A fost odata...

A fost odata ca niciodata un taram magic,un taram unde isi avea castelul cel mai cinstit si vrednic imparat.Acesta,avea tot ce isi putea dorii: o avere grandioasa,o sotie blanda si iubitoare si o fiica rasfatata…o adevarata printesa.Insa,imparatul nu era pe deplin multumit deoarece fiica sa,chiar daca avea cele mai minunate lucruri,simtea ca ceva ii lipsea cu desavarsire,simtea cum altceva decat tot ce traise pana atunci o astepta undeva departe,undeva in lumea..reala.
Iata ca intr-o buna zi,printesa hotara sa nu isi mai asculte familia si sa plece,pentru a descoperii ce ii lipseste.O data ajunsa departe de imparatie,fata dadu ochii cu cele mai crunte lucruri:oameni saraci,tristi,oameni care luptau trup si suflet pentru a mai privii inca o data rasaritul soarelui.
Nimic nu a oprit-o pe fata imparatului sa-si atinga scopul;s-a angajat barmanita ca toate celelalte fete de varsta ei si a gasit o camaruta saracacioasa unde sa locuiasa.
Zilele au trecut,iar printesa s-a obisnuit din ce in ce mai mult cu noua sa viata;si-a facut prieteni cu care povestea de fiecare data cate ceva…si toate astea,pana intr-o seara cand in acea carciuma intra…un print,un fat-frumos bogat si mandru de statutul sau.In acel moment,sufletul printesei fu zdruncinat din temelii…prietenii ei incercau sa o incurajeze sa vorbeasca cu el,insa nici gand de asa ceva…in fiecare seara cand fata ii punea pe masa printului,cele mai delicioase bucate tot ce ii putea spune era un „zambet”…iar dintr-o anumita seara,zambetele incepusera sa ii fie inapoiate.
Serile treceau parca din ce in ce mai repede,iar fata se gandea din ce in ce mai serios sa lase totul in urma si sa plece in cel ma indepartat tinut,unde stia ca locuia printul ei.Imparatul afla insa de soarta fiicei lui,si plin de manie,trimise un slujitor s-o informeze pe printesa ca o data plecata din regatul lui,dusa va fi pentru totdeauna.
Indrumata si sprijinita de prietenii sai,printesa pleca.Suferii foame,frig,sete..insa gandul ca in curand avea sa ajunga la iubirea sa,ii hranea toate neajunsurile.
Dupa luni de cautari si de suferinte,fiica imparatului,ajunse in tinutul indepartat al tanarului…insa,o data ajunsa la castelul acestuia fu arestata si trimisa in temnita,pe motiv ca era o simpla cersetoare ce dadea tarcoale palatului cu ganduri ascunse.Nu trecu mult timp pana ce printul afla de existenta prizonierei…si nici macar,fara sa se intereseze de chipul ei trimise sa fie aruncata din palat,in mijlocul padurii.
Intr-o padure,sumbra,intunecata si plina de pericole,acolo deschise ochii fata si isi dadu seama cat de greu este si cat de mult trebuie sa indure pentru a avea ceea ce,credea,ca ii lipsea in viata:afectiunea,dragostea unui fat-frumos.
Norocul a dat peste printesa..si peste fix 2 zile,timp in care se imbolnavise grav si nu se mai putea tine pe picioare,a fost salvata.De cine?De catre o contesa,o femeie frumoasa si puternica,capabila sa infrunte orice pericol.In cateva saptamani,fata se puse pe picioare si incepu sa-i povesteasca contesei tot ce s-a intamplat si prin tot ce a trecut,pentru a ajunge acolo unde isi propusese.Contesa ramase extrem de surprinsa si incerca sa ii explice fetei ca eforturile ei vor fi in zadar,deoarece il cunostea mult prea bine pe print…insa printesa nu intelegea,iubirea ei,poate chiar obsesia,erau mult prea mari ca sa mai poata auzi sau intelege realitatea.
Intr-o dimineata frumoasa,contesa ii facu cunostinta printului cu fata,iar el se arata mai mult decat incantat sa o primeasca in castel si sa ii fie alaturi,dandu-si seama de greseala imensa pe care o facuse.Asadar,visul devenii realitate,fiica imparatului era in sfarsit alaturi de iubirea ei…si statu alaturi de el o luna,doua,un an…peterecura momente magice si de neuitat impreuna…asta pana cand,printesa realiza ca alesul ei nu ii va impartasii niciodata sentimentele si nu va fi alaturi de ea asa cum si-ar fi dorit,asa ca fugii si se intoarse la casa contesei.Acolo se simtii in sfarsit bine,acolo avea in sfarsit pe cineva care o putea intelege si sprijinii,ca o adevarata mama si prietena neconditionata…fara reprosuri,fara dezamagiri.
Se spune ca printul a murit singur insa la fel de orgolios;regele si regina au suferit ani intregi dupa plecarea fiicei lor;iar fata?Printesa a vazut in sfarsit realitatea,mai mult,a simtit-o chiar pe pielea ei,a inteles ca de fapt tot ce ii lipsea era sa aiba aproape un om care sa o inteleaga si sa o iubeasca pur si simplu…
…si se mai spune ca si povestile sunt….o realitate!

Cokelive si…mai mult nu se putea! -Prieteni,certuri,atac de panica,frig si nebunii-

Imi facusem bagajul,eram pregatita pentru cea mai misto experienta.Cum a fost?Ei bine,mai mult de atat, nu se putea.
Sambata dimineata am plecat alaturi de Andrei.S spre Targu Mures.Drum lung cu microbuzul,insa o companie foarte placuta pana la Brasov(sper sa ne vedem cat mai curand).De acolo,insa plictiseala a dat buzna peste noi,la fel si discomfortul din masina si bineinteles,greata care „m-a lovit” fara sa vreau.
Dupa ore’n sir de mers si multe conversatii,am ajuns in jur de ora 6 si ceva in Targu Mures.Nu am avut timp sa vizitam,deoarece trebuia sa ajungem cat mai repede la gara unde un tren personal si dubios ne astepta ca sa ne duca in Ludus…un oras la 40 de km distanta de Targu Mures.
Oameni nu foarte draguti,insa o experienta misto in „caruta” ce se numea tren….insa,intr-o ora si ceva am ajuns in sfarsit in Ludus unde ne astepta Ana(pikchiu) cu care tot conversez pe blogul meu de ceva vreme.
Ana ne-a aratat orasul,ne-a plimbat,ne-a dus la o terasa,dupa care la ea acasa…un loc primitor,plin de oameni draguti care ne-au primit cu bratele deschise.Ne-am instalat,am dormit cateva ore,iar duminica dimineata am plecat spre Targu Mures,de data asta sa vizitam iar apoi sa mergem spre Peninsula.
Cum mi s-a parut orasul?Nu este unul din orasele care ar putea intra in topul celor mai misto locatii…este mic,cam pustiu dar racoros si pasnnic.
Dupa ce am mai stagnat,am facut poze si am mancat,sosise vremea sa mergem spre festival.Lucrurile nu stateau atat de bine pentru mine…de ce?Ei bine,atacul de panica nu a incetat sa apara,emotiile dadeau pe dinafara iar gandurile groaznice se tot invarteau in capul meu.
Am ajuns la festival.Locatia geniala,multa lume nebuna si un aranjament foarte misto(tin sa recunosc ca si spatiul era imens).Ne-am plimbat,am vazut cam tot ce era posibil,dupa care ne-am asezat pe iarba langa scena mare unde urmau sa concerteze VdV.Atacul de panica luase amploare,tremuram din temelii si nu stiam nici macar ce sa fac…..pana cand am ajuns la o conclzuie,destul de inteleapta,zic eu: „tremur,nu pot sa respir,deci mi-e frica,mi-e groaza de aceasta situatie…stai putin…de ce?Nu se intampla nimic si nu se va mai intampla nimic.Prietenii mei vor sa vada trupa,iar eu ii tin pe loc pentru ca sunt egoista si fricoasa…deci,am 2 posibilitati..ori raman aici si ma ascund,ori imi infrunt teama!”…Ce am facut?M-am ridicat de pe iarba si am asistat la concert.M-am eliberat,am dansat ca cea mai mare nebuna,nu mi-a mai pasat de nimic,iar intr-un final,m-am simtit excelent.
Atacul de panica trecuse,cearta cu Andrei trecuse si ea(a 5-a cearta…cred)..asa ca au urmat Freestylers,o trupa de care nu prea auzisem dar la care am dansat foarte mult cu toate ca muzica,nu era deloc stilul meu.
Ce era deja deranjat la festival?Praful pe care tot il inghiteam si care tot se punea pe noi,deoarece pe jos nu exista nimic practic,pe care sa dansezi.
Pauza.Pauza de baut,bineinteles….nu baut exagerat,ci atat cat era nevoie,adica atat cat sa intru intr-o stare excelenta pentru Prodigy.
La 11 si ceva a inceput concertul(genial de altfel…dumnezeiesc as putea spune).Nebunie mare,pogo la greu(acum pot sa misc cu foarte mare efort),lume fumata si beata pretutindeni…iar eu zbennguindu-ma ca cea mai mare descreierata.
S-a terminat….iar de la ora 1 si ceva pana pe la 4,am mancat,am mai stat,am inghetat de frig rau de tot,am dansat intr-un cort,pe toate genurile de muzica posibila..iar apoi ne-am indreptat spre concert Suie Paparude,trupa care nu a prestat atat de bine ca pe vremuri(acum era si 4 dimineata…totusi).
La ora 6 eram la autogara,urcandu-ne intr-un autocar care avea sa ne duca inapoi spre Ludus.Nu am avut locuri asa ca am stat pe jos….eu,chiar am dormit pe jos…insa,pana la urma a fost foarte bine.
Acasa la Ana am avut noroc ca am mai prins vre-o 2 ore de somn pana cand sa fugim spre tren(mare nororc am avut ca l-am prins)…iar apoi sa luam alt tren pana in Bucuresti.
Bineinteles,trenul de Bucuresti era plin de oameni morti de somn veniti de la festival,insa asta nu ne-a impiedicat sa ne facem alta gasca foarte misto.
Am ajuns in Bucuresti pe la ora 11 si ceva(tren cu intarziere de o ora…la dracu’),iar apoi ne-am indreptat spre casa(urat!)
Intr-un final:
-multumesc Poe ca m-ai acoperit din nou(password:P.O.E)
-nu mi-am recuperat toate orele de somn...dar nu mai conteaza!
-sunt foarte fericita ca am cunoscut omanei noi(atat in microbuz cat si in tren) cu care sper sa ma vad cat mai curand.
-mi-a parut foarte bine ca am cunoscut-o pe Ana si am sa ii multumesc toata viata pentru tot ce a facut pentru mine si Andrei.
-imi pare rau ca m-am tot certat cu Andrei…dar,ideile noastre se tot bat cap’n cap
-sunt mandra de mine ca mi-am infruntat teama,ca am depasit atacul de panica si ca m-am distrat de minune la concerte.
-astept Cokelive 2010…cu trupe la fel de fantastice si cu si mai multa distractie!

Can I go now?....in sfarsit....da!

 Gata,s-a terminat asteptarea,s-au terminat zilele plictisitoare...cel putin pentru ceva timp....De ce?Am plecat.Mi-am  facut bagajul si am pornit la cel mai asteptat concert din vara asta(pentru mine).Asadar,urati-mi succes si tineti-mi pumnii....pentru ca  adevaratele aventuri,de-abea acum incep....

....I am going now....Targu Mures/Peninsula/Prodigy-here I come!