Pe viata si pe moarte..

Hello,m-am intors...deci,rezulta ca nu am murit si nu am patit nici un lucru grav(in afara de operatia propriu-zisa) pentru ca pot sta linistita in fata calculatorului si va pot scrie.Nu stiu daca sa povestesc cum a fost,imi e frica sa ma gandesc din nou la toate acele momente,mi-e frica sa nu raman pe ganduri prea mult si sa ma panichez din nou.....insa,frica asta nu ma ajuta cu nimic,am descoperit ca frica este cel mai nefolositor sentiment in anumite momente....asadar,incep.....
Am plecat luni dimineata de acasa,am ajuns la spital si m-am internat.Groaznic,un salon plin de persoane bolnave...rectific,un spital plin de persoane bolnave si un dezinteres total din partea doctorilor.Trebuia sa fiu operata marti,insa s-au ivit probleme(gen sangele care mi-a fost donat nu era grupa mea)si asa am mai stat o noapte in spital pana miercuri.M-a vizitat multa lume si parca timpul a trecut mai repede,insa in ziua cu pricina au dat navala peste mine tot felul de sentimente si de remuscari gen "m-am purtat urat cu nu stiu cine,am facut nu stiu ce,nu i-am zis nu stiu cui" si am inceput sa ma panichez groanznic pana cand m-a rezolvat anestezistul pentru urmatoarele ore.
M-am trezit tremurand de frig,plina de perfuzii,intr-o sala mare si ciudata(reanimarea).Nu am prea dormit in noaptea aceea din cauza luminii si zgomotelor,dar si din cauza faptului ca nu ma puteam misca.
Joi dimineata am fost adusa in alt salon si am fost salvata de o asistenta care mi-a smuls toate perfuziile.Da,aveam capul mare,pentru ca partea dreapta era plina de bandaje si aveam gatul intepenit.Ma puteam da jos din pat si puteam merge numai cu ajutorul mamei(care a stat 24 din 24 de ore langa mine...wow) altfel efortul era mult prea mare si ma curatati cu farasul de pe jos.
Pe parcursul zilelor,am inceput sa-mi mai revin,sa ma mai misc si sa ma mai dezmortesc,am inceput sa bantui prin spital si sa aflu ca zilnic mor persoane din cauza unor operatii nereusite sau a unor boli netratabile,am invatat ca meseria si ajutorul personalului din spital trebuiesc "cumparate" si sunt foooooarteee "scumpe"(mama stie mai bine,probabil) si mi-am fixat si mai bine,in minte,ideea ca spitalul te si vindeca dar te si distruge psihic.
Sunt acasa unde mai zac ceva vreme,dar sunt acasa.Cele 10 zile de chin au luat sfarsit.Am avut parte de "o vacanta" de neuitat,pe care nu i-o doresc nimanui.Am avut parrte de "un joc" pe viata si pe moarte din toate punctele de vedere!


P.S: Le multumesc prietenilor mei care nu m-au dezamagit si au ramas foarte aproape de mine!
Ii multumesc si familiei mele,in special mamei care a devenit Femeia Fantastica si a convietuit cu mine in spital pana in ziua externarii!
Ii multumesc in special Andreei Talmazan care a fost foarte aproape de mine si care m-a emotionat cu post-ul de pe blog.
Si....in final,multumesc VITA DE VIE pentru ca a-ti fost aproape de mine si m-ati sprijinit!

.....rezulta: stiu sa imi aleg bine persoanele pe care sa le iubesc!