Persoane,momente,lucruri...care te schimba!

Am primit acum cateva zile de la Sunetu' o leapsa foarte interesanta si foarte bine gandita.Asadar,in urmatoarele randuri va trebuii sa scriu despre tot ceea ce m-a schimbat radical....si o sa fie cam greu sa aleg dintre atatea si atatea persoane,momente sau lucruri...(si dau leapsa mai departe cui vrea sa o ia)...

1.Prima schimbare am suferit-o la cativa anisori,cand tata ma tot plimba prin Bucuresti.O data cu filmele,piesele de teatru,spectacolele si tot ceea ce ochisorii mei mici de copil puteau observa,a venit si primul gand.....primul gand de a ma face actrita.Bineinteles si mama a avut un rol important in acesata alegere a mea,si anume faptul ca se uita la telenovele toata ziua,m-a inspirat si m-a facut sa ma si indragostesc de o limba straina.....de limba spaniola.

2.Am crescut si tot datorita tatalui meu,am ajuns sa joc tennis.Nu eram indragostita de acest sport,insa imi placea.....si a inceput sa-mi placa si mai mult,cand am dat peste oameni minunati cu care m-am simtit incredibil de bine timp de multi ani de zile....si pot marturisii ca una din persoanele cu care practic,am crescut a fost antrenorul meu.....(insa,acum s-a rupt firul pentru ca m-am schimbat din nou)

3.Prietenii din scoala(oricare ar fi fost ea) m-au schimbat...unii au ramas aproape de mine(simta-te Poe....:P:P) in timp ce altii intr-un trecut mai indepartat mi-au dat cu piciorul.....fapte pe care le patesc si acum.....pentru ca nu ma voi invata minte niciodata,in adevaratul sens al cuvantului.

4.Plictiseala m-a facut sa deschid pagina de word,acum 2 ani de zile si sa incep sa scriu si sa imi pun mii si mii de intrebari legate de viata.....tot atunci,am inceput sa termin caiete intregi de compuneri.....si acum,acum am ajuns in momentul in care am un blog si sunt o persoana mult mai deschisa decat cea din trecut....si bineinteles in momenntul in care,vreau cu orice pret sa fiu jurnalista.
.....si da,si Sex and the City(serialul) m-a inspirat privind aceasta placere de-a mea.....

5.Iar,ultima idee care imi mai trece prin minte,ultimele persoane care m-au mai schimbat au fost si sunt,cele care au avut sau au legatura cu Vita de Vie(inclusiv ei)
Cred ca asta a fost ultima mea schimbare,cred ca primul concert m-a dat peste cap,cred ca prima deplasare m-a bulversat,cred ca primul cuvant m-a facut sa-mi dau seama ca poate,nu exista persoane,momente sau lucruri,care te schimba....exista doar dorinta si iubire......in rest,totul e magic!

Un B52 cu emotii!

Dupa o lunga perioada de asteptare,mai precis dupa o saptamana si ceva de la ultima zbenguiala,am fost foarte entuziasmata cand a venit momentul unui alt concert intr-un club in care nu mai fusesem pana acum.
Miercuri,25 martie,deslusisem misterul "zmonky vine sau nu?"(mai bine nu-l desluseam) si dupa cateva ore de pierdut vremea in HB(terasa de langa liceu) am plecat alaturi de Gaby(spre B52),caruia ii multumesc ca s-a decis sa vina pana la urma si ca nu m-a lasat in compania....mea.
Am ajuns in jur de 9 si ceva si am descoperit muuulta lume si un club imbarligat si foarte mic.Coate si multe impinsaturi,si am ajuns in fata minusculei scene(chiar incepusem sa ne gandim unde o sa incapa trupa).Inca o ora de asteptat si de ras,pana cand in sfarsit,a inceput concertul(nu prea stiu exact la ce ora..am pierdut detaliul).
Pogo?Deloc.Zbenguiala din partea mea?La greu....pana cand....ceva extrem de ciudat mi s-a intamplat,ceva ce pana acum nu am mai intalnit(probabil nu reuseam in totalitate sa-mi exteriorizez si cealalta personalitate mai timida a mea).Am ramas in transa,am ramas pe loc timp de o piesa jumate...mai precis,socul s-a dezlantuit incepand cu "Ganduri" si terminand dupa "Totata"(acustic).Totusi,oare de ce mi s-a intamplat asta?Poate ca inchid prea multe ganduri in interiorul meu si ele au inceput,de acum,sa ma atace brusc.
Dupa ce mi-am revenit,am avut parte de 3 min. de pogo,inceput de cateva tipe din spatele meu(bravooo) iar la sfarsit, "Liber" incepuse sa ma faca sa lacrimez din ce in ce mai abundent(ce naiba?am crezut ca s-a sfarsit etapa "plansul la Vita"...ei bine,se pare ca nu prea).
Sfarsit(nuuu),imbulzeala mare,eu si Gaby,inca stationam...apoi,ne-am asigurat planul vorbind cu Sorin,si din pacate,ne-am "catarat" repede pe scari ca sa iesim la aer si sa plecam acasa.
Nu,nu am ajuns la 3 dimineata,ci la 12:30....si mama a reactionat exact ca in noaptea din Fire: adica a fost calma si pacifista.....si mi-a placut,a crescut inima in mine de bucurie(insa numai pentru o noapte).
In concluzie,am avut parte de ceva ciudat si special.Am plans,am ramas in transa si am facut pogo,practic in acelasi timp...si am fost mai mult decat fascinata de cat de puternice pot fi emotiile mele......si ca sa inchei,mai exact,am sa combin o parte din spusele entitatii care imi da viata zi de zi,si anume,VdV;cu spusele mele: "daca Vita de Vie ar avea concert intr-o pestera la 10 000 km departare" s-ar putea baza intotdeauna pe mine!

Fotografa de mine si...mare chiul sa faca omul poze in B52....mai ales daca mai pui si o transa si un inceput de plans.....

Scenariu!

Pentru ca de mica am avut o imaginatie bogata,iata ca aceasta caracteristica a mea nu s-a pierdut pe drum....si a evoluat si ea o data cu posesoarea.
Totusi,sa nu aveti impresia ca imaginatia mea se reflecta doar in minciunile pe care i le spun mamei atunci cand merg la concerte,sau Dumnnezeu stie unde....nu,creativitatea mea ma ajuta si atunci cand vine vorba de a compune povesti(pe bune).Asadar,iata ca intr-o zi plictisitoare in care nu aveam ce face,mi-a trecut prin minte,ca un fulger,un scenariu de film foarte dragut(in opinia mea)......


Different types!

Atunci cand Sarah moare impreuna cu sotul ei John intr-un accident de masina,Katy si Jane se trezesc nevoite sa locuiasca sub acelasi acoperis intr-o casa mare lasata mostenire de catre sora lor Sarah.Lucrurile par simple pana aici,doar doua surori care sunt nevoite sa locuiasca impreuna,ce poate fi mai minunat decat acest lucru?Ei,bine pentru cele doua nu este deloc usor pentru ca nu au absolut nimic in comun,de fapt intre ele exista numai diferente.
Jane Parker este o femeie in jurul varstei de 40 de ani cu o slujba foarte importanta in domeniul publicitatii,cu un divort pe cap si cu 2 copii:Billy si Betty,amandoi la varsta de 17 ani in care vor sa scape de controlul mamei lor.Jane este posesiva,crede ca numai ea are dreptate,este egoista si isi traieste viata pe un principiu foarte strict:reguli,care le sunt impuse si copiilor ei,meniti sa ajunga oameni cu carte,fie ca acestia isi doresc sau nu.
In acelasi timp,Katy Parker este o tipa la 32 de ani, cu un iubit in jurul vietii sale dar nici un gand de casatorie si de copii( de fapt acest gand o ingrozeste).Este editor la Vogue si crede ca totul se invarte in jurul modei si hainelor de firma.Este innebunita dupa pantofi,dupa viata de noapte si dupa orice barbat care i se pare interesant,isi traieste viata dupa....nimic,comportandu-se cateodata ca un copil mic si rasfatat.
Durerea si golul pe care l-a lasat Sarah in viata celor doua le va duce la nenumarate certuri si neintelegeri dar le va trece si prin nenumarate intamplari si situtaii mai mult sau mai putin jenante.
Oare exista vreo sansa ca doua caractere atat de diferite sa supravietuiasca impreuna?Pe Jane si pe Katy le unesc mai mult decat moartea unei persoane dragi,le unesc o casa lasata mostenire comuna cu intentia de a le apropia,copii lui Jane pe care Katy ii iubeste mai mult decat orice si...simplul fapt ca sunt surori fie ca le place fie ca nu.De fapt,fiecare dintre noi avem tipuri diferite de a ne traii viata,asa ca,nu ar trebuii sa fie greu......oare?

So happy?

Printre experientele pe care le-am trait,printre persoanele pe care le-am cunoscut,am intalnit intr-o zi si acest mare semn de intrebare….aceasta fraza care nu imi da pace,si anume:tot ce este legat de fericire….de fericirea mea sau de fericirea noastra…cum se defineste,practic „cu ce se mananca”?Exista vre-o formula magica a fericirii sau trebuie doar sa ne dam seama de anumite aspecte care ne fac sa radiem de optimism,zi de zi?
Daca tot ceea ce facem pentru a fi multumiti si fericiti,se rasfrange intr-un mod,nu tocmai pozitiv,asupra celor din jurul nostru,atunci,ar trebuii neaparat sa ne schimbam activitatile cat de des putem?...si,daca nu putem…mai bine zis daca nu vrem?
In ceea ce priveste viata mea,am descoperit ca tot ceea ce fac pentru a fi mereu…happy…nu este tocmai in regula…Am stiut de multa vreme acest lucru,insa nu m-am abatut niciodata din drum,se poate spune,ca am fost egoista si m-am gandit numai la binele meu.Ce voi face in continuare,daca asta este intrebarea?Nu stiu,mintea mea tot proceseaza si tot doreste sa ii puna capac oalei cu subpresiune,care tot clocoteste de ceva vreme.Dar,daca lucrurile nu vor iesii asa cum mi le imaginez(cam,niciodata nu ies exact cum mi le imaginez…e imposibil),ce voi face?Teoretic,imi voi distruge orice sansa de a mai fi fericita,in aceasta etapa a vietii mele.
Ce se va intampla cand voi constientiza ca fraza „I’m so happy!” va trebuii sa se regaseasca in alta activitate?Voi fi trista?Mai mult ca sigur.Voi fi fara vlaga?Suta la suta.Atunci?Ce imi mai ramane de facut?Poate,doar sa las oala subpresiune asa cum e si sa nu ii mai maresc intensitatea…si mi se pare o idee buna,doar daca ma voi putea stapanii…si asta e cea mai grea parte…
Sa zicem ca este adevarat,sa zicem ca sunt infasurata intr-o „panza” de minciuni pe care tot o maresc pe zi ce trece….si asta ma face fericita?Da,se pare ca asta ma ajuta,sa fiu fericita.Totusi,daca trebuie sa ma curat,si sa dau panza la o parte,exista vre-o modalitate de a ma alibera si de a-i impaca si pe ceilalti in acelasi timp?Da?Imi poate dezvaluii si mie cineva secretul?...daca nu,atunci chiar ca nu imi voi putea da seama,cum ar mai trebuii sa actionez.
In Bucuresti,in aceasta mare metropola,unde toata lumea este stresata,plina de probleme si de griji,mai are cineva vre-o scapare de la verbul „a mintii”?Ma mai poate asigura cineva ca detine o fericire cladita,pur si simplu,pe dreptate si adevar?
Daca eu sunt cel mai prost exemplu,cand vine vorba de a fi cinstit si corect,atunci toti cei care ma inconjoara fac parte din „echipa” celor buni,care pot salva vieti si pot demonstra ca fericirea exista conform teoriei: „este o floare alba si pura”?
Si iata cum tot ma intreb in continuare,cum nu pot descifra nici macar bucuria sufleteasca pe care acum cateva zile si luni,credeam ca o posed…chiar in totalitate.
Totusi,este bine,e un pas inainte,faptul ca ochii mi s-au deschis si am inteles ca tot ceea ce fac se rasfrange asupra mea in acel mod minunat,magnific…dar,in acelasi timp,se rasfrang si toate minnciunile si actiunile mele demne de egoism si lacomie.
So happy?....exista?Pot ajunge si eu acolo?Da,pot….insa,numai daca repar(bine de tot) tot ce am stricat,pana acum….


P.S:...si astazi,21 martie,spun si LA MULTI ANI si tot ce isi doreste(normal),unei parti din entitatea care ma face pe mine fericita.....
.....La multi ani AD!!....

Decor…

O perioada am trait printre mii si mii de cortine,alta perioada am fost personajul principal din piesa de teatru….iar,in aceasta perioada,m-am
regasit,m-am descoperit undeva pe „scena” intre personajul principal si cel secundar.
Am auzit de cele mai multe ori,aceiasi poveste,cum ca viata este un decor sau o piesa de teatru bine sau prost jucata.Oare?Oare aceasta filozofie este adevarata,sau noi vrem sa o transformam intr-o realitate?
Frica…pe care fiecare dintre noi o simte,pentru ceva anume…fobiile care ne inconjoara,ne modifica,ne fac sa gandim altfel si sa percepem altfel lucrurile…si intr-un final ne fac mai tristi,mai ingroziti…asadar,presupusa piesa de teatru este intotdeauna o drama,fie ca vrem sau nu!
Explicatii?Avem intotdeauna nevoie de ele,fie ca le spunem prietenilor sau rudelor,fie ca sunt minciuni sau adevaruri…si din nou,rezulta modul cum gandim si cum ne prefacem.De ce?De ce totul se complica,asemenea unei scenete?De ce,orice teorie de-a mea ne duce catre un decor,pustiu sau plin de expereiente?
Dragostea….si ea,cea care face parte din structura moleculara a fiecaruia dintre noi,este amara sau dulce,este impartasita sau nu si cu toate ca nu vrem,este pretutindeni,purtand o masca sau doar „hainele” de zi cu zi.
Relatiile?Da,din nou ele,din nou cele care stau la baza sentimentelor noastre…ne ametesc,ne umbresc viata sau o transforma intr-un „camp” plin de soare si flori.Cum ne comportam noi,fata de ele?Nu prea stim sa le pretuim,sa le decoram…chiar sa le intelegem….deci avem nevoie de mai multa atentie.
Societatea?La ce ne ajuta?In ce ne transforma?Poate,doar in niste animale dornice de vanatoare,sau in niste monstrii pregatiti oricand sa omoare pentru binele si siguranta lor.
Durerea?O simtim oricand si oriunde,o transformam intr-o molecula care trebuie sa traiasca intotdeauna inauntrul nostru…de ce?Poate asa ne place..poate zilele in care am cunoscut-o atat de bine,ne-au facut sa iubim mai mult suferinta,decat lucrurile pozitive….suntem ciudati,conform personajelor din teatru.
Lacrimile sau zambetele….acele „masti” care ies intotdeauna in evidenta…acele descarcari ale sufletelor noastre…..poate niste dorinte,poate niste simple caracteristici care ne schimba si mai mult.Ar trebuii sa zambim mai mult si sa nu plangem niciodata,insa se pare,ca noi facem exact invers…parca,lacrimile curg mai usor,iar zambetele sunt undeva departe,probabil zac si rad de noi.
Drmurile….cele care au un cel mai important rol in vietile noastre.Cateodata le tinem departe si pe ele,nu putem pasii sau nu vrem,cu siguranta ne este frica….sau avem alte motive?Am asemanat drumurile vietii,din totdeauna cu oportunitatile,pe care vrem sa le luam sau nu.Am facut oare bine?...hmmm,poate ca nu voi sti niciodata…numai daca o sa-mi urmez in continuare drumul pe care l-am inceput.
Asadar am definit si decorul…..cum?Prin tot ce am descris mai sus…prin tot ce am povestit despre tot ceea ce ne inconjoara sau despre tot ceea ce simtim,mai bine zis.Suntem intotdeauna personajele principale in piesa noastra de teatru,si cel mai important suntem si cei care avem cel mai frumos decor…pentru ca ni-l construim singuri….

Recenzie?!

De curand,am sesizat cum se fac recenziile in ziua de azi,si anume: depinde daca esti nervos sau nu.
In acest caz,o persoana calma,poate spune despre blog-ul meu ca e ok sau ca e naspa...insa,o persoana nervoasa(ca sa nu zic altfel...) spune ca blog-ul meu este sfant........???!!!
Ok.......blog-ul este sfant(frumoasa recenzie,chiar daca sfant probabil era in ghilimele.....nu-mi pasa)

.....lua-ti aminte si invatati......Credeti-ma,invat si eu o data cu voi....si repet iarasi si iarasi: mare e gradina Lui D-zeu dar.......

Pentru ca mi-e dor....

Am zis bine ultima data,cand m-am caracterizat drept genul de "iubita" geloasa sau posesiva.....de ce?Pentru ca acum mi-e dor....Mi-e dor sa plec,mi-e dor sa ies din casa in primul rand(raceala asta) si mi-e dor de galagie....da,ok si de concerte mi-e dor...asta se subintelegea!
Pentru ca sunt....asa cum sunt, si asa cum ma cunoasteti....am sa ma folosesc de bunul youtube(ce ne-am face fara el) sa mai "sting"(pentru cateva zile) "focul" din mine.....




....aaaa,si sa nu uit: De ce?Pentru ca acum,ma regasesc in...ganduri...

Sunt,deci exista....

Sunt oameni pe care ii iubesti.....
Sunt lucruri pe care ai vrea sa le faci in fiecare zi...
Sunt persoane pe care ai vrea sa la vezi in fiecare dimineata....
Sunt peisaje de care nu te mai saturi.....
Sunt zambete care te fac sa iti amintesti....
Sunt lacrimi care iti "spun" adevarul....
Sunt drumuri care te duc unde,n-ai crezut ca vei ajunge niciodata....
Sunt relatii cre te urca si care te coboara....
Sunt vise,care iti doresti sa se indeplineasca....
....sunt,deci exista....momente magice!

Abrambureala!

Dupa ultima deplasare(si una lunga) asteptam cu nerabdare un concert Vita in Bucuresti.Da,ok,imi place sa calatoresc..insa finantele iarasi incep sa scada,asa ca mai prefer sa ma bucur si sa fiu in extaz,si la mine acasa.
Vineri,dupa ore,am trecut pe la Zmonky,unde ea a mai dus tratative cu maica-sa.Lucrurile nu au iesit atat de bine,insa pana la urma am plecat si nu ne-a mai pasat de nimeni si de nimic.Eu?Cum de am reusit eu sa merg,la Vita in Fire..unde de fiecare data,trupa canta in jur de 12 sau 1?Foarte simplu: cum mama a inceput sa fie flexibila si a inceput sa isi dea seama de cat de mult pot sa ma bucur de tot,la concerte,s-a hotarat sa fie mai calma si sa ma lase fara atatea tipete si urlete(sper sa mai fie asa si pentru urmatoarele luni).
Pe la 7 si ceva,ne-am intalnit cu Gaby si am ajuns in Fire in jur de 8.Lume multa nu era,asa ca am gasit o masa unde sa stam si….sa stam si…sa tot stam.
In jur de ora 10(cred),am putut platii(la naiba’) si am putut cobora jos,la scena…asta,bineinteles dupa ce am avut nenumarate crize de ras si incepusem sa o iau razna pentru ca nu mai puteam astepta(asadar,cand rabdarea mea ajunge la limita…nu te mai poti intelege cu mine).


Am prins loc in fata.Am mai salutat lumea…care,apropo,era destula cunoscuta si apoi ne-am mai zbantuit cat au cantat Pistol cu Capse si cealalta trupa(scrie pe afis :P:P) foarte nebuna si comica.
Ora 1,in sfarsit inceputul.In sfarsit Vina.In sfarsit Vita.Zmonky cu Gaby m-au parasit din motive foarte dureroase,insa am ramas alaturi de Miruna(care,cand era cand nu era….din cauza pogo-ului) pe care nu o mai vazusem de secole si de care imi era foarte dor.
Cum a fost?Incendiar.Caldura maxima(nororc ca mi-am luat maieul),o chitara acustica(nu o mai vazusem in concerte pana acum :X:X),pogo la greu si oameni beti si mai multi...insa,am supravietuit cu toate ca acum sunt plina de vanatai,pana si in palma.
Bineinteles,a fost altfel decat la Cluj….a fost alt pogo(mult mai prost..normal,e Fire) si alti oameni,cei din Bucuresti,care nu sunt atat de intelegatori ca cei din provincie.Asadar,sa nu ma mai intrebati de ce plec dupa Vita in alt oras,pentru ca v-am dat raspunsul: „la mine acasa”, iau nastere alte sentimente in mine,iar in provincie,altele….si asta este toata frumusetea.
La sfarsit,eram moarta,dar fericita.Stiam de la inceput ca atmosfera din Fire este…pericuolasa….insa,exact de-asta aveam nevoie,de pericol.M-am deplasat spre iesire,fara sa mai stau…”foarte mult” de vorba si i-am multumit lui Gaby ca nu m-a lasat balta si ca m-a asteptat,cu toate ca Zmonky a trebuit sa plece.
Nu am ajuns acasa mai tarziu decat imi propusesem…fix la 3 am intrat pe usa.Mama nu a tipat si,surpinzator m-a intrebat prima oara in viata ei „cum a fost?a fost frumos?”….si asta a fost cel mai mare soc al serii.
Am avut parte de o abarambureala totala,pana si concertul s-a incadrat,insa a fost foarte misto….totodata,am adormit pe la 4…tot holbandu-ma la pozele din timpul concertului si gandindu-ma,ca iarasi va trece mult timp pana la urmatorul…si va trece si mai mult timp pana la urmatoarea deplasare…insa nu am sa mai numar zilele,am sa rememorez iarasi si iarasi ce a fost si am sa-mi imaginez ce va venii!
….poate ca sunt genul de „iubita” geloasa care trebuie sa isi vada „iubitul” in fiecare zi….insa,am sa pot traii si cu asta!

La sfarsit…

Ce suntem pana la urma?Suntem 2 necunoscuti.Suntem 2 pasari care zboara in directii diferite….sau poate suntem 2 insecte care nu fac parte din aceiasi specie.
Fumez o tigara si te privesc.Suntem departe unul de celalalt si intre noi este o masa……acea masa pe care intr-o zi ne-am asternut toate gandurile,toata viata.Acum de ce mai imi este frica?Te cunosc de atata vreme,sau poate….doar am avut impresia ca te cunosc.
Intr-un singur minut,imi dau seama de toate lucrurile pe care le-am avut.Imi dau seama ca din cauza ta,visele mi s-au spulberat…si totul a inceput cu acea zi si cu aceasta masa.
Ti-ai luat candva responsabilitatea sa ma salvezi,sa ma iubesti….mi-ai pus pe aceasta masa acea cutie al carui continut,m-a facut sa vibrez,sa plang de fericire si sa iti daruiesc si eu,cea mai alba partea a sufletului meu,care acum zace intr-un sifonier.
Ma intreb,cum poti dormii atat de linistit cand ma vezi atat de departe,cand ma sti dincolo de masa…..poate nu iti pasa,poate asa reiese faptul ca nici tu,nu sti exact ce suntem.
Mi-am stins tigara….iata ca acum pe langa masa,ne mai desparte o scrumiera,plina de scrum…plina de tot ce a devenit relatia noastra…..De ce nu te trezesti oare?De ce nu vrei sa iti dai seama si sa indepartezi tot ce sta intre noi?Poate din cauza ei,poate din cauza fiintei care te excita atunci cand nu sunt eu prin preajma.Cum am aflat?Simplu…..corpul tau mi-a dezvaluit secretul,saruturile tale mi-au explicat si mirosul cearceafurilor mi-a confirmat temerile.
Sticla de vin rosu se goleste din ce in ce mai mult in fiecare seara…nu esti un betiv ordinar,poate este doar ea.Tigarile mele,au devenit preludiul ei…(asa bare-mi va murii si ea de cancer),iar actul sexual va termina psihic si spitalul nu este deloc aproape.
Daca voi pune mai multe piedici acestei relatii?Cu siguranta,pentru ca acum beau si eu dintr-o sticla de vin ce nu-mi apartine si ii folosesc tigarile drept preludiu,iar el nu are mustrari de constiinta,noi ne putem bucura de actul sexual…..ca o razbunare sau poate ca o dorinta.
Totusi,mai are rost sa ma intreb cum de am ajuns aici?Cum de am ajuns atat de repede la sfarsit?Nu a fost vina ta sau vina ei,a fost vina destinului si vina celor care ne-au prevenit dar nu au facut nimic pentru a ne impiedica sa comitem aceasta greseala.
La sfarsit?Iti urez somn usor,sa te bucuri de ea cum ma voi bucura si eu de el(fosta ei proprietate).Iti mai doresc cat mai multe aventuri si iti marturisesc fara rautate faptul ca sfarsitul ti-e aproape!