Oare de ce exista atatea diferente intre noi?Pentru ca unii traiesc pe alt…sistem(ca sa zic asa) iar altii nu se pot obisnuii?
Oare de ce fac acest experiment?Poate pentru mine si pentru a realiza altceva.
Sistemul de reprofilare este benefic unei fiinte ca mine…din nou,am inceput sa incerc altceva si sa vad lucrurile altfel.Am inceput sa cotrobai alta zona a partii mele preferate din viata,si anume:noptile pierdute si concertele.
Concert OCS:primul din viata mea…cu un impact major ce m-a facut sa realizez ca sentimentele se schimba si ca totul din jur incepe sa aiba alta fatada.Cum m-am simtit mai exact in acele momente?Incredibil.Am descoperit cum acel ceva minunat care exista acum cateva luni se stinge putin cate putin,si cum reapare o emotie diferita,placuta,insa nu la fel de exagerata si dusa la extreme.
Cu putin timp in urma mi-am inteles aspectele negative ale firii mele…si le-am imbratisat(surprinzator) lasand in urma mentalitatea prejudecatiilor.Asadar,imi este de multa vreme clar,ca ma aflu intre minciuna si adevar…continuii sa pun intrebari,sa gasesc raspunsuri(cateodata) si sa experimentez tot ce se poate cu sau fara permisiunea altora.Gresesc?Da,poate.Am gresit?Mult mai mult decat acum.Totusi,diferentele sunt peste tot,minciuna exista si nu o putem indeparta,iar experimentele?Ei bine,acestea apar mai rar(mai ales in cazul meu) insa,atunci cand esti dispus sa iti inchei socotelile cu trecutul si sa te indrepti spre alt orizont,cu fruntea sus…parca nici o indoiala,nici o intrebare si nici un raspuns,nu mai conteaza…..Oare?
duminică, 30 august 2009
miercuri, 26 august 2009
Curaj sau nebunie?
Intotdeauna am incurcat aceste 2 elemente…nu ma intrebati de ce,pentru ca nu stiu raspunsul…tot ce stiu este ca de fiecare data ma incurcam si nu stiam sa raspund la simpla intrebare: „ce fac,eu,acum,denota curaj sau nebunie?”
Este de precizat faptul ca fiecare are momente in care este ori curajos,ori plin de temeri,insa curajul,pana la urma ce inseamna?Ce reprezinta?Este o forma de a actiona doar pentru a-i proteja pe cei pe care ii iubesti,sau este ceva ce nu poate fi descris in cuvinte?Daca se stie sau nu raspunsul la aceasta intrebare,la urmatoarea sigur este o dilema…pentru ca nebunia nu prezinta caracteristici precise,pentru ca este in oricine sub orice forma.
Daca ar fi cazul sa incerc sa ma inteleg din nou,pe mine…cea dintr-un trecut,posibil ca acum ar trebuii sa imi pun alte si alte intrebari…ce nu ar avea legatura cu nebunia sau curajul…de ce?Deoarece ma aflu intr-o alta etapa a vietii,in care cele 2 elemente nu ar mai trebuii gandite atat de mult.Totusi,daca formele de nebunie sunt atat de variate,cum ar putea fi depistate si analizate?Un om nebun,este acea fiinta care nu gandeste si actioneaza dintr-un simplu instinct sau este o persoana care nu este constiennta de ceea ce vorbeste si de ceea ce face?
M-am hotarat sa las la o parte clasificarea lumii si sa ma rezum la un exemplu simplu si firesc: eu am actionat,impinsa de curaj sau de nebunie?Unii presupun ca am avut mult curaj sa ma incumet spre locuri necunoscute si nesigure,iar altii ma caracterizeaza drept o fiinta care nu a gandit si nu a ramas cu picioarele pe pamant…iar eu?Eu am gasit 2 factori care au contribuit in cazul meu si contribuie in cazul altora in drumul spre curaj sau nebunie: dragostea sau orgoliul.Cum vine asta?Din nou,spun,simplu: pentru a-ti scoate la suprafata cele 2 elemente trebuie sa porti in suflet o iubire nelimitata pentru cineva sau ceva anume,ori trebuie sa fi,o persoana cu un orgoliu foarte puternic pe care este necesar sa-l hranesti non-stop.Insa,ce se intampla cand dragostea si orgoliul se unesc?Pai,se pare ca se porneste un adevarat razboi..iar dupa cum se stie,tot ceea ce fac razboaiele,este sa distruga si sa lase rani inimaginabile.
Momentan sunt acolo,momentan cu totii suntem acolo,pe un teren minat,pe care trebuie sa luptam…sau poate ca nu?Exista o solutie?Exista o bariera ce ne desparte de acea suferinta pe care ne-o provocam singuri,datorita acestor…caracteristici?Daca da,de ce nu o descoperim mai repede?
Curajul?Poate singurul care se aplica,atunci cand vine vorba de iubire…
Nebunia?Cea care este admisibila in orice situatie iesita din comun si fara rost,din vietile noastre….
Concluzia?Exista pericole,incrucisari de emotii,razboaie mai mult decat personale si momente magice datorate sentimentului de…curaj sau nebunie?
Este de precizat faptul ca fiecare are momente in care este ori curajos,ori plin de temeri,insa curajul,pana la urma ce inseamna?Ce reprezinta?Este o forma de a actiona doar pentru a-i proteja pe cei pe care ii iubesti,sau este ceva ce nu poate fi descris in cuvinte?Daca se stie sau nu raspunsul la aceasta intrebare,la urmatoarea sigur este o dilema…pentru ca nebunia nu prezinta caracteristici precise,pentru ca este in oricine sub orice forma.
Daca ar fi cazul sa incerc sa ma inteleg din nou,pe mine…cea dintr-un trecut,posibil ca acum ar trebuii sa imi pun alte si alte intrebari…ce nu ar avea legatura cu nebunia sau curajul…de ce?Deoarece ma aflu intr-o alta etapa a vietii,in care cele 2 elemente nu ar mai trebuii gandite atat de mult.Totusi,daca formele de nebunie sunt atat de variate,cum ar putea fi depistate si analizate?Un om nebun,este acea fiinta care nu gandeste si actioneaza dintr-un simplu instinct sau este o persoana care nu este constiennta de ceea ce vorbeste si de ceea ce face?
M-am hotarat sa las la o parte clasificarea lumii si sa ma rezum la un exemplu simplu si firesc: eu am actionat,impinsa de curaj sau de nebunie?Unii presupun ca am avut mult curaj sa ma incumet spre locuri necunoscute si nesigure,iar altii ma caracterizeaza drept o fiinta care nu a gandit si nu a ramas cu picioarele pe pamant…iar eu?Eu am gasit 2 factori care au contribuit in cazul meu si contribuie in cazul altora in drumul spre curaj sau nebunie: dragostea sau orgoliul.Cum vine asta?Din nou,spun,simplu: pentru a-ti scoate la suprafata cele 2 elemente trebuie sa porti in suflet o iubire nelimitata pentru cineva sau ceva anume,ori trebuie sa fi,o persoana cu un orgoliu foarte puternic pe care este necesar sa-l hranesti non-stop.Insa,ce se intampla cand dragostea si orgoliul se unesc?Pai,se pare ca se porneste un adevarat razboi..iar dupa cum se stie,tot ceea ce fac razboaiele,este sa distruga si sa lase rani inimaginabile.
Momentan sunt acolo,momentan cu totii suntem acolo,pe un teren minat,pe care trebuie sa luptam…sau poate ca nu?Exista o solutie?Exista o bariera ce ne desparte de acea suferinta pe care ne-o provocam singuri,datorita acestor…caracteristici?Daca da,de ce nu o descoperim mai repede?
Curajul?Poate singurul care se aplica,atunci cand vine vorba de iubire…
Nebunia?Cea care este admisibila in orice situatie iesita din comun si fara rost,din vietile noastre….
Concluzia?Exista pericole,incrucisari de emotii,razboaie mai mult decat personale si momente magice datorate sentimentului de…curaj sau nebunie?
luni, 17 august 2009
United States of Tara!
De la "Sex and the city" incoace(poveste pe care inca o ador),nu am mai intalnit un serial care sa ma inebuneasca in asa hal si care sa ma faca sa pierd nopti intregi vizionandu-l de mii si mii de ori.
Cum am descoperit "United States of Tara"?Simplu: citind o cronica despre el si vizionand cateva episoade pe HBO.De ce a avut un asa mare impact asupra mea?Pur si simplu,pentru ca(din nou) comicul este imbinat cu drama,cu dragostea si cu lectiile de viata...iar cand vine vorba de asa ceva,raman gura casca de fiecare data.
O poveste simpla,un scenariu de exceptie,actori foarte buni si o morala foarte folositoare,oricui...cam asa as putea descrie "United States of Tara"....(restul?E in promo-ul de mai sus) si cam asa as putea sugera vizionarea serialului!
duminică, 16 august 2009
In ultima vreme...
Pentru ca nu am mai relatat de mult ce mi s-a mai intamplat in ultimele zile,luni,din viata….o data cu ultima mea aventura,m-am gandit ca este cazul sa mai astern pe hartie cate o minciuna,o distractie sau niste rasete.
Dupa ce m-am intors de la Targu Mures,am stagnat ceva vreme acasa,alaturi de multele amintiri „furate” de’acolo si de populatia cunoscuta ce mai stagna prin capitala.
Nu au trecut multe zile,pana cand m-am hotarat sa mai „joc” o ultima carte in relatia „eu-formatie”(probabil,se intelege).Asadar,iata ca intr-o duminica seara am luat-o pe Poe,si pline de chef de facut misto,am poposit in El grande comandante,club de care m-am indragostit inca din prima seara de big opening.Atac de panica?Sa fim seriosi:)) :))… bere,bere,salitos?La greu….iar,intr-un final,am iesit din club moarta de la pogo si foarte multumita de haosul care a fost creat(da,sunt rea si razbunatoare...).
Dupa concertul de „nu-mi pasa”…chiar dupa o saptamana de atunci,am ajuns si in Suburbia(tot cu Poe..la naiba!) de care imi era foarte dor….si am facut ca descreierata pe Luna Amara(care by the way,canta chiar dragut),Dekadens si inca o trupa,a carui nume imi scapa acum.Seara foarte tare,atmosfera si mai tare,dat din cap la greu….si un final tot cu facut misto din orice chestie…(oare eu si Poe ne-am gasit un nou hobby?Sau il aveam de mult dar de-abea acum am facut cunostinta cu el?Hmmm…)
Next week,pentru ca nu puteam sta locului(…si acum n-ai ce-i face,m-am obisnuit sa tot plec) m-am gandit sa parasesc Bucurestiul de care sunt satula pana peste cap si sa ma duc in…Craiova,by myself.Zis si facut.Joi am plecat spre Craiova,unde era planuit sa ma intalnesc cu un amic,pe care il cunoscusem anul trecut in timp ce muream de plictiseala,prin Olanesti.Cum a fost sederea mea in Craiova intr-un final?M-am plimbat de nebuna tot orasul,am asistat la un concert al copiilor si am intrat intr-o stare de disperare,cand mi-am dat seama ca acel amic de-al meu nu va mai aparea si ca am ramas singura la 12 noaptea intr-un oras necunoscut.Intr-un final,am dat 140 de lei pe o camera de hotel nenorocita,unde am avut intimitatea de a injura si de a arunca cu lucrurile in toate directiile si unde mi-am dat seama ca mica mea calatorie mi-a adus in fata ochilor 2 aspecte importante ale firii mele…si anume: inauntrul meu inca mai zace un sentiment aparte,de a fi alaturi de mama,de tata,chiar si de bunica…sentiment care a dat navala peste mine,in timp ce priveam toti copiii mici alaturi de familiile lor….iar cel de-al 2-lea aspect,a fost extazul si fericirea pe care am simtit-o in timp ce mancam o inghetata si in timp ce ma plimbam ca o nebuna si faceam poze pe cele cateva stradute ale Craiovei,ca si cum as fi vizitat Parisul,nu un mic orasel….ceea ce m-a facut sa realizez,ca tot ceea ce-am vazut pana acum in materie de orase,am vazut aproape cu ochii inchisi,fiind concentrata doar pe concertul respectiv si nu pe simplele adieri de vant din acel loc necunoscut.
Unde am fost in ultima vreme?La concerte,prin Craiova si la magazin(Zarrrra)…iar acum?Acum stagnez putin acasa,pana cand alte si alte aventuri vor da navala peste mine!
Dupa ce m-am intors de la Targu Mures,am stagnat ceva vreme acasa,alaturi de multele amintiri „furate” de’acolo si de populatia cunoscuta ce mai stagna prin capitala.
Nu au trecut multe zile,pana cand m-am hotarat sa mai „joc” o ultima carte in relatia „eu-formatie”(probabil,se intelege).Asadar,iata ca intr-o duminica seara am luat-o pe Poe,si pline de chef de facut misto,am poposit in El grande comandante,club de care m-am indragostit inca din prima seara de big opening.Atac de panica?Sa fim seriosi:)) :))… bere,bere,salitos?La greu….iar,intr-un final,am iesit din club moarta de la pogo si foarte multumita de haosul care a fost creat(da,sunt rea si razbunatoare...).
Dupa concertul de „nu-mi pasa”…chiar dupa o saptamana de atunci,am ajuns si in Suburbia(tot cu Poe..la naiba!) de care imi era foarte dor….si am facut ca descreierata pe Luna Amara(care by the way,canta chiar dragut),Dekadens si inca o trupa,a carui nume imi scapa acum.Seara foarte tare,atmosfera si mai tare,dat din cap la greu….si un final tot cu facut misto din orice chestie…(oare eu si Poe ne-am gasit un nou hobby?Sau il aveam de mult dar de-abea acum am facut cunostinta cu el?Hmmm…)
Next week,pentru ca nu puteam sta locului(…si acum n-ai ce-i face,m-am obisnuit sa tot plec) m-am gandit sa parasesc Bucurestiul de care sunt satula pana peste cap si sa ma duc in…Craiova,by myself.Zis si facut.Joi am plecat spre Craiova,unde era planuit sa ma intalnesc cu un amic,pe care il cunoscusem anul trecut in timp ce muream de plictiseala,prin Olanesti.Cum a fost sederea mea in Craiova intr-un final?M-am plimbat de nebuna tot orasul,am asistat la un concert al copiilor si am intrat intr-o stare de disperare,cand mi-am dat seama ca acel amic de-al meu nu va mai aparea si ca am ramas singura la 12 noaptea intr-un oras necunoscut.Intr-un final,am dat 140 de lei pe o camera de hotel nenorocita,unde am avut intimitatea de a injura si de a arunca cu lucrurile in toate directiile si unde mi-am dat seama ca mica mea calatorie mi-a adus in fata ochilor 2 aspecte importante ale firii mele…si anume: inauntrul meu inca mai zace un sentiment aparte,de a fi alaturi de mama,de tata,chiar si de bunica…sentiment care a dat navala peste mine,in timp ce priveam toti copiii mici alaturi de familiile lor….iar cel de-al 2-lea aspect,a fost extazul si fericirea pe care am simtit-o in timp ce mancam o inghetata si in timp ce ma plimbam ca o nebuna si faceam poze pe cele cateva stradute ale Craiovei,ca si cum as fi vizitat Parisul,nu un mic orasel….ceea ce m-a facut sa realizez,ca tot ceea ce-am vazut pana acum in materie de orase,am vazut aproape cu ochii inchisi,fiind concentrata doar pe concertul respectiv si nu pe simplele adieri de vant din acel loc necunoscut.
Unde am fost in ultima vreme?La concerte,prin Craiova si la magazin(Zarrrra)…iar acum?Acum stagnez putin acasa,pana cand alte si alte aventuri vor da navala peste mine!
miercuri, 12 august 2009
luni, 10 august 2009
Ceva in schimb!
Avand in vedere faptul ca in fiecare zi si in fiecare minut doresc ceva in schimb de la totul din jurul meu,am spus astazi STOP,si m-am gandit,de ce?
Poate este normal ca fiecare dintre noi sa ne asteptam la ceva anume din partea unor persoane sau din partea unor situatii,insa aceasta normalitate a noastra,tot ce face este sa ne hraneasca orgoliul si sa ne faca mai mandrii de noi insine….ceea ce nu mi se pare tocmai bine.
Ce-am pierdut in aceasta viata si ce-am castigat,marturisim ca se datoreaza acelor lucruri pe care le-am asteptat in schimbul unei favori pe care am facut-o…insa,daca am schimba cate ceva din comportamentul nostru si am renunta la tot ceea ce ne hraneste orgoliul,nu am devenii mai fericiti?Am putea sa ne imaginam pentru cateva minute ca suntem asa cum suntem de-adevaratelea si totodata sa acceptam ca toti cei din jurul nostru sunt cine sunt si fac ceea ce fac.
Nu am putea sa ne trezim de dimineata,sa deschidem fereastra,sa respiram si sa simtim „pe bune” totul din jurul nostru fara sa judecam sau sa schimbam prin ganduri orice realitate?Ba da,am putea,si putem sa incepem din acest moment,doar daca ne propunem sincer.
Suntem cu totii oameni,visatori sau realisti…si cumva,paradoxal semanam unii cu altii….putem sa transmitem diferite emotii sau sentimente,avem capacitatea de a comunica intr-o maniera ciudata cateodata…asadar,putem sa ne schimbam in bine,sa prindem aripi si sa nu ne mai intoarcem niciodata la ceea ce am fost.Exista posibilitatea sa esuam,insa este probabil sa si castigam,tot ceea ce trebuie sa facem este sa tragem adanc aer in piept,sa ne relaxam si sa incercam….oricat de ciudat ar suna!
Daca ne dorim de fiecare data ceva in schimb,ne simtim mai fericiti cu aceasta idee implantata in cap?De ce este atat de important pentru noi sa fim rasplatiti?Nu putem doar sa facem lucrurile doar pentru ca asa simtim?Este posibil,insa orgoliul ne impiedica.
Am aflat ca nu este necesar sa-mi controlez „micul monstrulet”(orgoliul) si mi-am dat seama ca tot ceea ce trebuie sa fac este sa fiu mai atenta la toti si la toate din jurul meu….in asa fel dispar asteptarile,doar daca esti putin mai atent la sentimentele celorlalti si ai puterea sa le imbratisezi si sa le iubesti,oricum ar fi acelea.
Consider,ca aici gresim,am impresia ca de aceea totul ne iese pe dos(cateodata),pentru ca nu vrem sa eliberam sentimentul de iubire,in totalitate.Nu vrem sa lasam gandirea de-o parte si mai ales nu vrem sub nici o forma sa indepartam zidul din jurul nostru,de care se izbesc emotiile celor din jur….vrem doar sa actionam si sa primim ceva maret in schimb.
Cand suntem sanatosi,cand depasim orice obstacol oricat de mare ar fi acela,cand stim sa zambim,insa sa si plangem….ce mai asteptam?O judecata din partea unora pe care o aruncam la gunoi?Un trofeu care se umple de praf,in timp?Vorbe dulci si false?Parca in acest moment,rasplata nu mai este atat de stralucitoare….insa,atunci cand nu iti doresti absolut nimic,cand esti fericit pentru simplul fapt ca poti respira linistit,primesti in schimb ceea ce nu credeai ca vei avea niciodata…..si atunci,ai realiza ca din inntregul tau,tot ce ar trebuii sa dispara ar fi acel gand de: da-mi ceva in schimb!
Poate este normal ca fiecare dintre noi sa ne asteptam la ceva anume din partea unor persoane sau din partea unor situatii,insa aceasta normalitate a noastra,tot ce face este sa ne hraneasca orgoliul si sa ne faca mai mandrii de noi insine….ceea ce nu mi se pare tocmai bine.
Ce-am pierdut in aceasta viata si ce-am castigat,marturisim ca se datoreaza acelor lucruri pe care le-am asteptat in schimbul unei favori pe care am facut-o…insa,daca am schimba cate ceva din comportamentul nostru si am renunta la tot ceea ce ne hraneste orgoliul,nu am devenii mai fericiti?Am putea sa ne imaginam pentru cateva minute ca suntem asa cum suntem de-adevaratelea si totodata sa acceptam ca toti cei din jurul nostru sunt cine sunt si fac ceea ce fac.
Nu am putea sa ne trezim de dimineata,sa deschidem fereastra,sa respiram si sa simtim „pe bune” totul din jurul nostru fara sa judecam sau sa schimbam prin ganduri orice realitate?Ba da,am putea,si putem sa incepem din acest moment,doar daca ne propunem sincer.
Suntem cu totii oameni,visatori sau realisti…si cumva,paradoxal semanam unii cu altii….putem sa transmitem diferite emotii sau sentimente,avem capacitatea de a comunica intr-o maniera ciudata cateodata…asadar,putem sa ne schimbam in bine,sa prindem aripi si sa nu ne mai intoarcem niciodata la ceea ce am fost.Exista posibilitatea sa esuam,insa este probabil sa si castigam,tot ceea ce trebuie sa facem este sa tragem adanc aer in piept,sa ne relaxam si sa incercam….oricat de ciudat ar suna!
Daca ne dorim de fiecare data ceva in schimb,ne simtim mai fericiti cu aceasta idee implantata in cap?De ce este atat de important pentru noi sa fim rasplatiti?Nu putem doar sa facem lucrurile doar pentru ca asa simtim?Este posibil,insa orgoliul ne impiedica.
Am aflat ca nu este necesar sa-mi controlez „micul monstrulet”(orgoliul) si mi-am dat seama ca tot ceea ce trebuie sa fac este sa fiu mai atenta la toti si la toate din jurul meu….in asa fel dispar asteptarile,doar daca esti putin mai atent la sentimentele celorlalti si ai puterea sa le imbratisezi si sa le iubesti,oricum ar fi acelea.
Consider,ca aici gresim,am impresia ca de aceea totul ne iese pe dos(cateodata),pentru ca nu vrem sa eliberam sentimentul de iubire,in totalitate.Nu vrem sa lasam gandirea de-o parte si mai ales nu vrem sub nici o forma sa indepartam zidul din jurul nostru,de care se izbesc emotiile celor din jur….vrem doar sa actionam si sa primim ceva maret in schimb.
Cand suntem sanatosi,cand depasim orice obstacol oricat de mare ar fi acela,cand stim sa zambim,insa sa si plangem….ce mai asteptam?O judecata din partea unora pe care o aruncam la gunoi?Un trofeu care se umple de praf,in timp?Vorbe dulci si false?Parca in acest moment,rasplata nu mai este atat de stralucitoare….insa,atunci cand nu iti doresti absolut nimic,cand esti fericit pentru simplul fapt ca poti respira linistit,primesti in schimb ceea ce nu credeai ca vei avea niciodata…..si atunci,ai realiza ca din inntregul tau,tot ce ar trebuii sa dispara ar fi acel gand de: da-mi ceva in schimb!
sâmbătă, 8 august 2009
Mai vreau o tura....
M-a apucat azi dimineata agonia,asadar,am asternut-o pe hartie...
...O tura de ce se intampla mai sus in videoclip....o tura de "Take me to the hospital"+ altele....o tura de mers cu trenu' ore intregi...si as mai vrea....again and again Prodigy si rupere de oase!
....traiesc din amintiri?Poate....dar ce conteaza cand sunt cele mai misto amintiri... :P:P
a?a?a?Cine ma insoteste la anu',la Cokelive?La tot festivalul,nu asa....a?a?
miercuri, 5 august 2009
Reprofilare
Nu m-am trezit,asa ca nu ma bagati prea mult in seama.Ce-am facut in ultimele nopti ale vietii mele?Am stat de veghe alaturi de…multe pachete de tigari si de numeroase sticle de vin si de whisky( de cea mai buna calitate,de mentionat).
Unde si cum s-a intamplat?La el,pe podeaua bucatariei…da,el,acel tip de care am povestit ultima oara,care mi se parea bun si cumsecade,ala de l-am cunoscut la receptia lu’ peste de la hotel…ei bine,tipul era klumea la prima vedere,pentru ca atunci cand am ajuns(in sfarsit..dupa lupte seculare…mi se parea mie ceva in neinregula la capitolul asta) la etapa „hai sa ne-o tragem!” era….muci!
Am plecat in noaptea aia de la el,plangand de furie si am ajuns acasa,intrebandu-ma de ce dracu’ am atata ghinion?Iata ca ieri am ajuns la o concluzie: sunt cam brambura si de’aia lucrurile merg asa cum merg….Deci,l-am sunat pe tata si i-am povestit…si m-a facut proasta si a zis sa incep sa schimb ceva daca mai vreau sa supravietuiesc cumva pe acest Pamant.Pai ce pana mea sa schimb?Eeee,ce ma enerveaza pe mine cel mai mult: locul de munca…..Asa ca mi-am bagat picioarele si i-am spus sefei ca ma duc dracu’,asa ca sa faca bine sa caute o proasta mai proasta decat mine pe care s-o manevreze(cat de cat) si care sa o streseze la maxim,asa cum binevoiam sa fac eu.Normal ca scorpia a ramas muta…nu a avut nici macar curajul sa-mi dea cererea de „la revedere,drum bun!” in mana…a trebuit s-o iau eu de la „scumpa” mea secretara care avea un zambet talamb pe fata..si probabil pe care inca il mai are( sa dea…cine sa dea…sa vina o manegerita de 4000 de ori mai a dracu’ decat mine care sa nu-ti ceara tigari si cafea…ci sa te puna,mai bine,sa ii faci cumparaturile pentru toata luna,din banii tai…).
Asadar,iata-ma:fara job,fara bani,fara o alta pereche noua de pantofi si cu inca o aventura de tot kkt-ul,in spate…Ma gandeam,totusi,ca maica-mea poate a avut dreptate cand a zis ca sunt blestemata(sau un bullshit de genu’)… de bunica-mea sau de sora-sa sau de dracu’ cine stie cine…dar,am realizat ca I don’t give a fuck,nu-mi mai pasa frate…asa…am dat-o’n bara,situatia mea arata cam belita,si ce?O sa ma descurc cumva,asa cum am facut-o de fiecare data….
Pai….pana la urma,acum am sa plec pentru ceva vreme.Ma duc intr-o pestera sau intr-un shit din asta,ca am auzit ca face bine la creier,si ramai,cica,numai tu cu gandurile tale,departe de casa…plec cu ultimele „hartii” din portofel,da’i naibii de bani…si pana la urma,cine stie,poate imi vine vre-o idee pana ma intorc si am sa devin mare bogatasa(mama,ce casa o sa am…si cate perechi de pantofi!!!).
So,ma car….so,m-am reprofilat…nu stiu inca pe ce sistem,insa cert este ca am parte in sfarsit de „acea” reprofilare…la naiba!
Unde si cum s-a intamplat?La el,pe podeaua bucatariei…da,el,acel tip de care am povestit ultima oara,care mi se parea bun si cumsecade,ala de l-am cunoscut la receptia lu’ peste de la hotel…ei bine,tipul era klumea la prima vedere,pentru ca atunci cand am ajuns(in sfarsit..dupa lupte seculare…mi se parea mie ceva in neinregula la capitolul asta) la etapa „hai sa ne-o tragem!” era….muci!
Am plecat in noaptea aia de la el,plangand de furie si am ajuns acasa,intrebandu-ma de ce dracu’ am atata ghinion?Iata ca ieri am ajuns la o concluzie: sunt cam brambura si de’aia lucrurile merg asa cum merg….Deci,l-am sunat pe tata si i-am povestit…si m-a facut proasta si a zis sa incep sa schimb ceva daca mai vreau sa supravietuiesc cumva pe acest Pamant.Pai ce pana mea sa schimb?Eeee,ce ma enerveaza pe mine cel mai mult: locul de munca…..Asa ca mi-am bagat picioarele si i-am spus sefei ca ma duc dracu’,asa ca sa faca bine sa caute o proasta mai proasta decat mine pe care s-o manevreze(cat de cat) si care sa o streseze la maxim,asa cum binevoiam sa fac eu.Normal ca scorpia a ramas muta…nu a avut nici macar curajul sa-mi dea cererea de „la revedere,drum bun!” in mana…a trebuit s-o iau eu de la „scumpa” mea secretara care avea un zambet talamb pe fata..si probabil pe care inca il mai are( sa dea…cine sa dea…sa vina o manegerita de 4000 de ori mai a dracu’ decat mine care sa nu-ti ceara tigari si cafea…ci sa te puna,mai bine,sa ii faci cumparaturile pentru toata luna,din banii tai…).
Asadar,iata-ma:fara job,fara bani,fara o alta pereche noua de pantofi si cu inca o aventura de tot kkt-ul,in spate…Ma gandeam,totusi,ca maica-mea poate a avut dreptate cand a zis ca sunt blestemata(sau un bullshit de genu’)… de bunica-mea sau de sora-sa sau de dracu’ cine stie cine…dar,am realizat ca I don’t give a fuck,nu-mi mai pasa frate…asa…am dat-o’n bara,situatia mea arata cam belita,si ce?O sa ma descurc cumva,asa cum am facut-o de fiecare data….
Pai….pana la urma,acum am sa plec pentru ceva vreme.Ma duc intr-o pestera sau intr-un shit din asta,ca am auzit ca face bine la creier,si ramai,cica,numai tu cu gandurile tale,departe de casa…plec cu ultimele „hartii” din portofel,da’i naibii de bani…si pana la urma,cine stie,poate imi vine vre-o idee pana ma intorc si am sa devin mare bogatasa(mama,ce casa o sa am…si cate perechi de pantofi!!!).
So,ma car….so,m-am reprofilat…nu stiu inca pe ce sistem,insa cert este ca am parte in sfarsit de „acea” reprofilare…la naiba!
luni, 3 august 2009
Trezeste-ma!
Poate ca fug,poate ca mi-e frica,poate ca nu pot sa respir si sa imi aduc aminte…atunci,trezeste-ma!
Nu dorm,dar visez,mi-e dor si nu pot sa stau departe,vreau din ce in ce mai mult din acel extaz dar stiu ca ma „droghez” fara sa vreau…atunci,trezeste-ma!
Tip,urlu de durere si nu ma pot oprii..dar incerc.Pune-ma la colt,ineaca-ma intr-o mare a realitatii si…trezeste-ma!
Actionez din instinct,poate dion orgoliu…ce faci?Ma lasi asa?Nu.Iubeste-ma si…trezeste-ma!
Nu ma impac cu ideea,nu rationez ce e bine pentru sufletul meu sau poate ca nu vreau,atunci…trezeste-ma!
Te-as manca din priviri,te-as ucide pentru tot ceea ce-ai facut,dar nu pot,nu vreau si acum ar fi timpul sa ma trezesti!
Sunt in mijlocul unor urlete,le aud,le simt si le opresc,daca nu fac bine…trezeste-ma!
M-am plictisit,m-am calmat si incerc sa-mi revin.Sunt intr-un „sevraj”.Ma vezi,aproape,murind in fata ochilor tai?Atunci…trezeste-ma!
….si acum sunt treaza!...si e cel mai bine asa…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
