A fost odata ca niciodata un taram magic,un taram unde isi avea castelul cel mai cinstit si vrednic imparat.Acesta,avea tot ce isi putea dorii: o avere grandioasa,o sotie blanda si iubitoare si o fiica rasfatata…o adevarata printesa.Insa,imparatul nu era pe deplin multumit deoarece fiica sa,chiar daca avea cele mai minunate lucruri,simtea ca ceva ii lipsea cu desavarsire,simtea cum altceva decat tot ce traise pana atunci o astepta undeva departe,undeva in lumea..reala.
Iata ca intr-o buna zi,printesa hotara sa nu isi mai asculte familia si sa plece,pentru a descoperii ce ii lipseste.O data ajunsa departe de imparatie,fata dadu ochii cu cele mai crunte lucruri:oameni saraci,tristi,oameni care luptau trup si suflet pentru a mai privii inca o data rasaritul soarelui.
Nimic nu a oprit-o pe fata imparatului sa-si atinga scopul;s-a angajat barmanita ca toate celelalte fete de varsta ei si a gasit o camaruta saracacioasa unde sa locuiasa.
Zilele au trecut,iar printesa s-a obisnuit din ce in ce mai mult cu noua sa viata;si-a facut prieteni cu care povestea de fiecare data cate ceva…si toate astea,pana intr-o seara cand in acea carciuma intra…un print,un fat-frumos bogat si mandru de statutul sau.In acel moment,sufletul printesei fu zdruncinat din temelii…prietenii ei incercau sa o incurajeze sa vorbeasca cu el,insa nici gand de asa ceva…in fiecare seara cand fata ii punea pe masa printului,cele mai delicioase bucate tot ce ii putea spune era un „zambet”…iar dintr-o anumita seara,zambetele incepusera sa ii fie inapoiate.
Serile treceau parca din ce in ce mai repede,iar fata se gandea din ce in ce mai serios sa lase totul in urma si sa plece in cel ma indepartat tinut,unde stia ca locuia printul ei.Imparatul afla insa de soarta fiicei lui,si plin de manie,trimise un slujitor s-o informeze pe printesa ca o data plecata din regatul lui,dusa va fi pentru totdeauna.
Indrumata si sprijinita de prietenii sai,printesa pleca.Suferii foame,frig,sete..insa gandul ca in curand avea sa ajunga la iubirea sa,ii hranea toate neajunsurile.
Dupa luni de cautari si de suferinte,fiica imparatului,ajunse in tinutul indepartat al tanarului…insa,o data ajunsa la castelul acestuia fu arestata si trimisa in temnita,pe motiv ca era o simpla cersetoare ce dadea tarcoale palatului cu ganduri ascunse.Nu trecu mult timp pana ce printul afla de existenta prizonierei…si nici macar,fara sa se intereseze de chipul ei trimise sa fie aruncata din palat,in mijlocul padurii.
Intr-o padure,sumbra,intunecata si plina de pericole,acolo deschise ochii fata si isi dadu seama cat de greu este si cat de mult trebuie sa indure pentru a avea ceea ce,credea,ca ii lipsea in viata:afectiunea,dragostea unui fat-frumos.
Norocul a dat peste printesa..si peste fix 2 zile,timp in care se imbolnavise grav si nu se mai putea tine pe picioare,a fost salvata.De cine?De catre o contesa,o femeie frumoasa si puternica,capabila sa infrunte orice pericol.In cateva saptamani,fata se puse pe picioare si incepu sa-i povesteasca contesei tot ce s-a intamplat si prin tot ce a trecut,pentru a ajunge acolo unde isi propusese.Contesa ramase extrem de surprinsa si incerca sa ii explice fetei ca eforturile ei vor fi in zadar,deoarece il cunostea mult prea bine pe print…insa printesa nu intelegea,iubirea ei,poate chiar obsesia,erau mult prea mari ca sa mai poata auzi sau intelege realitatea.
Intr-o dimineata frumoasa,contesa ii facu cunostinta printului cu fata,iar el se arata mai mult decat incantat sa o primeasca in castel si sa ii fie alaturi,dandu-si seama de greseala imensa pe care o facuse.Asadar,visul devenii realitate,fiica imparatului era in sfarsit alaturi de iubirea ei…si statu alaturi de el o luna,doua,un an…peterecura momente magice si de neuitat impreuna…asta pana cand,printesa realiza ca alesul ei nu ii va impartasii niciodata sentimentele si nu va fi alaturi de ea asa cum si-ar fi dorit,asa ca fugii si se intoarse la casa contesei.Acolo se simtii in sfarsit bine,acolo avea in sfarsit pe cineva care o putea intelege si sprijinii,ca o adevarata mama si prietena neconditionata…fara reprosuri,fara dezamagiri.
Se spune ca printul a murit singur insa la fel de orgolios;regele si regina au suferit ani intregi dupa plecarea fiicei lor;iar fata?Printesa a vazut in sfarsit realitatea,mai mult,a simtit-o chiar pe pielea ei,a inteles ca de fapt tot ce ii lipsea era sa aiba aproape un om care sa o inteleaga si sa o iubeasca pur si simplu…
…si se mai spune ca si povestile sunt….o realitate!
vineri, 31 iulie 2009
marți, 28 iulie 2009
Cokelive si…mai mult nu se putea! -Prieteni,certuri,atac de panica,frig si nebunii-
Imi facusem bagajul,eram pregatita pentru cea mai misto experienta.Cum a fost?Ei bine,mai mult de atat, nu se putea.
Sambata dimineata am plecat alaturi de Andrei.S spre Targu Mures.Drum lung cu microbuzul,insa o companie foarte placuta pana la Brasov(sper sa ne vedem cat mai curand).De acolo,insa plictiseala a dat buzna peste noi,la fel si discomfortul din masina si bineinteles,greata care „m-a lovit” fara sa vreau.
Dupa ore’n sir de mers si multe conversatii,am ajuns in jur de ora 6 si ceva in Targu Mures.Nu am avut timp sa vizitam,deoarece trebuia sa ajungem cat mai repede la gara unde un tren personal si dubios ne astepta ca sa ne duca in Ludus…un oras la 40 de km distanta de Targu Mures.
Oameni nu foarte draguti,insa o experienta misto in „caruta” ce se numea tren….insa,intr-o ora si ceva am ajuns in sfarsit in Ludus unde ne astepta Ana(pikchiu) cu care tot conversez pe blogul meu de ceva vreme.
Ana ne-a aratat orasul,ne-a plimbat,ne-a dus la o terasa,dupa care la ea acasa…un loc primitor,plin de oameni draguti care ne-au primit cu bratele deschise.Ne-am instalat,am dormit cateva ore,iar duminica dimineata am plecat spre Targu Mures,de data asta sa vizitam iar apoi sa mergem spre Peninsula.
Cum mi s-a parut orasul?Nu este unul din orasele care ar putea intra in topul celor mai misto locatii…este mic,cam pustiu dar racoros si pasnnic.
Dupa ce am mai stagnat,am facut poze si am mancat,sosise vremea sa mergem spre festival.Lucrurile nu stateau atat de bine pentru mine…de ce?Ei bine,atacul de panica nu a incetat sa apara,emotiile dadeau pe dinafara iar gandurile groaznice se tot invarteau in capul meu.
Am ajuns la festival.Locatia geniala,multa lume nebuna si un aranjament foarte misto(tin sa recunosc ca si spatiul era imens).Ne-am plimbat,am vazut cam tot ce era posibil,dupa care ne-am asezat pe iarba langa scena mare unde urmau sa concerteze VdV.Atacul de panica luase amploare,tremuram din temelii si nu stiam nici macar ce sa fac…..pana cand am ajuns la o conclzuie,destul de inteleapta,zic eu: „tremur,nu pot sa respir,deci mi-e frica,mi-e groaza de aceasta situatie…stai putin…de ce?Nu se intampla nimic si nu se va mai intampla nimic.Prietenii mei vor sa vada trupa,iar eu ii tin pe loc pentru ca sunt egoista si fricoasa…deci,am 2 posibilitati..ori raman aici si ma ascund,ori imi infrunt teama!”…Ce am facut?M-am ridicat de pe iarba si am asistat la concert.M-am eliberat,am dansat ca cea mai mare nebuna,nu mi-a mai pasat de nimic,iar intr-un final,m-am simtit excelent.
Atacul de panica trecuse,cearta cu Andrei trecuse si ea(a 5-a cearta…cred)..asa ca au urmat Freestylers,o trupa de care nu prea auzisem dar la care am dansat foarte mult cu toate ca muzica,nu era deloc stilul meu.
Ce era deja deranjat la festival?Praful pe care tot il inghiteam si care tot se punea pe noi,deoarece pe jos nu exista nimic practic,pe care sa dansezi.
Pauza.Pauza de baut,bineinteles….nu baut exagerat,ci atat cat era nevoie,adica atat cat sa intru intr-o stare excelenta pentru Prodigy.
La 11 si ceva a inceput concertul(genial de altfel…dumnezeiesc as putea spune).Nebunie mare,pogo la greu(acum pot sa misc cu foarte mare efort),lume fumata si beata pretutindeni…iar eu zbennguindu-ma ca cea mai mare descreierata.
S-a terminat….iar de la ora 1 si ceva pana pe la 4,am mancat,am mai stat,am inghetat de frig rau de tot,am dansat intr-un cort,pe toate genurile de muzica posibila..iar apoi ne-am indreptat spre concert Suie Paparude,trupa care nu a prestat atat de bine ca pe vremuri(acum era si 4 dimineata…totusi).
La ora 6 eram la autogara,urcandu-ne intr-un autocar care avea sa ne duca inapoi spre Ludus.Nu am avut locuri asa ca am stat pe jos….eu,chiar am dormit pe jos…insa,pana la urma a fost foarte bine.
Acasa la Ana am avut noroc ca am mai prins vre-o 2 ore de somn pana cand sa fugim spre tren(mare nororc am avut ca l-am prins)…iar apoi sa luam alt tren pana in Bucuresti.
Bineinteles,trenul de Bucuresti era plin de oameni morti de somn veniti de la festival,insa asta nu ne-a impiedicat sa ne facem alta gasca foarte misto.
Am ajuns in Bucuresti pe la ora 11 si ceva(tren cu intarziere de o ora…la dracu’),iar apoi ne-am indreptat spre casa(urat!)
Intr-un final:
-multumesc Poe ca m-ai acoperit din nou(password:P.O.E)
-nu mi-am recuperat toate orele de somn...dar nu mai conteaza!
-sunt foarte fericita ca am cunoscut omanei noi(atat in microbuz cat si in tren) cu care sper sa ma vad cat mai curand.
-mi-a parut foarte bine ca am cunoscut-o pe Ana si am sa ii multumesc toata viata pentru tot ce a facut pentru mine si Andrei.
-imi pare rau ca m-am tot certat cu Andrei…dar,ideile noastre se tot bat cap’n cap
-sunt mandra de mine ca mi-am infruntat teama,ca am depasit atacul de panica si ca m-am distrat de minune la concerte.
-astept Cokelive 2010…cu trupe la fel de fantastice si cu si mai multa distractie!
Sambata dimineata am plecat alaturi de Andrei.S spre Targu Mures.Drum lung cu microbuzul,insa o companie foarte placuta pana la Brasov(sper sa ne vedem cat mai curand).De acolo,insa plictiseala a dat buzna peste noi,la fel si discomfortul din masina si bineinteles,greata care „m-a lovit” fara sa vreau.
Dupa ore’n sir de mers si multe conversatii,am ajuns in jur de ora 6 si ceva in Targu Mures.Nu am avut timp sa vizitam,deoarece trebuia sa ajungem cat mai repede la gara unde un tren personal si dubios ne astepta ca sa ne duca in Ludus…un oras la 40 de km distanta de Targu Mures.
Oameni nu foarte draguti,insa o experienta misto in „caruta” ce se numea tren….insa,intr-o ora si ceva am ajuns in sfarsit in Ludus unde ne astepta Ana(pikchiu) cu care tot conversez pe blogul meu de ceva vreme.
Ana ne-a aratat orasul,ne-a plimbat,ne-a dus la o terasa,dupa care la ea acasa…un loc primitor,plin de oameni draguti care ne-au primit cu bratele deschise.Ne-am instalat,am dormit cateva ore,iar duminica dimineata am plecat spre Targu Mures,de data asta sa vizitam iar apoi sa mergem spre Peninsula.
Cum mi s-a parut orasul?Nu este unul din orasele care ar putea intra in topul celor mai misto locatii…este mic,cam pustiu dar racoros si pasnnic.
Dupa ce am mai stagnat,am facut poze si am mancat,sosise vremea sa mergem spre festival.Lucrurile nu stateau atat de bine pentru mine…de ce?Ei bine,atacul de panica nu a incetat sa apara,emotiile dadeau pe dinafara iar gandurile groaznice se tot invarteau in capul meu.
Am ajuns la festival.Locatia geniala,multa lume nebuna si un aranjament foarte misto(tin sa recunosc ca si spatiul era imens).Ne-am plimbat,am vazut cam tot ce era posibil,dupa care ne-am asezat pe iarba langa scena mare unde urmau sa concerteze VdV.Atacul de panica luase amploare,tremuram din temelii si nu stiam nici macar ce sa fac…..pana cand am ajuns la o conclzuie,destul de inteleapta,zic eu: „tremur,nu pot sa respir,deci mi-e frica,mi-e groaza de aceasta situatie…stai putin…de ce?Nu se intampla nimic si nu se va mai intampla nimic.Prietenii mei vor sa vada trupa,iar eu ii tin pe loc pentru ca sunt egoista si fricoasa…deci,am 2 posibilitati..ori raman aici si ma ascund,ori imi infrunt teama!”…Ce am facut?M-am ridicat de pe iarba si am asistat la concert.M-am eliberat,am dansat ca cea mai mare nebuna,nu mi-a mai pasat de nimic,iar intr-un final,m-am simtit excelent.
Atacul de panica trecuse,cearta cu Andrei trecuse si ea(a 5-a cearta…cred)..asa ca au urmat Freestylers,o trupa de care nu prea auzisem dar la care am dansat foarte mult cu toate ca muzica,nu era deloc stilul meu.
Ce era deja deranjat la festival?Praful pe care tot il inghiteam si care tot se punea pe noi,deoarece pe jos nu exista nimic practic,pe care sa dansezi.
Pauza.Pauza de baut,bineinteles….nu baut exagerat,ci atat cat era nevoie,adica atat cat sa intru intr-o stare excelenta pentru Prodigy.
La 11 si ceva a inceput concertul(genial de altfel…dumnezeiesc as putea spune).Nebunie mare,pogo la greu(acum pot sa misc cu foarte mare efort),lume fumata si beata pretutindeni…iar eu zbennguindu-ma ca cea mai mare descreierata.
S-a terminat….iar de la ora 1 si ceva pana pe la 4,am mancat,am mai stat,am inghetat de frig rau de tot,am dansat intr-un cort,pe toate genurile de muzica posibila..iar apoi ne-am indreptat spre concert Suie Paparude,trupa care nu a prestat atat de bine ca pe vremuri(acum era si 4 dimineata…totusi).
La ora 6 eram la autogara,urcandu-ne intr-un autocar care avea sa ne duca inapoi spre Ludus.Nu am avut locuri asa ca am stat pe jos….eu,chiar am dormit pe jos…insa,pana la urma a fost foarte bine.
Acasa la Ana am avut noroc ca am mai prins vre-o 2 ore de somn pana cand sa fugim spre tren(mare nororc am avut ca l-am prins)…iar apoi sa luam alt tren pana in Bucuresti.
Bineinteles,trenul de Bucuresti era plin de oameni morti de somn veniti de la festival,insa asta nu ne-a impiedicat sa ne facem alta gasca foarte misto.
Am ajuns in Bucuresti pe la ora 11 si ceva(tren cu intarziere de o ora…la dracu’),iar apoi ne-am indreptat spre casa(urat!)
Intr-un final:
-multumesc Poe ca m-ai acoperit din nou(password:P.O.E)
-nu mi-am recuperat toate orele de somn...dar nu mai conteaza!
-sunt foarte fericita ca am cunoscut omanei noi(atat in microbuz cat si in tren) cu care sper sa ma vad cat mai curand.
-mi-a parut foarte bine ca am cunoscut-o pe Ana si am sa ii multumesc toata viata pentru tot ce a facut pentru mine si Andrei.
-imi pare rau ca m-am tot certat cu Andrei…dar,ideile noastre se tot bat cap’n cap
-sunt mandra de mine ca mi-am infruntat teama,ca am depasit atacul de panica si ca m-am distrat de minune la concerte.
-astept Cokelive 2010…cu trupe la fel de fantastice si cu si mai multa distractie!
vineri, 24 iulie 2009
Can I go now?....in sfarsit....da!
Gata,s-a terminat asteptarea,s-au terminat zilele plictisitoare...cel putin pentru ceva timp....De ce?Am plecat.Mi-am facut bagajul si am pornit la cel mai asteptat concert din vara asta(pentru mine).Asadar,urati-mi succes si tineti-mi pumnii....pentru ca adevaratele aventuri,de-abea acum incep....
....I am going now....Targu Mures/Peninsula/Prodigy-here I come!
marți, 21 iulie 2009
Australia
Am vazut acum cateva zile de la cap la coada "Australia"(il mai vazusem pe bucati,asa,intr-un trecut)...film pe care imi doream sa-l vizionez,nu pentru povestea in sine ci pentru Hugh Jackman,pe care,personal,il ador de cativa ani.
Despre film?Un inceput tras de par...insa un final plin de peripetii.Ce m-a impactat atat de tare,incat am fost nevoita sa recomand filmul in continuare?Povestea de dragoste,ce poarta foarte multe "masti" de-a lungul situatiilor si sentimentul de iubire a celor doi,pe care fiecare in particular il "amesteca" in permanenta cu o caracteristica,nu tocmai placuta,a personalitatii lor.
Bieninteles,la final binele invinge raul...insa mai interesant decat aceasta idee,este evolutia...iubirii...evolutie care mie mi s-a parut foarte bine evidentiata,in asa fel incat fiecare sa poata intelege mesajul filmului!
sâmbătă, 18 iulie 2009
Conversatie
Nu te panica,stai calma si incearca sa-ti amintesti.Sa-mi amintesc ce?O masina,o petrecere si ce cautam eu acolo?Ia-le pe rand:o masina neagra,luxoasa….apoi eu intr-o rochie neagra din saten.Asa si?Am coborat scarile si m-am urcat in masina.De ce?Pentru ca urma petrecerea…asta ar fi logic…oare?Suferi de amnezie.Nu,pur si simplu,sufar.Ok,urci in masina….apoi?Apoi…imi era greata,sau tremuram…de frica sau de nerabdare.Unde ai ajuns?La…intr-o padure,sau camp si soferul mi-a dat un buchet de flori.De ce?Era iubitul tau?Nu stiu…nu,nu,nu,era un simplu sofer…iubitul meu era acolo deja si m-a intampinat atunci cand m-am indreptat spre un grup mare de oameni.Ce grup?Un grup trist,oameni care plangeau si o femeie care repeta de mii si mii de ori „Doamne,ia-ma si pe mine!”.O inmormantare?Probabail,nu am nici o certitudine…ooo,ba da,era o cruce,un mormant,era un cimitir.Si petrecerea?De ce pui atatea intrebari?Nu stiu ce era cu petrecerea,nu stiu nici ce era cu mine….Aminteste-ti continuarea.Am stat acolo,vedeam numai crucea,si am pus florile si simt si acum o strangere de mana puternica…era a iubitului meu,ii era mai frica decat mie.Totusi,si petrecerea?Stai,mi-a sunat telefonul si cineva tipa la mine dar nu imi mai pot aduce aminte de ce sau cine era.Incearca…Era o voce de barbat…era tata.Las-o asa,ce s-a intamplat apoi?Am plecat,singura,si cineva m-a tras de mana si mi-a dat o palma.Cine?O ea,o dominsoara foarte eleganta si foarte frumoasa.O cunosteai?Parea cumva cu mult deasupra mea,a stilului meu de viata si a clasei mele sociale.Asadar o domnisoara rafinata….si de ce ar fi facut asa ceva?Nu stiu,ma privea cu atata ura si dispret…iar eu eram atat de…..Stop,stop,stop,nimic nu mai are logica,sa recapitulam:ai fost la o inmormantare alaturi de iubitul tau,taica-tu ti-a urlat in telefon,iar apoi o persoana ti-a dat o palma.Inmormantarea cui era?
….liniste….
A mamei!Femeia care tipa atunci era matusa mea,iar fata,era sora mea.Tata urla in telefon reprosandu-mi ca am plecat,ca mi-am inchis telefonul si nu am mai vrut sa stiu nimic de EA….imi reprosa asta in timp ce i se administra tratamentul pentru diabet,intr-un spital din centrul orasului….ironic nu?Sora mea?Probabil m-a atacat din acelasi motiv.Si tu?Tu ce ai facut?M-am urcat in masina,in aceiasi masina neagra cu care venisem si m-am dus in cel mai apropiat bar.De ce?Din cauza nebuniei,a fricii,a sentimentului de vinovatie.M-am imbatat si am plecat acasa….la fel de singura…..
Opreste din nou.Calmeaza-te.Ai asistat la o inmormantare a unei fiinte pe care trebuia sa o iubesti.De ce ai facut tot ce ai facut in acea zi?Cum am mai spus,de frica,de vinovata ce ma simteam pe drept sau nu…poate si din cauza sentimentului de iubire care atunci ma distrugea putin cate putin…
Am aflat,mi-am dat seama…iar singura intrebare care mai imi ramane ar fi: ce te poate distruge putin cate putin?Dragostea,frica,familia sau chiar tu insasi?...in rest,conversatia aceasta nu isi mare are rostul…
….liniste….
A mamei!Femeia care tipa atunci era matusa mea,iar fata,era sora mea.Tata urla in telefon reprosandu-mi ca am plecat,ca mi-am inchis telefonul si nu am mai vrut sa stiu nimic de EA….imi reprosa asta in timp ce i se administra tratamentul pentru diabet,intr-un spital din centrul orasului….ironic nu?Sora mea?Probabil m-a atacat din acelasi motiv.Si tu?Tu ce ai facut?M-am urcat in masina,in aceiasi masina neagra cu care venisem si m-am dus in cel mai apropiat bar.De ce?Din cauza nebuniei,a fricii,a sentimentului de vinovatie.M-am imbatat si am plecat acasa….la fel de singura…..
Opreste din nou.Calmeaza-te.Ai asistat la o inmormantare a unei fiinte pe care trebuia sa o iubesti.De ce ai facut tot ce ai facut in acea zi?Cum am mai spus,de frica,de vinovata ce ma simteam pe drept sau nu…poate si din cauza sentimentului de iubire care atunci ma distrugea putin cate putin…
Am aflat,mi-am dat seama…iar singura intrebare care mai imi ramane ar fi: ce te poate distruge putin cate putin?Dragostea,frica,familia sau chiar tu insasi?...in rest,conversatia aceasta nu isi mare are rostul…
joi, 16 iulie 2009
Just visiting…Pitesti-Gaesti
Am plecat.De ce?Ca sa ma eliberez,sa uit de Bucuresti,de tot ce inseamna stres,nervi si nebunie.Mi-am propus sa plec la Pitesti ca sa fac cunostinta cu Mei,sa mai strabat orasul si ca sa ma simt libera,fara nici un gand de concert,fara nici un gand de distractie la maxim.
Luni dimineata,am plecat spre Pitesti.La o ora destul de matinala(ora 9) m-am vazut cu Mei in gara,iar apoi am pornit sa exploram orasul.Am vizitat parcuri,centrul orasului,am stagnat intr-o padure unde am simtit ca pot zbura,iar apoi am mancat cea mai buna pizza din viata mea.
Din pacate insa,la ora 4 eram in gara.De ce?Ei bine,pentru ca Mei trebuia sa ajunga acasa…iar eu,in situatia de fata,am hotarat sa ii fac o vizita Cosminei,in mica ei lume,numita Gaesti,un orasel situat la cativa km de Pitesti.Cum mi s-a parut „simpaticul de oras”?Nu este fantastic,insa are ceva care te plictiseste atat de tare incat ramai numai tu cu gandurile tale,fara sa-ti dai seama.
Ne-am plimbat;am vizitat un parc mic si ciudat;am stat la o terasa pe sistemul „carciuma de langa blocul meu”,dar sincer care m-a facut sa ma simt foarte bine;am stat la taclale cu mama Cosminei care este o persoana minunata si foarte tare(Cosmina sa ai mare grija de ea)…iar la final,ne-am mai tot plimbat pana am ajuns inapoi in gara,unde am mai povestit timp de o ora.
La ora 8 si ceva eram in tren inapoi spre casa,cam obosita dar cu sentimente foarte placute in suflet.Ironia?Telefoanele au inceput sa curga,exact in momentul in care am ajuns in gara de nord si bineinnteles stresul a inceput si el…dar la sfarsit nimic nu a mai contat…fusesem departe de casa,fusesem departe de tot ce insemna realitatea mea,fusesem in stadiul de just visiting…Pitesti-Gaesti…fara concerte,fara nebunii,doar pentru mine,pentru sufletul meu!
P.S: Nu am facut multe poze,insa suficiente ca sa-mi raman amintiri...ultima poza din Gaesti,dintr-o casa darapanata insa plina de graffuri,este preferata mea!
Luni dimineata,am plecat spre Pitesti.La o ora destul de matinala(ora 9) m-am vazut cu Mei in gara,iar apoi am pornit sa exploram orasul.Am vizitat parcuri,centrul orasului,am stagnat intr-o padure unde am simtit ca pot zbura,iar apoi am mancat cea mai buna pizza din viata mea.
Din pacate insa,la ora 4 eram in gara.De ce?Ei bine,pentru ca Mei trebuia sa ajunga acasa…iar eu,in situatia de fata,am hotarat sa ii fac o vizita Cosminei,in mica ei lume,numita Gaesti,un orasel situat la cativa km de Pitesti.Cum mi s-a parut „simpaticul de oras”?Nu este fantastic,insa are ceva care te plictiseste atat de tare incat ramai numai tu cu gandurile tale,fara sa-ti dai seama.
Ne-am plimbat;am vizitat un parc mic si ciudat;am stat la o terasa pe sistemul „carciuma de langa blocul meu”,dar sincer care m-a facut sa ma simt foarte bine;am stat la taclale cu mama Cosminei care este o persoana minunata si foarte tare(Cosmina sa ai mare grija de ea)…iar la final,ne-am mai tot plimbat pana am ajuns inapoi in gara,unde am mai povestit timp de o ora.
La ora 8 si ceva eram in tren inapoi spre casa,cam obosita dar cu sentimente foarte placute in suflet.Ironia?Telefoanele au inceput sa curga,exact in momentul in care am ajuns in gara de nord si bineinnteles stresul a inceput si el…dar la sfarsit nimic nu a mai contat…fusesem departe de casa,fusesem departe de tot ce insemna realitatea mea,fusesem in stadiul de just visiting…Pitesti-Gaesti…fara concerte,fara nebunii,doar pentru mine,pentru sufletul meu!
P.S: Nu am facut multe poze,insa suficiente ca sa-mi raman amintiri...ultima poza din Gaesti,dintr-o casa darapanata insa plina de graffuri,este preferata mea!
duminică, 12 iulie 2009
Plec!
V-ati gandit vreodata cum ar fi,daca a-ti pleca chiar si pentru o zi?Dar,nu ma refer la acel gen de plecat,doar pentru fun si cu stirea tuturor….acum,vorbesc despre despartirea de lumea reala,gen,fara telefon,fara calculator,fara bilete,mesaje sau alte chestii…o deplasare simpla pentru suflet si nu pentru orgoliu sau pentru a demonstra ceva.
Daca eu am plecat?Nu.NiciodataTot ce am facut s-a numit distractie si „n-am ce face,hai sa stau cu sufletul la gura!”.
M-am gandit mai bine,am reflectat…si nu,nu am ajuns la concluzia ca regret,din contra,mi-am dat seama cat de bine mi-au prins toate momentele de stat in priza,pentru ca acum sunt altcineva…insa,totodata am nevoie de o plecare fara „masti” si fara „plastice” puse unul peste altul la nesfarsit.
Unde sunt vremurile simple in care ma bucuram pentru o simpla iesire la Mec sau pentru o inghetata?Oare au murit o data cu varsta sau au fost masacrate brutal de catre propria mea persoana?Acum,ma intreb ce imi mai aduce un simplu zambet pe buze?Un drum?O aventura?Poate…dar intrebarea,ramane ce fel de drum?
Se spune ca daca nu reusesti din prima ceea ce-ti propui inseamna ca ceva nu e in regula si trebuie sa iti schimbi obiectivul…ce spun eu?Eu spun ca vremurile se vor schimba continuu(firesc) si ca de tot ce ai nevoie este de o elibverare de la tot ce te inconjoara,bun sau rau.
Concluzia?Am invatat ca in viata nu trebuie sa fugi ci sa ramai acolo,pana crezi tu ca este necesar,iar apoi sa pleci plin de entuziasm;….nu trebuie sa o iei razna,pentru ca o data ce iti pierzi capul,pierzi cam tot…iar cel mai important,trebuie sa te bucuri de o simpla iesire la mec sau de o inghetata,indiferent de situatie,fara mofturi,fara probleme.
Plec?Unde?Nu stiu…tot ce stiu,tot ce simt mai bine zis este faptul ca acea zi este din ce in ce mai aporape,ziua in care imi voi arunca telefonul intr-un colt,voi lasa internetul in urma mea,nu voi mai purta ceas si voi ramane…libera,fara mofturi,fara probleme,dar cu un singur gand: plec!
P.S: Ai tupeu sa ma urmezi?Nu?Priveste mai cu atentie in interiorul tau,si acsulta ce iti spune inima…
Daca eu am plecat?Nu.NiciodataTot ce am facut s-a numit distractie si „n-am ce face,hai sa stau cu sufletul la gura!”.
M-am gandit mai bine,am reflectat…si nu,nu am ajuns la concluzia ca regret,din contra,mi-am dat seama cat de bine mi-au prins toate momentele de stat in priza,pentru ca acum sunt altcineva…insa,totodata am nevoie de o plecare fara „masti” si fara „plastice” puse unul peste altul la nesfarsit.
Unde sunt vremurile simple in care ma bucuram pentru o simpla iesire la Mec sau pentru o inghetata?Oare au murit o data cu varsta sau au fost masacrate brutal de catre propria mea persoana?Acum,ma intreb ce imi mai aduce un simplu zambet pe buze?Un drum?O aventura?Poate…dar intrebarea,ramane ce fel de drum?
Se spune ca daca nu reusesti din prima ceea ce-ti propui inseamna ca ceva nu e in regula si trebuie sa iti schimbi obiectivul…ce spun eu?Eu spun ca vremurile se vor schimba continuu(firesc) si ca de tot ce ai nevoie este de o elibverare de la tot ce te inconjoara,bun sau rau.
Concluzia?Am invatat ca in viata nu trebuie sa fugi ci sa ramai acolo,pana crezi tu ca este necesar,iar apoi sa pleci plin de entuziasm;….nu trebuie sa o iei razna,pentru ca o data ce iti pierzi capul,pierzi cam tot…iar cel mai important,trebuie sa te bucuri de o simpla iesire la mec sau de o inghetata,indiferent de situatie,fara mofturi,fara probleme.
Plec?Unde?Nu stiu…tot ce stiu,tot ce simt mai bine zis este faptul ca acea zi este din ce in ce mai aporape,ziua in care imi voi arunca telefonul intr-un colt,voi lasa internetul in urma mea,nu voi mai purta ceas si voi ramane…libera,fara mofturi,fara probleme,dar cu un singur gand: plec!
P.S: Ai tupeu sa ma urmezi?Nu?Priveste mai cu atentie in interiorul tau,si acsulta ce iti spune inima…
joi, 9 iulie 2009
Nu vreau!!
„-De ce?”
„-Uite…de-aia….nu ma mai sacaii!”
„-Te rog frumos…este singura solutie!”
„-Nu insista….NU VREAU!”….zdrang!
Cam asta a fost ultima mea discutie cu „minunata” mea sefa….de ce?Ca…nu vreau eu si ca ea vrea sa ma expedieze….unde?La 800 de km departare,la alta agentie,ca sa scape de mine….da,da,da….sa scape de cine vrea ea,dar eu nu-mi misc fundul de aici…poate doar daca imi zice ca sunt conncediata,sau daca imi dau eu demisia….si nu,nu se va intampla prea curand….ca altcineva nu ma primeste!
Nu mai discut despre maica-mea,taica-miu,blonda nesuferita sau despre vaca de sora-mea….sa discut despre mine,ca doar de-aia e jurnalul meu…nu?
1.n-am platit chiria de 3 luni….s-ar putea sa ma dea afara….ooops,asta e cam nasoala,aici nu e pe vrute sau pe nevrute….e pe: „scoate banii sau iesi afara!”…..poate imi da tata…
2.mai am 15% din salariu’…de ce?Mi-am luat o pereche noua de pantofi…mint,mi-am luat 2….i-am uitat pe cei de la Dolce care i-am purtat in seara aia….
3.care seara?Am fost invitata de colega mea naspa,la o receptie,la nu stiu ce kkt de hotel(nu-mi amintesc numele,era noapte)….ca sa observ noile tendinte in moda si sa fac nu stiu ce porcarie de foaie cu observatii….n-am facut nimic….nici nu fac….ca nu vreau,de-aia!
4.un lucru bun: la receptie l-am agatat pe unu’….care a zis ca ma suna,si m-a sunat si am fost la film(acolo mi-am purtat cea de-a 2-a pereche de pantofi) si surpinzator,gagiul,nu a vrut sa urce sus…si-a tarat fundul acasa…hmmm,nice…poate iese ceva…da’ nu stiu,parca nu vreau…parca de fiecare data cand ma cuplez si sunt nesimtita,imi amintesc de sora-mea…si nu vreau!
5.am vorbit cu maica-mea,care mi-a zis ca sunt proasta si multe alte chestii….de ce?Ca cica stau dupa tata,ca cica sunt naiva si nu vad realitatea…..femeie,tu esti proasta,tu nu vezi realitatea,tu o sa mori singura in casoaia aia cu animalele tale….du-te dracu’!
6.m-am vopsit….si aia de la coafor a zis sa ma tund…da’ normal ca nu vreau!M-am facut bruneta cu tenta spre roscat si…..e bestial,frate!
7.am inlocuit cafeaua….de fapt,cafelele,cu energizantele….si secretarea mea „misto” acum face de 3 ori mai multe crize…ca mag-ul,e mai departe decat cafeneaua…aaa,ce bine imi pare!
8.mi s-a organizat viata de catre colegi si de catre sefa….si a inceput sa mi se tot spuna sa fac aia,aia,aia si aia….CEEEEE?POFTIM?DA’ CINE MA CRED ASTIA?COPIL DE 2 ANI?Bineinteles ca am trantit cu toate,i-am bagat…undeva…si le-am zis ca NU VREAU!.....acum sunt mai calma,ma duc sa beau ceva si sa fumez…ca asta vreau!
„-Uite…de-aia….nu ma mai sacaii!”
„-Te rog frumos…este singura solutie!”
„-Nu insista….NU VREAU!”….zdrang!
Cam asta a fost ultima mea discutie cu „minunata” mea sefa….de ce?Ca…nu vreau eu si ca ea vrea sa ma expedieze….unde?La 800 de km departare,la alta agentie,ca sa scape de mine….da,da,da….sa scape de cine vrea ea,dar eu nu-mi misc fundul de aici…poate doar daca imi zice ca sunt conncediata,sau daca imi dau eu demisia….si nu,nu se va intampla prea curand….ca altcineva nu ma primeste!
Nu mai discut despre maica-mea,taica-miu,blonda nesuferita sau despre vaca de sora-mea….sa discut despre mine,ca doar de-aia e jurnalul meu…nu?
1.n-am platit chiria de 3 luni….s-ar putea sa ma dea afara….ooops,asta e cam nasoala,aici nu e pe vrute sau pe nevrute….e pe: „scoate banii sau iesi afara!”…..poate imi da tata…
2.mai am 15% din salariu’…de ce?Mi-am luat o pereche noua de pantofi…mint,mi-am luat 2….i-am uitat pe cei de la Dolce care i-am purtat in seara aia….
3.care seara?Am fost invitata de colega mea naspa,la o receptie,la nu stiu ce kkt de hotel(nu-mi amintesc numele,era noapte)….ca sa observ noile tendinte in moda si sa fac nu stiu ce porcarie de foaie cu observatii….n-am facut nimic….nici nu fac….ca nu vreau,de-aia!
4.un lucru bun: la receptie l-am agatat pe unu’….care a zis ca ma suna,si m-a sunat si am fost la film(acolo mi-am purtat cea de-a 2-a pereche de pantofi) si surpinzator,gagiul,nu a vrut sa urce sus…si-a tarat fundul acasa…hmmm,nice…poate iese ceva…da’ nu stiu,parca nu vreau…parca de fiecare data cand ma cuplez si sunt nesimtita,imi amintesc de sora-mea…si nu vreau!
5.am vorbit cu maica-mea,care mi-a zis ca sunt proasta si multe alte chestii….de ce?Ca cica stau dupa tata,ca cica sunt naiva si nu vad realitatea…..femeie,tu esti proasta,tu nu vezi realitatea,tu o sa mori singura in casoaia aia cu animalele tale….du-te dracu’!
6.m-am vopsit….si aia de la coafor a zis sa ma tund…da’ normal ca nu vreau!M-am facut bruneta cu tenta spre roscat si…..e bestial,frate!
7.am inlocuit cafeaua….de fapt,cafelele,cu energizantele….si secretarea mea „misto” acum face de 3 ori mai multe crize…ca mag-ul,e mai departe decat cafeneaua…aaa,ce bine imi pare!
8.mi s-a organizat viata de catre colegi si de catre sefa….si a inceput sa mi se tot spuna sa fac aia,aia,aia si aia….CEEEEE?POFTIM?DA’ CINE MA CRED ASTIA?COPIL DE 2 ANI?Bineinteles ca am trantit cu toate,i-am bagat…undeva…si le-am zis ca NU VREAU!.....acum sunt mai calma,ma duc sa beau ceva si sa fumez…ca asta vreau!
marți, 7 iulie 2009
"Lupte" la....Manowar!
Duminica,mi-am pus in minte sa merg la ultima zi de B’estfest….adica la Manowar.Normal,ca nu aveam bilet si nici bani….dar am spus ca exista o sansa sa,fac aceiasi smecherie ca la Limp Bizkit.
In jur de ora 5,m-am inntalnit cu Gaby si Zmonk la gara,de unde am „agatat-o” pe Cosmina,care venise din Pitesti pentru eveniment.Am plecat spre Romexpo…si de acolo a inceput abrambureala.
Intrarea principala: nici o sansa sa intram,BGS peste tot si multa lume.A doua intrare,cam la fel.A treia intrare,pustie,insa nici pe acolo nu se putea.Am ajuns la un gard,pe care,teoretic vroiam sa-l sarim…dar cam greu….cam imposibil,asadar am luat o pauza de gandire.Am dat mii si mii de telefoane,insa nimeni nu stia nimic,ne-am gandit sa facem o smecherie si sa intram pe rand…insa tot aveam nevoie de minim 2 bilete.
Pe la ora 8,eram din nou la intrarea principala,unde am inceput sa intrebam organizatorii daca se poate intra…cumva.Eu?Eu cu gura mare,m-am dus la cea mai gresita persoana,care era cat pe ce sa puna „cainii”(adica BGS-urile) pe mine.Ne-am calmat cu totii si ne-am asezat pe jos,asteptand o minune sau asteptand sa ne ducem sa stam langa gard,restul concertului.Daca a venit minunea?Normal ca a venit…a aparut un domn foarte dragut care ne-a oferit o invitatie,pe motiv ca el avea una in plus.Excelent,castigasem o „lupta”…dar nu toata batalia.
Banut cu banut,10 mii cu 10 mii…am strans toti 4 si am cumparat inca un bilet,ca sa ne putem pune planul in aplicare.
Intr-un final,am intrat eu si Cosmina.Am trecut de cele 2 filtre,care te controlau pana in dinti,iar apoi am incercat sa ne intoarcem sa ne luam si camarazii de la poarta.Am iesit,ne-au dat bratari(perfect!)….am intrat din nou,ca eu sa pot fugii afara cu una din bratari….insa,se pare,ca b’estfestii ne-au luat-o inainte si erau foarte bine pregatiti pentru orice smecherie,deoarece atunci cand am intrat bratarile ne-au fost rupte iar biletele ne-au fost verificate din nou…la dracu’!
Multa galagie si multa forfota….si cu greu,am reusit sa ii anuntam pe Zmonk si Gaby ca nu avem ce face,decat sa incepem sa cersim de la cineva invitatie.Zis si facut,am inceput sa cerem si sa tot cerem,dar nimeni nu avea.Dupa 30 de min,Zmonk ma anunta ca a facut rost de invitatie,tot de la cineva caruia ii ramasese in plus…asadar si ea,castigase „lupta”….Gaby?Nu stiu exact ce s-a intamplat cu el….dar din pacate,a fost clar ca abandonase(imi pare sincer rau!).
Timp de alta jumatate de ora ne-am mai fatait pe acolo,ne-am intalnit cu o gramada de persoane cunoscute si ni s-au tot facut poze…iar dupa ce ne-am pozitionat cat mai aproape de gard,la 9:30 a inceput nebunia….si a tinut….doar jumatate de ora,pentru ca apoi s-a ars generatorul….si am stat,am stat,am stat…am mai primit 10 secunde dintr-o piesa…apoi iarasi am stat….asadar timp de o ora am tot stat…timp in care toata lumea isi baga tot ce se putea si injura minunata noastra tara(atunci pe buna dreptate,serios!).
Trupa?Geniala.Concertul?La fel de genial…si spun asta,eu,cea care asculta Manowar de cateva luni…fara sa le stie toata discografia,toata isotria.
Ce mi-a placut?Mi-a placut la nebunie faptul ca solistul dadea tot din el pe scena,pentru 6000 de oameni;am ramas impactata si profund impresionnata cand Eric(solistul) a vorbit in romana,mai mult de 15 min(nu stiu daca ii sufla cineva in casca sau nu….dar vorbea cat se poate de bine si de corect,pentru cineva ca el); basistul ma facea sa tremur de fiecare data,avea un stil plin de pasiune si de forta,de a canta…lasandu-mi impresia ca in orice minut s-ar putea sa rupa basul in doua.
Ce nu mi-a placut?Generatorul care ne-a lasat fara „aer” timp de o ora si faptul ca la ultimele 2 piese am stat pe jos,din cauza lipsei de apa.
La final?Ramasa doar eu si Cosmina,am dat peste un american dragut care ne-a dat 2 jetoane pentru apa si ne-am tot „certat” care,cum face.
Am stat mai mult de ora cu telefonul in mana,sunand la taxi…dar la naiba,nimeni nu avea nici o masina.Am nimerit un taximetrist dragut care ne-a luat si pe noi,alaturi de un domn(mergeam in directii diferite,dar ce conteaza,era ca nu am ramas pe drum).
Am ajuns pe la 1 la bunica-mea(ma certasem cu mama…din nou),am povestit si tot povestit,pana cand am fost „atacate” de un somn adanc,timp de 2 sau 3 ore.
O zi cu totul speciala,un concert incendiar,un experiment pentru mine….si niste „simple lupte”….la Manowar!
P.S: Am avut aparatul la mine….dar pozele nu au iesit din cauza distantei!
In jur de ora 5,m-am inntalnit cu Gaby si Zmonk la gara,de unde am „agatat-o” pe Cosmina,care venise din Pitesti pentru eveniment.Am plecat spre Romexpo…si de acolo a inceput abrambureala.
Intrarea principala: nici o sansa sa intram,BGS peste tot si multa lume.A doua intrare,cam la fel.A treia intrare,pustie,insa nici pe acolo nu se putea.Am ajuns la un gard,pe care,teoretic vroiam sa-l sarim…dar cam greu….cam imposibil,asadar am luat o pauza de gandire.Am dat mii si mii de telefoane,insa nimeni nu stia nimic,ne-am gandit sa facem o smecherie si sa intram pe rand…insa tot aveam nevoie de minim 2 bilete.
Pe la ora 8,eram din nou la intrarea principala,unde am inceput sa intrebam organizatorii daca se poate intra…cumva.Eu?Eu cu gura mare,m-am dus la cea mai gresita persoana,care era cat pe ce sa puna „cainii”(adica BGS-urile) pe mine.Ne-am calmat cu totii si ne-am asezat pe jos,asteptand o minune sau asteptand sa ne ducem sa stam langa gard,restul concertului.Daca a venit minunea?Normal ca a venit…a aparut un domn foarte dragut care ne-a oferit o invitatie,pe motiv ca el avea una in plus.Excelent,castigasem o „lupta”…dar nu toata batalia.
Banut cu banut,10 mii cu 10 mii…am strans toti 4 si am cumparat inca un bilet,ca sa ne putem pune planul in aplicare.
Intr-un final,am intrat eu si Cosmina.Am trecut de cele 2 filtre,care te controlau pana in dinti,iar apoi am incercat sa ne intoarcem sa ne luam si camarazii de la poarta.Am iesit,ne-au dat bratari(perfect!)….am intrat din nou,ca eu sa pot fugii afara cu una din bratari….insa,se pare,ca b’estfestii ne-au luat-o inainte si erau foarte bine pregatiti pentru orice smecherie,deoarece atunci cand am intrat bratarile ne-au fost rupte iar biletele ne-au fost verificate din nou…la dracu’!
Multa galagie si multa forfota….si cu greu,am reusit sa ii anuntam pe Zmonk si Gaby ca nu avem ce face,decat sa incepem sa cersim de la cineva invitatie.Zis si facut,am inceput sa cerem si sa tot cerem,dar nimeni nu avea.Dupa 30 de min,Zmonk ma anunta ca a facut rost de invitatie,tot de la cineva caruia ii ramasese in plus…asadar si ea,castigase „lupta”….Gaby?Nu stiu exact ce s-a intamplat cu el….dar din pacate,a fost clar ca abandonase(imi pare sincer rau!).
Timp de alta jumatate de ora ne-am mai fatait pe acolo,ne-am intalnit cu o gramada de persoane cunoscute si ni s-au tot facut poze…iar dupa ce ne-am pozitionat cat mai aproape de gard,la 9:30 a inceput nebunia….si a tinut….doar jumatate de ora,pentru ca apoi s-a ars generatorul….si am stat,am stat,am stat…am mai primit 10 secunde dintr-o piesa…apoi iarasi am stat….asadar timp de o ora am tot stat…timp in care toata lumea isi baga tot ce se putea si injura minunata noastra tara(atunci pe buna dreptate,serios!).
Trupa?Geniala.Concertul?La fel de genial…si spun asta,eu,cea care asculta Manowar de cateva luni…fara sa le stie toata discografia,toata isotria.
Ce mi-a placut?Mi-a placut la nebunie faptul ca solistul dadea tot din el pe scena,pentru 6000 de oameni;am ramas impactata si profund impresionnata cand Eric(solistul) a vorbit in romana,mai mult de 15 min(nu stiu daca ii sufla cineva in casca sau nu….dar vorbea cat se poate de bine si de corect,pentru cineva ca el); basistul ma facea sa tremur de fiecare data,avea un stil plin de pasiune si de forta,de a canta…lasandu-mi impresia ca in orice minut s-ar putea sa rupa basul in doua.
Ce nu mi-a placut?Generatorul care ne-a lasat fara „aer” timp de o ora si faptul ca la ultimele 2 piese am stat pe jos,din cauza lipsei de apa.
La final?Ramasa doar eu si Cosmina,am dat peste un american dragut care ne-a dat 2 jetoane pentru apa si ne-am tot „certat” care,cum face.
Am stat mai mult de ora cu telefonul in mana,sunand la taxi…dar la naiba,nimeni nu avea nici o masina.Am nimerit un taximetrist dragut care ne-a luat si pe noi,alaturi de un domn(mergeam in directii diferite,dar ce conteaza,era ca nu am ramas pe drum).
Am ajuns pe la 1 la bunica-mea(ma certasem cu mama…din nou),am povestit si tot povestit,pana cand am fost „atacate” de un somn adanc,timp de 2 sau 3 ore.
O zi cu totul speciala,un concert incendiar,un experiment pentru mine….si niste „simple lupte”….la Manowar!
P.S: Am avut aparatul la mine….dar pozele nu au iesit din cauza distantei!
sâmbătă, 4 iulie 2009
Invata sa pierzi!
Poate ca toti suntem genul de persoane incapatanate si mult prea orgolioase,intr-o anumita situatie din viata…si poate ca in acest mod,ne obisnuim asa,si ne place.Poate ca fiecare este trist sau nervos intr-un anumit moment…nu poate invinge acel sentiment si atunci se produce dezastrul.
Se spune ca in viata nu poti intotdeauna sa castigi,insa,intr-adevar poti sa incerci.Totusi ce se intampla atunci cand roata se intoarce?Ce se intampla cu mintea analitica a unei persoane care se opreste brusc din castig,si o ia pe drumul pierzaniei?Cedeaza?Nu,fals…nimeni nu poate ceda si nu se poate da batut pentru ca viata merge inainte…Atunci?Atunci,se schimba…de cele mai multe ori intr-un mod nefavorabil.
Aventurile prin care fiecare dintre noi trece,sunt amintiri ce ne raman intiparite in minte pentru toata viata.Sunt peisaje sau anumite situatii care ne marcheaza si pe care le vom rememora din nou si din nou…iar intr-un anumit punct ne vom oprii si ne vom intreba daca am castigat sau am pierdut.
In ultimele zile,m-am oprit din castig si am ramas neutra.La inceput am considerat tot ce mi s-a intamplat de-a lungul timpului,ca o pierdere actuala,insa timp de o fractiune de secunda,ideile mi s-au schimbat si mi-am dat seama ca tot ce am numit pierdere,a fost de fapt o situatie normala ce trebuia sa se intample intr-un final.
Exista intr-adevar termenul de „a pierde” sau a fost inventat brusc de noi,cei care ne aflam intr-o continuua competitie?Cred ca cea de-a 2-a varianta este mult mai plauzibila…
Am afirmat intr-un trecut,faptul ca viata este ca un joc de noroc…si mi-a trebuit cam mult sa-mi dau seama ca nu este chiar asa.Da,intr-adevar unii pierd,nu neaparat din punct de vedere corect…in aparenta,pentru ca adevarul cel mai plauzibil ar fi: toti platim pentru greselile noastre intr-un fel sau altul…iar altii,castiga in cele mai frauduloase moduri…insa,jocurile de noroc nu se aseamana cu nimic din ceea ce facem,acolo totul depinde „de bulan”,pe cand in viata,totul depinde de tine.
Am rupt lantul.Am pus punct si vad lumea cu alti ochi…chiar daca inauntrul meu,mai exista o za oricat de mica ar fi ea,din „acel” lant.Ce mi-ar spune unii? „Ai pierdut!”…Ce-as raspunde eu? „Sa mori tu..”
A sesizat cineva pana acum,ca nimic nu prezinta o continuitate?Da?Atunci cum de se mai poate afirma,faptul ca ai pierdut sau ai castigat?
Ai noroc la carti,la loto sau la alte si alte jocuri,dar,in relatii,in iubire,in viata…actiunile,siguranta cu care progresezi,sau regresezi in toate cele,iti aprtine.
M-am salvat(cel putin asta cred)…am fost salvata de nenumarate ori…si da,cu totii am patit asta,doar ca in continuare suntem orbi si nu vrem sa vedem realitatea si acea partea buna a lucrurilor…De ce?Poate pentru ca e nasol sa ti se spuna „ai luat bataie!”….insa e misto,sa sti ca,ai invatat sa pierzi…belive me!
Se spune ca in viata nu poti intotdeauna sa castigi,insa,intr-adevar poti sa incerci.Totusi ce se intampla atunci cand roata se intoarce?Ce se intampla cu mintea analitica a unei persoane care se opreste brusc din castig,si o ia pe drumul pierzaniei?Cedeaza?Nu,fals…nimeni nu poate ceda si nu se poate da batut pentru ca viata merge inainte…Atunci?Atunci,se schimba…de cele mai multe ori intr-un mod nefavorabil.
Aventurile prin care fiecare dintre noi trece,sunt amintiri ce ne raman intiparite in minte pentru toata viata.Sunt peisaje sau anumite situatii care ne marcheaza si pe care le vom rememora din nou si din nou…iar intr-un anumit punct ne vom oprii si ne vom intreba daca am castigat sau am pierdut.
In ultimele zile,m-am oprit din castig si am ramas neutra.La inceput am considerat tot ce mi s-a intamplat de-a lungul timpului,ca o pierdere actuala,insa timp de o fractiune de secunda,ideile mi s-au schimbat si mi-am dat seama ca tot ce am numit pierdere,a fost de fapt o situatie normala ce trebuia sa se intample intr-un final.
Exista intr-adevar termenul de „a pierde” sau a fost inventat brusc de noi,cei care ne aflam intr-o continuua competitie?Cred ca cea de-a 2-a varianta este mult mai plauzibila…
Am afirmat intr-un trecut,faptul ca viata este ca un joc de noroc…si mi-a trebuit cam mult sa-mi dau seama ca nu este chiar asa.Da,intr-adevar unii pierd,nu neaparat din punct de vedere corect…in aparenta,pentru ca adevarul cel mai plauzibil ar fi: toti platim pentru greselile noastre intr-un fel sau altul…iar altii,castiga in cele mai frauduloase moduri…insa,jocurile de noroc nu se aseamana cu nimic din ceea ce facem,acolo totul depinde „de bulan”,pe cand in viata,totul depinde de tine.
Am rupt lantul.Am pus punct si vad lumea cu alti ochi…chiar daca inauntrul meu,mai exista o za oricat de mica ar fi ea,din „acel” lant.Ce mi-ar spune unii? „Ai pierdut!”…Ce-as raspunde eu? „Sa mori tu..”
A sesizat cineva pana acum,ca nimic nu prezinta o continuitate?Da?Atunci cum de se mai poate afirma,faptul ca ai pierdut sau ai castigat?
Ai noroc la carti,la loto sau la alte si alte jocuri,dar,in relatii,in iubire,in viata…actiunile,siguranta cu care progresezi,sau regresezi in toate cele,iti aprtine.
M-am salvat(cel putin asta cred)…am fost salvata de nenumarate ori…si da,cu totii am patit asta,doar ca in continuare suntem orbi si nu vrem sa vedem realitatea si acea partea buna a lucrurilor…De ce?Poate pentru ca e nasol sa ti se spuna „ai luat bataie!”….insa e misto,sa sti ca,ai invatat sa pierzi…belive me!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
