Nu se stie niciodata...

Facem curatenie,aruncam ceea ce nu ne mai place,pastram ceea ce iubim,schimbam decorul,cumparam ceva nou,iar in final totul arata diferit si ne pare rau si parca am vrea dezordinea tipica din trecut….si asta se intampla cu locuinta sau cu viata noastra?
Realitatea se bazeaza pe vizualitate:vedem,observam si luam o decizie.Eu zic ca asta nu e realitate,zic ca aceasta este doar o prostie,doar un „vual” pe care noi l-am asezat in asa fel incat sa parem fericiti,zambitori s.a.m.d.
Important este ca avem nevoie de curatenie atat corporala,cat si psihica si emotionala.Pentru ce?Pentru a nu mai ajunge la punctul 0,adica in acel punct cand suntem dezorientati,nehotarati si….unplugged,cum s-ar zice.Despre ce vorbesc acum?Despre posibilitatea noastra de a ne organiza macar o data in viata,despre sansele pe care le avem si le pierdem si despre faptul ca nu se stie ce se va intampla maine.
Pot sa dorm linistita in fiecare noapte gandindu-ma la binele pe care l-am facut.Pot sa zambesc cand vad totul din jur sub o alta forma si pot sa iubesc de 3 ori mai mult cand apar semnele care imi deschid sufletul….aici nu e bine….oare iubirea vine o data cu semnele?Nu.Sentimentele trebuie sa iasa la suprafata atunci cand „decorul” merita…si acum ma leg de o alta intrebare: stim cand „decorul” merita?
Imprevizibil si atragator in acelasi timp.Intrebari la care raspunsul nu se stie niciodata.Rezolvari neadevarate,de cele mai multe ori si planuri care se duc pe apa sambetei,pentru ca nu ne tinem legat strans de ele.
Am putea sa lasam curatenia la o parte,sa nu mai schimbam nimic din punct de vedere material si fizic,si sa ne ocupam doar de ascunzisurile sufletului.Am putea sa luptam mai mult,indiferent de piedici.Sa ne demonstram dragostea,asa cum stim cel mai bine,fara nici o urma de timiditate si sa incercam sa fim noi insine indiferent de zumzete.
Ordinea,este cea care ne pune pe ganduri,ea este cea care ne doboara dar ne face si mai puternici…este cea care ne da o lectie de supravietuire atunci cand ne asteptam mai putin.
Sunt lucruri si momente pe care nu le poti inlocuii,sunt lacrimi care iti vor amintii intotdeauna de greseli sau oameni ce te-au abandonat….si toate acestea nu trebuie aruncate la gunoi,trebuie pastrate si rememorate pentru ca nu se stie niciodata cand ne-ar putea ajuta.
Posedam o enegie iesita din comun.Posedam calitati si defecte.Avem curajul de a face schimbari non-stop,de a ne arunca cu capul inainte in orice situatie,de a ne „masca” si de a astepta semne pentru a demonstra de ce suntem in stare.Mi-ar lua o vesnicie sa aduc argumente impotriva tuturor afirmatiilor de mai sus,insa am sa tac si am sa spun ca tot ceea ce suntem ne ajuta…cum vine asta?Simplu:in viata putem da peste orice,pentru ca,pana la urma,nu se stie niciodata!


P.S:...si cum,nu se stie niciodata ce poti face pentru cineva,iata ca pe 9 MAI,iarasi sarbatoresc ceva: un anisor de la prima deplasare pt.Vita de Vie,primul concert departe de casa,prima aventura...la Deva!

Poate azi,poate maine…

Facem promisiuni si uitam de ele.
Mintim si nu ne mai aducem aminte neadevarul.
Avem dorinte ascunse,insa ne inrosim cand trebuie sa vorbim despre ele.
Gandim intr-o maniera profunda sau inconstienta si nu ne mai dorim sa descifram lucrurile.
Iubim,cateodata bine,cateodata gresit.
Vrem marea cu sarea,insa asteptam.
Suntem nemultumiti in multe privinte,insa asteptam ziua de maine.
Plangem azi si ne dorim cu ardoare ca a doua zi sa radem.
Nu stim sa pretuim ceea ce trebuie.
Viata ne-o petrecem invatand,ca in final sa murim la fel cum ne-am nascut.
Stagnam,considerand ca ne va pica ceva din cer.
Actionam numai pentru binele nostru.
Uitam pentru ca asta vrem de fapt.
Muncim pentru o viata „perfecta”.
Avem iluzii si vise pe care le facem sa dispara.
Cosmarurile le transformam in realitate.
Observam,dar nu atat de mult cat ar trebuii.
Schimbam doar ce nu ne convine.
Suntem fricosi,egoisti,orgoliosi,si ne place.
Simtim dragostea,compasiunea si nu prea le dam atentie.
Uram si ne ranim singuri.
Ce putem face azi,lasam pe maine.
Credem intr-o varietate de lucruri si la un moment dat,dam totul la o parte.
Ne judecam unii pe altii fara sa gandim rational.
Radem pentru ca(in sfarsit) asta simtim sau…pentru a iesii in evidenta.
Vorbim ca sa fim intelesi.
Fugim pentru ca ne e frica.
Plangem,ne enervam,suferim de cele mai multe ori fara rost.
Urmarim?Nu urmarim pe nimeni.
Intarziem la cele mai importante evenimente si nu ne pasa.
Aruncam cu totul in stanga si in dreapta,avand impresia ca ne permitem.
Cantam de bucurie,de dor,din dragoste.
Pasim unde nu trebuiue si nu vrem sa realizam.

Aici,sunt doar eu sau suntem toti?Azi suntem asa sau in fiecare zi?Ne schimbam pe minut ce trece si la un moment dat nu ne mai recunoastem.
Poate azi,poate maine va fi altceva sau vom fi altcineva…..

Un 1 mai plin de surprize si...o dulce revedere!

Nu.Nu va faceti griji,nu am plecat la mare de 1 mai,cu toate ca acesta era planul meu de multa vreme.De ce?M-am gandit ca nu prea am bani.....de fapt,eram pe 0,nu aveam bani nici de o guma de mestecat,iar apoi,lasand acest mare detaliu la o parte,nu prea pulsa inima in mine la gandul: concert VdV scurt si eu la Costinesti singura pe plaja.Am stat acasa.....nu,nu,nu....nu am stat acasa,gen acasa cu mama si cu tata cu care in ultima vreme am avut niste certuri groaznice,ci am fost la gratar,cu Zmonk,Gaby si cu inca niste amici de-ai lor.A fost super,ne-am petrecut mai mult de jumatate de zi,la Cernica sau pe langa(ma rog), "peste rau si prin padure".
Multumita,satula de atata mancare si cam franta de oboseala,am ajuns acasa in jur de 5 si ceva si am inceput sa-mi pun planul in aplicare ca sa ma pot destrabala toata noaptea.Plan esuat in primele ore: ai mei,fiind suparati si nervosi nu au vrut sa ma bage in seama si sa ma lase "sa dorm la Poe",asadar am trecut la planul de urgenta B: o chem pe Poe la mine,ca se intimideaza si o sa ma lase...intotdeauna tine asta!
Nu am reusit sa dorm foarte mult,deoarece telefonul mi-a sunat in draci:Poe era disperata ca daca o sa se prinda maica-mea,iar Zmonky se tot fataia cu "vin...da' nu mai vin".
Pe la 9 si ceva am plecat.Eram convinsa ca o sa plecam,asadar nici nu imi faceam probleme.Ne-am intalnit cu Andrei(prietenul lu' Poe) si am mers in Fire.Lume putina si atmosfera de somn,asta pana cand l-am adus si pe Andrei.S,fost coleg de generala si un bun prieten.Au aparut si Zmonk cu Gaby,si am tot stat si am ras,pana cand ne-am plictisit si ne-am mutat in Suburbia.Acolo?Atmosfera super tare,lume nebuna si muzica foarte buna,insa cum Andrei.S, ne-a parasit din cauza unei situatii extreme,iar lumea din jurul meu vroia doar sa stagneze,am decis sa ies afara,sa ma asez pe o bordura si sa ma gandesc.
In jur de 1 si ceva,Zmonk si Gaby au plecat si ei,iar eu,Poe si Andrei am mers spre Fabrica.Pauza!Fabrica inchisa....durere...si starea de plictiseala acuta devenise cea mai buna prietena a mea.Ne-am intors la Unirea,iar apoi am luat-o spre casa....nu a mea(ca eu dormeam la Poe),nu la Poe(ca ea dormea la mine),acasa la Andrei.
Cum mare e plictiseala la 3 dimineata,eu m-am gandit sa fac un lucru util si sa dorm.Am dormit si m-am trezit cu greu pe la 8 si ceva,am baut o cafea si am plecat spre casa,din nou cu obisnuitul gand in cap: viata e plina de surprize...acum,ziua de 1 mai a fost plina de surprize.
Ora 5.Dupa 2 ore de somn,decid sa o conving pe Poe sa mearga la concert(daaaa,in sfarsit concert,in sfarsit Vita :X:X).Am avut nororc,si iata ca si de data asta am fost aceiasi formatie ca si cea din noaptea precedenta,doar ca Andrei.S a aparut mai tarziu.
Cum a fost in parcul IOR?Nu prea mi-au placut noroaiele,insa in rest lumea destul de ok(prea ok,nu prea se misca),iar trupa?...Trupa...sincer,am simtit un soc electric cand i-am revazut,si asta pentru ca imi era foarte,dar foarte dor....v-am zis eu de faza cu,sunt genul de "iubita" geloasa si posesiva care isi vrea "iubitul" non-stop langa ea....
Sfarsit...dupa multa zbenguiala,pogo(normal) si dupa momentele de liniste si pace in care eu iarasi simteam un nod in gat.Am mai stat prin zona,apoi ne-am retras spre casa..insa de data asta fara tramvai,ci ca in noaptea de 1,cu pe jos-ul.
Am ajuns aici,din nou....in momentul in care va povestesc cum urlu,rad isteric sau ma topesc la fiecare concert.Am ajuns din nou la ideea ca surprizele se tin lant si mi-am dat seama ca asteptarea e cea mai cruda.
In final?Un 1 mai ciudat in felul lui si o revedere dupa aproape o luna de zile(nu stiu cum am rezistat)....si acum,chiar ca vine deplasarea! :X:X

"-Te-ai facut fotograf?"
...se pare,ca am fost din totdeauna....