va fi ultimul post care va mai aduce vorba despre tristete.....

De ce spun asta tocmai acum?De ce ma refer la un episod de mult sfarsit din viata mea,in acest moment?...poate pentru ca asta simt ca trebuie sa imi repet,ca trebuie sa imi explic zilnic mie insami.
Cum s-ar traduce pentru mine,titlul acestui post?S-ar traduce prin alta propozitie: "acum am ramas numai eu...cu mine"....da,m-am trezit asa peste noapte,m-am trezit cu gandul sa zic foarte hotarata un "la revedere".
Nu vreau sa ma despart de toate momentele frumoase,magice si nici nu am s-o fac....am sa le spun "pa!" anumitor persoane,acelor persoane de care eram extrem de unita(sau cel putin asa am avut eu impresia)....
Mi-a fost spusa,intr-o seara,o fraza care m-a luminnat...de fapt,mi-a luminat mai mult sufletul,avand in vedere faptul ca atat cuvintele cat si persoana sunt foarte speciale.Oare e adevarat ce am auzit atunci?Oare fiecare experienta aparent "nasoala" are partea ei buna si ne invata ceva?Daca da,ar trebuii sa incep sa trag concluzii,ar trebuii sa ma gandesc ce am invatat din aceste 2 experiente(cele mai importante dintre multe si ultima fiind cea mai dureroasa) aparent "nasoale".......
......pai,as putea spune ca am realizat faptul ca nu sunt proasta,asa cum imi repetam in unele zile,din contra,sunt altfel...sunt cineva care pune prea mult suflet in tot ceea ce face,lucru negativ in anumite situatii.
-am invatat ca indiferent de persoane sau eveniment nu ar mai trebuii sa ma las calcata in picioare si sa clarific de la inceputul oricarui gen de relatie,cine sunt si ce vreau de la aceasta viata.
-am invatat ca numai prietenii adevarati se bucura pentru tine si te accepta asa cum esti...nu te judeca si nu te indeparteaza de ei.
-am invatat sa iubesc mai mult...si mai ales,sa plang mai putin!
-am invatat sa accept viata si oamenii asa cum sunt si sa nu ma mai incapatanez sa schimb totul...
-am invatat sa nu imi mai pese atat de mult de lucrurile si de oamenii care nu merita efortul meu si sa ma simt mandra de cine sunt cu toate defectele si calitatile pe care le posed.
Insa,cel mai important: am invatat a mia oara,sa ma bucur in stilul meu copilaresc de viata si de oamenii care intr-adevar ma iubesc orice ar fi....si sa nu mai sufar sau sa imi fie frica sa spun,oricand si oriunde.....la revedere tabara draga....pentru ca oricum,un alt sfarsit este un nou inceput!

La dracu'......i'm a drama queen!

Oare?Oare am descopeit in sfarsit in ce m-a transformat aceast joc care "implineste" un an in aceasta luna?
De ce am ajuns sa cred ca sunt o "drama queen"?Poate nu neaparat din cauza faptului ca duc totul la extreme,poate din cauza faptului ca de mica am plans pentru lucruri care nu meritau atata efort....nici macar aceasta situatie nu merita lacrimile mele?Daca da,atunci de ce nu mai vreau sa lupt pentru cei pe care ii iubesc cu adevarat si totusi,daca nu,atunci de ce nu "demisionez" o data?
Sunt atat de incapabila sa ascult sfaturile altora care ma indeamna sa ma salvez pe mine si sa devin din nou ce am fost?
Recunosc....mi-am invatat lectia....intr-un mod crud,ce-i drept,insa am retinut faptul ca nu mai trebuie sa am incredere in oricine,ci trebuie sa am,in primul rand,incredere in mine si in fortele mele.
Totusi,afirm ca sunt o persoana dramatica,afirm ca fac din tantar-armasar si ca indiferent de situatie ma panichez...mai mult ma enervez si nu ajung niciodata la nici o concluzie...de ce?Nu stiu,nu am nici cea mai vaga idee.....poate ca voi stiti raspunsul sau poate ca eu trebuie sa descopar singura de ce ma "declansez" atat de brutal,din orice.
Sunt insensibila,imi pasa prea mult si ma atasez si foarte usor de cei din jurul meu...iata ca sunt si dramatica....Au toate aceste caracteristici,un punct de legatura?Eu nu vad nici unul si totusi sunt capabila de a le poseda,pe toate....foarte ciudat si foarte iesit din comun.
In concluzie,nu stiu exact daca personalitatea mea,mai este in curs de formare sau nu(insa,sincer sper din tot sufletul ca da)...sper sa scap de anumite trasaturi morale pe care le posed si sa nu mai am "onoarea" de a ajunge din nou la fraza: la dracu'.....i'm a drama queen!

A traii intr-un „glob”…

Cat am fost in vacanta,am inceput sa ies 24 din 24 de ore(nu ca inainte frecventam foarte mult locuinta)…ce-am descoperit intr-o zi?pur si simplu: un glob.Poate va ganditi la faptul ca am intrat intr-un magazin si am gasit un glob dragut de cristal,sau poate va ganditi ca am facut niste cercetari stiintifice(cum sa fac asa ceva?Nici nu ma pricep…) ei bine,”globul” pe care l-am descoperit este un cartier.Da,un cartier din Bucuresti,pe care lumea il iubeste foarte mult,de care are foarte multa grija si pe care nu l-ar abandona niciodata.
Sunt genul de persoana care se plimba non-stop prin tot orasul,mai bine zis,prin toata tara….insa pana acum nu m-am gandit in nici o secunda,ca pot exista oameni care isi iubesc atat de tare cartierul in cat nu ar iesii din el niciodata.Totusi,de ce gandesc asa?De ce nu vor sa vada si alte locuri?Nu este foarte sanatos sa faci naveta dintr-o parte intr-alta, a orasului….insa este mai sanatos sa cresti si sa ramai in permanenta in acelasi loc?
De mici copii am fost educati si invatati ce sa facem si ce sa nu facem.Ni s-au aratat lucrurile bune si cele rele….insa unii dintre noi,au rupt legaturile cu familia,cu locul in care au trait si au ajuns sa cutreiere toata lumea(pot sa marturisesc ca am vaga impresie ca sunt pe drumul cel bun si am sa devin una din acele persoane)..insa ce s-a intamplat,sau mai bine zis ce se intampla cu altii?
Daca un om se obisnuieste cu acelasi loc,nu are curiozitatea sa vada si sa cunoasca mai multe…nu traieste intr-un „glob”?Ce se intampla,atunci,daca acel „glob” se sparge?Omul respectiv nu va supravietuii?Totusi,oricat de ciudata ar fi aceasta situatie,nu ma pot oprii din a ma intreba,cum poate supravietuii cineva,cum isi poate construii cineva o viata,practic in 10m patrati(ma rog,e doar un exemplu)?
Datorita descoperirii mele,am inceput sa inteleg si mesajul acelor desene animate in care animalul ce a trait la zoo,toata viata,se obisnuieste greu si supravietuieste si mai greu,in jungla.Da,cam din acest punct de vedere,compar eu lucrurile:omul este ca si animalul..pe oricine ar cunoaste si orice ar face,va avea intotdeauna in suflet acel sentiment de iubire fata de „globul” sau in care a trait atata vreme.
Cand vine vorba de relatii: o persoana izolata poate convietuii alaturi de o persoana nebuna,caruia ii place sa cutreiere lumea?Daca da,oricat de mult s-ar incerca,la un moment dat,unul va ceda.Oare?
Am inceput din start sa judec persoanele care traiesc intr-un singur loc,care s-au obisnuit numai cu anumite persoane sau rude pe langa ei….insa nu m-am gandit sa ma uit mai atent si la noi,si la cei care facem…navete….daca le pot numii asa.Oare noi nu traim intr-un alt „glob”?Ceva trebuie sa fie neinregula si cu noi….perfectiunea nu exista.Poate ca fiecare avem propriul nostru „glob”,propriile noastre intimitati de care nu vrem sa stie nimeni si pe care nici nu vrem sa le povestim….de fapt,ce tot zic?Cu siguranta ca avem.
Atunci,despre cei care se nasc si mor in acelasi loc fara sa se deplaseze de acolo,pot spune ca traiesc intr-un „glob” mai rezistent,un „glob” care se poate sparge foarte foarte greu…..iar despre noi,cei ce cutreieram peste tot…..despre noi,imi pot pune o singura intrebare: suntem constienti de propriul nostru „glob” sau nu vom recunoaste niciodata in ce stadiu traim cu adevarat?

Divort!

Nu ma intereseaza…..PLEC! S-a terminat,am terminat cu tine si am terminat cu tot.
Ce naiva sunt….vorbesc cu o fotografie…..Insa ma scoate din minti….Nu pot concepe greseala pe care am facut-o….nu pot sa realizez cum de am putut nascocii asa ceva,un asa plan….doar ca sa ma dau eu mare din nou?
Bine,la dracu’…recunoasc, am vrut sa fiu atotputernica..am vrut sa fiu persoana care are intotdeauna controlul,asupra vietii sale….asupra tuturor.Si ce am rezolvat cu asta?Nimic.Nu am facut nimic.Aaaaa,ba nu,gresit,am facut ce fac eu de obicei: DEZASTRE!
Nu inteleg….totusi de ce m-am maritat?De ce m-am maritat cu un ratat pe care nu-l iubesc,dar a carui familie are,probabil, 7 vile, 3 hoteluri si alte alte bogatii?Si eu am bani,si eu sunt bogata…si pe langa asta sunt frumoasa si desteapta….mda,pe dracu’…..sunt cea mai mare proasta de pe acest Pamant.
Acum 9 luni parca situatia era altfel.Parca eu mai veneam pe acasa….si parca vroiam sa avem un copil……aaaa,da…..de-aia ma saturasem,pentru ca ratatul vroia sa aiba un copil….nu putea traii fara!Da,si apoi eu am inceput sa plec,prima oara la sora-mea,apoi la Diana si apoi….la Adrian,Paul,Stefan, x,y,z….si restul alfabetului.
El?El a stat acasa cu:…televizorul si berea….cu ce oare?
Parca,ne-am impacat timp de o luna…..da,luna aia de primavara,cand am fost la film,apoi in parc,apoi am luat cina….parca a fost o luna de: prima intalnire, nu a 5-a luna dintr-o….casnicie….daca se poate numii asa.
Sa-mi reamintesc…de ce plec?A,da…pentru ca sunt maritata cu un cretin,care vrea un copil(pe care eu nu-l vreau,desigur),care nu este in stare sa ma faca fericit(din toate punctele de vedere) si care ma streseaza cu „sa fim si noi ca mama si ca tatal meu”…..suficiente motive nu?DA.
Plec.Da.Cu tot cu casa,si cu masina si cu tot din jur…..Bine,tot ceea ce vreau material,am sa iau in timp,datorita avocatului meu(desigur)...acum,insa,mi-am luat doar cele 3 genti si masina si…..bineinteles ca nu am plecat fara sa-l anunt. I-am lasat un bilet:
„Draga:
……..DIVORT!!!!!!!”

Liber

In sfarsit m-am decis din nou,sa mai postez cate ceva la capitolul "Videoclipuri Vita de Vie".Ei bine,acesta nu este tocmai un videoclip....este un filmulet din Pta.Constitutiei,filmulet care face parte dintr-o perioada a vietii mele pe care o iubesc:vara si sfarsitul scolii!
Liber-prima melodie si primul videoclip ce definea in mintea mea,acum cativa ani buni,formatia Vita de Vie.Ce a devenit acum?A devenit piesa care ma defineste in totalitate.Piesa care imi aduce aminte de toate si de tot: de fosti prieteni,de fosti colegi,de parinti,de cei care ma iubesc,de mine si de prostiile pe care le fac.Cum de ma pot gandii la atat de multe lucruri doar in 3 minute si ceva?Foarte simplu:involuntar...imaginile doar imi trec prin minte,in timp ce eu fredonez "sunt liber sau asa ceva.."
Daca ma simt libera?Paradoxal,sa prespunem ca sunt....insa am momente in care ma simt inchisa in acea "cutie" despre care am mentionat cu ceva timp in urma.
Cum imi castig libertatea?Fac tot ce imi trece prin cap,fie ca e gresit,fie ca nu.
Asadar...fiti liberi...puteti suta la suta...tot ce va mai lipseste e curajul si ascultarea acestei piese,macar o data in viata!

Condamnati....

Nu mi-am pierdut stilul de viata si nici stilul de a gandii(multumesc Lui D-zeu) cu toate ca s-au intamplat multe lucruri in acest inceput de an.Nu mi-am pierdut sinceritatea si nici modul de „a pune totul pe masa” fara nici un fel de „ambalaj”.....de aceea,astazi,m-am comportat exact in stilul meu si am aflat cum relatiile pot functiona si intr-un mod esuat....si cam asta e ideea principala a tot ceea ce-am trait si am auzit astazi.
Dupa o lunga perioada de timp,m-am intalnit iarasi cu un foarte bun prieten care a cam neglijat o parte a vietii lui pentru o noua parte a vietii lui.Cum a fost?Diferit.A fost o vorba lunga,la o masa din umbra unei cafenele.
El,a fost intotdeauna genul de persoana cu care puteam vorbii orice,cu care puteam face orice si cu care ma puteam intelege atat intr-un mod serios cat si intr-un mod amuzant...daca se poate spune asa.Acum?Acum mi-am dat seama ca si el,s-a schimbat....insa nu s-a schimbat ca...eu..adica din nebun sa devina si mai inconstient si mai „nu imi pasa de consecinte”....s-a schimbat si a devenit mult mai calm...vorba lui,mult mai,monoton.De ce?Bineinteles din cauza unei relatii dupa care el tanjea foarte mult(si asa imi aduc aminte de anul trecut,cand imi povestea vrute si nevrute despre aceasta...ea).
In momentul in care auzeam povesti si povesti despre relatia lui....mintea mea putea procesa un singur lucru: relatiile pot functiona intr-un mod esuat....atunci aceea se mai numeste relatie?Poate este doar o non-relatie.Poate in ziua de azi lumea a evoluat atat de mult incat poate supravietuii intr-o non-relatie..adica intr-un nou timp de relatie care se bazeaza doar pe.....nimic.
Cum si cine a salvat situatia?Eu?In nici un caz.Atunci,in momentele in care eu tot imi dadeam cu parerea,poate doar tacerea lui si faptul ca s-a declarat „vinovat” a facut ca,situatia sa fie una diferita....a facut ca el sa para un om condamnat in fata....mea?De ce intotdeauna,intr-o relatie cineva trebuie sa ajunga cu streangul de gat?Lucrurile nu se pot intampla ca in filme?Daca exista povesti de dragoste adevarate,de ce nu se vad...si de ce intotdeauna cineva trebuie sa ajunga sa fie condamnat de toti ceilalti?
Si de la a fi condamnat intr-o relatie....trec la a fi condamnat de ceilalti pentru ceea ce cauti in aceasta viata.De ce?Ei bine,aceste doua aspecte au foarte multe in comun,fie ca va vine sa credeti,fie ca nu.Adica?Adica,fiind intotdeauna in cautare de ceea ce nu am avut in viata aceasta,se pare ca si relatia mea a inceput sa se duca de rapa,si am inceput sa aud din toate colturile pareri si pareri care ma duceau si pe mine intr-un singur loc...la condamnare.
Totusi,ce este condamnarea?De ce indiferent de situatie cu totii ajungem acolo?Este o judecata pe care va trebuii sa o suportam de foarte multe ori in viata sau acest fenomen exista doar in mintea noastra?
Daca in relatia cu persoana iubita suntem,uneori,indecisi si ajungem sa ne dam cu capul de pereti,in relatiile cu ceilalti avem momente in care credem ca nimeni nu ne este alaturi si toti cauta sa ne judece......rezulta ca cei care ne duc la condamnare si care ne impun o pedeapsa groaznica,suntem chiar noi insine.Oare?
Atunci cand clacam,cand avem impresia ca nimeni nu ne intelege,cand relatia noastra oricat de esuata ar fi functioneaza dar nu asa cum ne-am dorii atat noi cat si cei din jurul nostru,mai ramane ceva de facut?As putea spune ca speranta ramane in picioare,ca acel gand „voi lupta si lucrurile se vor schimba” este un colac de salvare.....insa pana cand acest sentiment de recuperare ia nastere in noi,ne vom simtii,iar si iar...condamnati!