Cum sa....?

Instantaneu mi-a venit un gand.Am clipit si m-am apucat sa scriu.Despre?Despre cum suntem si lucrurile pe care le facem.Cum?Intr-o maniera simpla...m-am folosit de intrebari,care pot ajunge sa atinga cele mai profunde lucruri din...noi...toti.
Totusi:
Cum sa te bati cand sti ca vei pierde?
Cum sa minti cand sti ca vei fi prins?
Cum sa zambesti cand sti ca maine va ploua?
Cum sa iubesti cand sti ca vei fi ranit?
Cum sa fi pesimista cand toul in jur straluceste?

Cum sa te bati cand poti doar sa treci peste?
Cum sa minti cand poti spune adevarul si te poti bucura?
Cum sa zambesti cand totul iti merge rau?
Cum sa iubesti cand sti ca altii nu se pot bucura de dragoste?
Cum sa fi realist cand totul din jur nu pare a fi in regula?

....sa te bati pentru a-ti apara dorintele.
....sa minti pentru a face ce-ti doresti.
....sa zambesti pentru ca sti ca totul va fi bine.
....sa iubesti pentru ca asta simti,oriunde si oricum.
....sa fi optimist pentru ca ai o singura viata de care trebuie sa te bucuri.

Cum sa treiesti?
Deschide ochii.Nu exista reguli.
....sa traiesti clipa ca si cum ar fi ultima...

P.S: Totul=valabil si pentru mine in unele momente!

Oriunde...foc!

Ideea de a scrie despre foc mi-a venit intr-un moment in care mi se parea ca toata lumea se prabuseste in capul meu…insa,acest lucru doar mi se parea, aceasta idee se nascuse doar in capul meu pentru ca ma simteam oarecum parasita si in flacari de nervi.
Adevarul este ca exista o flacara in fiecare dintre noi.Exista emotie,frica,iubire sau ura si acestea tot cresc si cresc,alimentandu-se din fiecare traire de-a noastra.
Totodata,este adevarat si faptul ca in fiecare moment al vietii incercam sa stingem un foc si sa aprindem altul…si cateodata avem succes,cateodata suntem dezamagiti,insa acesta nu ar trebuii sa fie un motiv pentru care sa ne inecam in propriul nostru amar,ar trebuii sa fie doar un gand care sa ne transmita mai multa intelegere cu noi insine.
Daca in viata excelam in tot ceea ce facem sau cel putin asta ne-am dorii,poate ca este firesc sa ne aprindem din orice…sau poate nu?
Avem curaj sau ne este frica,strabatem munti si ape si simtim cum ceva din noi straluceste din ce in ce mai tare,insa nu ne dam seama pe moment daca intr-adevar exista foc sau exista un lucru normal.
Nu poti fi intotdeauna plin de caldura,nu poti percepe in fiecare moment sentimentele celui de langa tine,si cand acest lucru se intampla,poate te ascunzi dar nu te gandesti sa-ti pui intrebarea „de ce?”.Ei bine,eu mi-am pus intrebarea a mia oara,si am aflat cate un strop de informatie in fiecare zi: am aflat ca ma bucur cand cei pe care ii urasc patesc ceva(nu foarte grav),am aflat ca sunt sensibila chiar daca nu vreau sa arat si ca sunt incapatanata pana in panzele albe….deci,focul din mine arde atat intr-o maniera pozitiva cat si intr-o maniera negativa,ceea ce ma si transforma….fenomen care se intampla cu fiecare dintre noi,chiar daca nu ne dam seama!
Oare dupa numele unui pub din capitala ne-am dat seama ca si in noi exista „Fire” sau inca nu suntem in totalitate constienti de acest lucru si ne mascam?
O lumina,o scanteie,un semn de iubire si deja ardem.Un lucru cu care nu suntem de acord,o relatie esuata,o minciuna descoperita,o lacrima si ardem.De ce?Asa suntem noi oamenii,asa simtim si asa ne desfasuram,ranindu-ne fara sa ne dam seama.
Ma gandeam ca poate si tigara are rostul ei,poate si ea ne face sa realizam(pe cei care fumam,logic) anumite lucruri,asadar si ea ne este folositoare,si ea se aprinde si ea se stinge ca si noi de altfel.
Lumina din cer,aprinde sentimente,naste iubiri dar in acelasi timp si stinge orice forma de rautate din sufletele noastre.Acum,tot ceea ce ne mai ramane de facut,este sa credem,pentru ca oriunde este…foc!

Valoarea unei vieti

Cand un foarte bun prieten,tot imi fredona versurile piesei de mai sus,intr-o seara acest lucru m-a intrigat si am descoperit vestita piesa...
De ce imi place?Nu neaparat pentru ca mai ascult Parazitii din cand in cand,ci pentru ca imi reaminteste de simpla mea deviza dupa care ma ghidez in viata,si anume: Traieste clipa!
....si da,versurile sunt adevarate,si da nimeni nu prea stie care este valoarea unei vieti...sau ma insel si unii stiu?....cert este ca trebuie sa te bucuri de viata si pentru un moment sa lasi totul de-o parte,pentru ca poti sa....mori oricum si oriunde!

Afara!

Daca iti spun sa pleci,asta ar trebuii sa faci.Daca am stabilit ca ne vom despartii,asta vom face.
Nu ma intereseaza ce vrei sa faci,nu imi pasa de tine si nici de cei care te inconjoara….ma iubesc mult prea mult pentru a te mai intretine.
Imi place viata mea asa cum e,nu am nevoie de un „sef”.Nu accepti?Nu esti capabil sa intelegi?Poate ai nevoie in continuare de parinti si de scoala,sau poate ai nevoie doar de o trezire brusca la realitate.
Sunt genul de persoana independenta si „sarita de pe fix” asa cum ma numeai adeseori.Sunt un om plin de capricii si fara rabdare.
Daca te-am inselat?De nenumarate ori.De ce nu m-ai prins?Pentru ca nu ti-a pasat.
Hai sa deschidem o usa si sa vedem cine alearga primul spre ea,cu siguranta voi fi eu.Hai sa deschidem un geam sa vedem cine se arunca primul cu capul inainte,cu siguranta voi fi eu.
Acum,de ce imi doesc cu disperare sa te vad afara?Pentru a te privii suferind,asa cum am suferit si eu timp de 3 ani de zile.
Ii multumesc mamei tale care m-a urat din totdeauna,pentru ca ne-a oprit din semnarea acelor hartii….dezastrul s-ar fi produs de 5 ori mai mare daca am fi avut o legalitate in acest „show” al nostru.
Ma comport imatur si sunt sigura ca in timp ce citesti aceste randuri,ma blestemi cu toata fiinta ta…insa nu imi mai pasa,in acest moment sunt capabila de a-ti spune un cuvant:afara!
Sa fac o intoarcere in timp si sa-mi reamintesc cum am intrat pe acea usa,cum eram fericiti si cum,exclamatia „afara!” era imposibil de silabisit.Stiu ca nu a existat magie,stiu ca au existat numai urlete si tipete in aceatsa casa,si ce ai spus tu?Ai spus ca numai aceasta locuinta a fost de vina,insa nu este asa….tu ar trebuii sa realizezi ca rautatea si furia din tine au fost rezultatul acestui gand de-al meu.
Hai sa ne spunem pe nume,hai sa ne uram pe fata….iar eu sa-ti pot repeta din nou si din nou,cuvantul:afara!
Da,e casa mea.Da,maica-ta nu a avut si nu are nici un drept sa ma urasca,insa ma bucur ca a facut-o.
Te intrebai daca sunt insarcinata?Iti era frica voi avea un copil si ca il voi indeparta de tine?Iti spun in fata….sa iti pregatesti banii pentru pensia alimentara si sa iti lasi orgoliul acasa sau in masina,pentru ca nu vei avea ocazia sa-l vezi…..si crede-ma,boule,e al tau si iti voi demonstra.
Nu ma deranjeaza ca voi avea un copil cu o jigodie ca tine,chiar ma bucura gandul ca ai reusit sa-mi lasi un singur „cadou” minunat.
Pe scurt,ramai acolo in iad,alaturi de maica-ta,pentru ca eu si „cadoul” tau,ne vom baricada unde ne este in siguranta,vom inchide bine usa si vom striga raspicat pentru ultima oara: AFARA!

Dintr-o Fabrica,intr-o Hala.....2 in 1

Am ajuns si la stadiul in care sa ma duc la 2 concerte intr-o singura seara....si cu toate ca am crezut ca va fi obositor si poate,putin plictisitor,lucrurile nu au stat deloc asa.
Joi,16 aprilie,am decis sa spun numai jumatate de adevar acasa,gen ca e un singur concert,si de fapt sa asist la ambele.Asadar,pe la 7 si ceva m-am vazut cu Zmonk si Gaby si am plecat spre Fabrica...insa,ne-am grabit degeaba,pentru ca in fata clubului stagnau doar cateva persoane si usa de la intrare era inchisa.Am stat,am vorbit,ne-am fatait,pe parcurs a inceput sa vina trupa,iar eu am inceput sa las mesajul "usa e...cam inchisa".
In jur de ora 9,am intrat in Fabrica.Lume?Foarte putina si foarte fara chef din cate am observat....insa,concertul scurt si plin de probleme tehnice a fost simpatic si ne-a facut sa radem destul.


Un final neasteptat si o dezamagire din partea lui Gaby si a lu' Zmonk care nu puteau venii si in Hala.Eu decisa de la inceput,sa-mi umplu seara,am vorbit cu Sorin si s-a hotarat sa plec cu duba spre Hala de muzica,loc unde nu mai fusesem niciodata pana atunci....dar care ma intriga extrem de tare.
Am iesit din club,am mai stat pe hol,iar apoi ne-am carat definitiv afara.Eu tot asteptam sa plec,iar Zmonk cu Gaby se hotarat daca sa mai mearga "o tura" sau nu.Surprinzator,vis-a-vis de mine se aflau Hefe,Bitza si Despot care se tot hotarau cum,cand,care sa plece.....si asa am fost strigata si mi s-a propus sa merg cu ei.
Am plecat spre al 2-lea concert alaturi de Hefe si Despot,iar Zmonk cu Gaby au ramas sa vorbeasca cu Vali ca sa poata venii cu duba.
Am ajuns in club....cum e Hala?E un loc foarte misto,destul de mare,plin de paturi si de butoaie pe post de mese.E genul de loc comfortabil unde ai vrea sa iti petreci fiecare noapte....si,iata cum presimt ca Hala de Muzica va devenii noul meu loc preferat din Bucuresti.
Timp de o ora si ceva,am stat intr-un pat,alaturi de Zmonk si Gaby(au ajuns si ei cu duba,pana la urma) si am tot asteptat....insa,pe la 11 am fost abandonata si am ramas singura in patul cel mare si negru.
Plictiseala deja imi fierbea nervii.....insa,norocul meu ca am fost cheamata intr-un alt pat,unde am si facut cunostinta cu 2 tipi foarte tari: Andrei si Stefan.Am mai stat ce am mai stat,am mai vorbit...pana cand,in sfarsit la 12:30 a inceput VdV.....Foarte putina lume si in Hala,atmosfera misto insa parca,necheful si betia(bineinteles) se simteau prea mult.Concert mai lung de data asta,zbenguiala mai multa si ras la fel de mult.....asadar,la sfarsitul serii am stabilit ca 2 concerte in aceiasi zi,imi provoaca multe stari de ras...ceea ce e foarte tare!
Sfarsit.Pe la 1:30.Mama?Innebunita,bineinteles...eu?Stiam ca o sa ma omoare,asadar am stat calma.Cu toate ca mi-ar mai fi placut sa mai stau si sa imi iau un la revedere asa cum se cuvine de la toata trupa,a trebuit sa ma car repede cu un taxi spre casa.
Am ajuns cu bine pe la 2:30.Mama,suparata normal...insa eu,foarte bine dispusa si cu un chef nebun de inca un concert!
In concluzie(trebuie sa trag concluzii dupa fiecare aventura de genul):
-imi pare rau ca Zmonk si Gaby au trebuit sa plece din Hala,dupa ce ajunsesra atat de bine!
-imi pare foarte bine ca i-am cunoscut pe Andrei si Stefan....
-am adorat faptul ca am putut sa rad atata,dupa marea plictiseala iniante de concert!
-ii multumesc din nou trupei ca m-a "agatat" si pe mine :D:D
-am ajuns dintr-o fabrica intr-o hala,cu o portie mare de ras dupa mine,cu ceva plictiseala si cu prieteni noi.....concertele 2 in 1 iti pot aduce mult mai multe lucruri decat ti-ai imaginat vreodata!
...si acum?Hai cu deplasarea....:X:X

Totata

Pe parcursul zilelor,saptamanilor si lunilor,am sesizat cum am inceput sa ma indragostesc ingrozitor de tare,de piesa "Totata".Nu imi pot explica de ce...de fapt nu pot explica nici un sentiment din mine,atunci cand vine vorba de Vita de Vie....insa de data asta,sunt chiar surprinsa,deoarece acum cateva luni,nu simteam aproape nimic pe durata acestei piese.Acum?Acum "Totata" imi inspira o libertate iesita din comunn...parca,piesa,mi-ar descrie fiecare vena,vas de sange sau ce-o mai fi,in inima mea.....si,din nou,ma simt libera,ma simt mica,iubita si simt cel mai bine nevoia de afectiune,de care tot sufar...sau poate nu,si nu-mi dau seama.
M-am gandit ca nu prea am cui sa-i dedic aceasta piesa....asadar,am sa mi-o insusesc si am s-o tin foarte aproape de mine...am sa fug,am sa evadez si am sa le transmit celor pe care ii iubesc: ca o parte din mine este totata!

Viteza!

Intr-o lume in care rapiditatea e totul,noi ce suntem?In acest peisaj morbid,care se dezlantuie pe zi ce trece din ce in ce mai mult,noi cum actionam?Nu stim?Sau oare nu avem capacitatea de a ne da seama?
Alungam tot ce inseamna tacere si ganduri bune,alergam si incercam sa dam uitarii tot ce am trait,concentrandu-ne doar pe viitor….asadar ne-am dorii sa zburam sau sa actionam doar cu puterea luminii.
Cum percepem viteza?O percepem mai bine zis sau doar suntem multumiti cu gandul ca ea exista?
Imbratisam realitatea cu toate ca nu ne incanta cu nimic si vrem mai mult de atat.Deci,ce suntem?Vitezomani,concurenti ai unui joc?...si acum ma refer la noi in viata de zi cu zi,nu,doar la noi,soferi ai unei masini sau ai unui motor.
Autostrada sau viata reala?Unde ne place cel mai mult?Si asta e ca si cum as intreba daca preferam iadul sau raiul…normal ca am alege iadul(e mai plapitant in opinia noastra).
Puterea soarelui,viteza luminii,capacitatea caldurii de a fi rapida si infioratoare…ne ajuta sau ne face mai slabi?Eu zic ca tot ce ne depaseste,ne ororizeaza…..asadar,intr-un fel sau altul,ne este frica pentru ca nu suntem asa cum ne-am dorii sincer.Totusi,ce percepem din toate mesajele si lectiile de viata care pleaca o data cu lumina?Nimic sau mai mult decat nimic?Suntem ingeri sau demoni?Mai mult ca sigur,demoni!
Cum ar fi daca am intelege?Cum ar fi daca ne-am oprii din alergat,am stagna pentru cateva clipe,iar apoi am pornii din drum fara sa mai fim regii soselelor,sau sa ne dorim sa fim.
Nu vrem sa luam in seama semnele,suntem prea grabiti si tot ceea ce vrem,este viteza si iar viteza.Am facut o supozitie si cred ca am dreptate:nu este aceasta rapiditatea a noastra o nepasare ce o percepem ca pe o razbunare fata de societatea din ziua de azi?Acelasi lucru,pot afirma si despre distrugeri…asa ca nu ma mai intreb ce suntem….suntem roboti condusi de viteza si distrugere.
Pentru ce avem nevoie de curse?Pentru ce avem nevoie de incercari cand fiecare dintre noi este special in felul lui?Vedeti?Nu gandim atat de mult,si daca ne straduim sa gandim,nu stim sa ne regasim!
Nu luptam pentru o cauza nobila sau pentru placerile noastre,luptam pentru viteza.Nu visam cu ochii deschisi,doar avem secunde in care ne aflam departe de realitate…..viteza ne omoara.
De cate ori nu am auzit zicandu-se „ sa termin repede”…si asta de ce?Pentru ca vrem altceva,vrem tot ceea ce ne depaseste.
In conclzuie,automatismul pe care il posedam si dorintele nemaivazute,ne transforma pe zi ce trece in niste roboti mult mai performanti…insa,putem sa ne schimbam structura moleculara?Nu,nu cred…atunci mai avem o singura sansa:sa incetinim,sa apasam mai tare frana si sa pierdem,o data,din viteza!

Cine sunt eu?

Eu?Eu sunt Andreea,am 16 ani si sunt din Bucuresti.Sune eleva.Sunt pasionata de muzica,de filme si iubesc tot ce are legatura cu ideile,modul de a gandii,relatiile si viata fiintei umane.Sunt credula si imi pasa de prea multe lucruri.Sunt orgolioasa si misc muntii din loc pentru a-mi indeplinii orice dorinta.Imi place sa scriu si sa visez.Iubesc persoanele de la care pot invata ceva si care ma asculta.Nu sunt curajoasa,sunt plina de temeri.....duc lipsa de rabdare.Cred in povestile cu final fericit si in oameni.Am sperante ca orice vis poate devenii realitate,daca lupti si esti optimist.Urasc lumea care calca in picioare si care isi bate joc de sentimentele altora.Iubesc marea pentru ca acolo ma pot regasii in totalitate.Imi iubesc prietenii si ii inlocuiesc cu familia mare si fericita pe care nu am avut-o niciodata.Sunt indragostita de viata si de imprevizibilitatea acesteia.Iubesc Vita de Vie pentru ca sunt oameni speciali carora le pasa.
Sunt un om mic intr-o lume mare,plina de pericole si provocari.Sunt mandra de mine asa cum sunt...si traiesc cu multa lumina si speranta in suflet!
Cine sunt eu?Sunt tot ce mi-as fi dorit vreodata!

Mare,plaja.....Vita!

Acum cateva luni,eram in extaz cand ma gandeam la faptul ca voi pleca la Costinesti,unde voi avea parte de "mare,plaja...Vita!".Nu am reusit sa plec vara trecuta,cand era cald si frumos si puteam sa ma bucur din plin de toate cele 3 aspecte,insa am reusit sa plec acum,cand era frig si batea vantul....insa totusi,am avut parte de mare,de plaja si bineinteles,de Vita.
Sambata,4 aprilie,am decis sa plec singura la Constanta si sa ma descurc(avand in vedere ca Zmonk si Gaby nu au mai putut venii,din motive aiurea,pe care acum nu mai vreau sa mi le amintesc)...asadar,am lasat acasa mesajul ca "sunt in excursie" si ca ma intorc duminica seara(partea asta a fost cam complicata).La 9:20 eram in tren spre mare.Am mers vreo 5 ore,acompaniata de mp3 si de o carte.Ajunsa in Constanta,am mers tot inainte,pe drumul "unde vezi cu ochii" si am vorbit ceva vreme cu Zmonky la telefon.Mi-am facut un plan: mai intai gasesc clubul,apoi stau pe plaja si pierd vremea....insa,planul meu a luat diferite intorsaturi ciudate.De ce?Pentru ca nimeni nu stia unde se afla clubul...asadar,a trebuit sa merg de nebuna prin oras,fara directie.Am gasit marea,m-am plimbat pe mal,am facut poze si nu ma mai interesa ca batea vantul sau nu.M-am asezat de 3 ori pe aceiasi bordura,am baut cateva cutii de Red Bull(de data asta am pierdut numarul) si ma rugam la toti sfintii sa mi se intample o minune.
Dupa 2 ore si un pic,am gasit clubul,datorita unei doamne de la un chiosc care m-a indrumat bine.Ajunsa acolo,pe la 3 si ceva,m-am asezat pe alta bordura si am privit noul peisaj,apoi m-am ratacit a 4000 oara pe alte si alte stradute.Am zacut pe o banca,cu o cafea si cu o revista,iar apoi m-am mai fatait prin oras.
In jur de ora 5 si ceva,am intrat in club.Cum e La Taclale?Foarte mic,foarte inghesuit si fara aerisire(mi-a ajuns aerisirea din Cluj,gata mi-am facut pofta).Am stat la probele de sunet,apoi iarasi am coborat pe plaja.
Concertul era programat la 8:30,insa m-am gandit ca va incepe mult mai tarziu.....insa nu,a inceput in jur de 9 si un pic,asadar,m-am intors exact la timp,ca sa raman blocata la intrare,ca nu avem bilet(da, in Constanta,la concertele VdV trebuie sa iti cumperi bilet cu o saptamana inainte...de ce?Cam astea sunt procedurile).Logic,normal si firesc ca fara bilet nu puteai sa intrii si nici nu mai puteai sa platesti la intrare,deoarece clubul era extra full si mai era si mic pe deasupra.Nu am reusit sa dau de Sorin la telefon(cum naiba sa dau de el,daca deja se auzea inceputul de la Vina?),insa cu chiu cu vai,am intrat.
Mi-a luat cam 2 min. sa ajung in fata scenei.Mi-a mai luat 1 min sa ma dezbrac,sa-mi arunc ghiozdanul pe jos si hainele,iar apoi?Apoi a inceput extazul.A inceput pogo,a inceput nebunia si s-a declansat lipsa de aer si dorinta de a bea apa.
Totul a fost fantastic,lume foarte de treaba si foarte nebuna.Eu?Eu am supravietuit,m-am bagat la pogo si nu prea am fost pe jos...decat la inceput cand nu puteam sa imi iau pozitia de aparare din cauza ghiozdanului de pe jos....si doar un inceput a fost suficient ca sa ma umplu putin de vanatai.M-am simtit excelent,am fost mai in forta ca niciodata..si fata de B52 unde fusesem intr-o stare de liniste si plina de emotii.....aici am simtit cum fiecare particica din mine pulseaza la modul maxim.
Final.Dupa 2 bisuri.Am reusit sa ma desfasor:adica sa beau apa si sa ma schimb(eram,ca si cum iesisem de la dus),apoi m-am asezat pe jos si am asteptat sa plec acasa cu duba(multumesc Vali!).
Din nou,socoteala mea de-acasa nu s-a potrivit cu ce-a din targ.De ce?Pentru ca aveam planuit,sa ajung in Bucuresti in jur de 8 sau 9 si sa ma duc la Poe....insa la 3 dimineata eram ajunsa si tremurand de frig,in Pta.Unirii.Am sunat-o pe Poe,si am putut sa ma duc la ea,asadar pe la 3:30,trezindu-i toata casa din somn,am poposit si eu in zona.
Duminica m-am trezit pe la 10,inca moarta de somn.Eram intr-o mare dilema caci trebuia sa ma intorc acasa pe la 6 sau 7....dar,nu mi-am facut griji.M-am vazut cu my boyfriend,apoi m-am plimbat cu Poe prin oras....iar la 7 si ceva am ajuns acasa dupa mii de cutii de Red Bull si vre-o 3 pachete de tigari consumate.
Intr-adevar am avut parte de putina plictiseala iar apoi de o stare de somnolenta ingrozitoare,insa am vizitata Constanta care este un oras foarte misto,am stat pe plaja si am vazut marea,am fost la un concert Vita(fara aerisire) care a fost incendiar si care m-a transformat intr-un bulgare mare de enrgie....iar in final,am facut rost de pana,de poster...iar cel mai important,am facut rost de alte si alte amintiri pline de magie!

Pentru ca soarele straluceste!

Traim pentru a fi fericiti...
Zambim pentru a evidentia tot ceea ce simtim....
Iubim pentru a ne face viata mai frumoasa...
Uram fara motiv...
Plangem pentru a ne curata sufletul...
Vorbim pentru a fi intelesi...
Ne straduim pentru a ajunge acolo unde ne dorim...
Muncim pentru o viata mai buna....
Fugim in lume pentru ca asta ne dorim...
Ne plimbam pentru ca totul ni se pare minunat....

Avem dorinte,asteptari,suntem curajosi sau fricosi,mintim sau suntem sinceri,ne indragostim sau ne deziluzionam...si asta pentru cine?Pentru noi....si asta pentru ce?Pentru ca soarele straluceste zi de zi....insa ne trebuie un suflet plin de lumina si caldura pentru a-l putea vedea!