Cearta!

De obicei ma cert cu mine,de obicei eu raman singura persoana suparata si indignata…de obicei,eu mereu am dreptate…si asta doar ca sa fac cearta mai urata.
Pentru ca de cateva zile ma tot cert,tot discut si ma tot enervez,am ramas putin surprinsa cand creierul meu a conceput intr-un final intrebarea „De ce ne certam?”…adica,noi,femeile,intre noi.Daca fac discriminari?Deloc.Nu e stilul meu sa ridic in slavi pe nimeni…atunci?Atunci,evidentiez doar realitatea…si anume,faptul ca singurele care fac taraboi,care se fac pe ele insasi sa sufere,sunt doar femeile.A vazut cineva,un barbat certandu-se zile-n sir?Nu.Ei doar se iau la bataie,iar in final,ies la o bere(nu intotdeauna).
Scandalurile de „gen feminin” ca sa le zic asa,nu se termina niciodata,indiferent ca pornesc din cauza sentimentelor sau a vorbelor,intotdeauna ramane ceva nerezolvat…iar dupa cum se stie,dintr-o samanta plantata mereu trebuie sa creasca ceva.
Oare si cearta ne ajuta?Oare ne face sa ne imbunatatim relatiile cu cei din jur sau sa ne dam seama de aspectele noastre negative?...sau pur si simplu reprezinta un obstacol pe care trebuie sa-l intelegem si sa-l depasim?
Neintelegerile pornesc de undeva anume,pornesc de la un simplu cuvant spus gresit,de la un simplu zambet descoperit atunci cand nu trebuie sau de la o grupare de sentimente ilogice pe moment.Cunoscand toti termenii declansatori,ar trebuii ca sistemul de intelegere al fiecaruia,sa fie mai mare…sau deja de la un anumit punct,totul in noi cedeaza?
Toti suntem oameni,de ce diferenta de sex transmite o diferenta atat de mare si formelor de gandire si de comportament,mai ales atunci cand vine vorba de cearta?Exista un raspuns potrivit pentru aceasta intrebare sau ar trebuii sa ne obisnuim cu ideea „acestea sunt legile creatiei”?Cred ca cea de-a 2-a varianta ne-ar impulsiona spre mai putine certuri…doar cred.
Se spune ca viata este o scoala,ca intotdeauna invatam,dam fel si fel de examene,iar apoi luam note mai mari sau mai mici,in functie de cum ne-am descurcat in experientele respective…asadar,certurile pe care le declansam,nu fac decat sa ne dea o nota mica si sa ne faca sa studiem mai mult…insa oare,invatam?
Atunci cand pierdem un coleg,un prieten sau chiar un parinte,ne mai gandim oare de ce,sau lasam lucrurile cu „el e prost,eu sunt destept”?Normal ca nu ne vom pune mintea la contributie pentru alte si alte intrebari…si aici diferenta de sex nu mai conteaza.
Daca barbatii nu fac atata haos si rezolva totul cu un pumn si o bere,daca femeile raman intotdeauna suparate si cauta samanta de neintelegeri non-stop,ce mai ramane in aceasta lume?Impacarea,dragostea,compasiunea?Da…ar trebuii…insa unde sunt toate aceste elemente in momentul in care nebunia incepe?Poate o data cu moralitatea noastra(a tuturor) sunt si ele ingropate in…cearta!