Nu uita niciodata...cine esti

Dupa o revenire spectaculoasa dintr-un moment de liniste.Dupa un gand straniu pe care l-am avut intr-o zi.....mi-am adus aminte brusc de....mine.
De ce mi-am adus aminte de mine?De ce ma uitasem in trecut,undeva departe?Din cauza a tot ceea ce am trait,a tot ceea ce am spus si am facut gresit sau nu.
Vrand,nevrand am ajuns sa fug cu disperare de tot,am ajuns sa tac si sa inghit,sa numai bat pe nimeni pentru ca este absurda,mincinoasa si stearsa...am ajuns aici,in momentul in care spun STOP!
Ma va oprii asta sa numai fiu EU?Ma va oprii semaforul sa numai trec pe rosu sau ma va oprii mama sa numai zbier,si sa numai imi spun parerea pe fata?
Daca am sa uit vreodata tot ceea ce am facut,pentru cine si pentru ce....daca am sa vreau sa sterg amintirile sau am sa vreau sa ma reintorc in timp....cineva sa apara in fata mea sa-mi dea o palma sa ma trezesc la realitate...cineva,oricine sa imi arate ca nu e bne sa uiti,nu e bine sa fugi sau sa te arunci intr-o mare involburata de ganduri.
Chiar daca nu stau sa ma gandesc in fiecare zi la mine si ma gandesc la altii....brusc,azi mi-am amintit ca nu e bine ce fac(de fapt nu prea e bine nimic din tot ceea ce fac) insa ca un sfat prietenesc sau nu(luati-l cum vreti) incercati sa realizati ca nu trebuie sa uiti niciodata...cine esti!!

Sa ne bagam picioarele!!

Nu,nu vreau sa o luati ca pe acea comuna injuratura,sau sa ii ziceam „fraza neortodoxa”,care exista in ziua de azi pe buzele tuturor,inclusiv,mai imi scapa si mie cateodata,vreau sa incerc sa o gandim in profunzime....adica,ce inseamna cu adevarat aceasta fraza...ce semnifica pentru noi toti si de ce este atat de des folosita?

In limbajul liceenilor,pe la toate colturile,se intalneste „bagami-as picioarele”...si acum daca stau sa ma gandesc...oare de ce?Oare pentru ce?Pentru ca lucrurile nu ies intotdeauna asa cum vor ei?Pentru ca atat parintii cat si profesorii ii pun la colt,pentru orice greseala mica pe care o fac?

Aflandu-ma si EU in pielea adolescentilor din ziua de azi,am tendinta sa imi bag picioarele in tot,sa injur tot ce exista,tot ce ma enerveaza(si tin sa va anunt ca sunt multe lucruri care ma scot din minti) si poate sa pun in aplicare adevarata semnificatie a acestei fraze....sa las totul balta si sa nu imi pese de nimic.

Este nepasarea o solutie pentru problemele noastre?Este lasatul balta cea mai comuna metoda in zilele de azi in cazul persoanelor din jurul varstei mele?Oare de ce?Oare aceasta fraza are atata putere asupra mintii noastre?Oare nervii nostri care apar din 5 in 5 secunde incep sa ne lase usor usor inca de pe acum?

Dca toate aceste intrebari au un raspuns afirmativ,atunci de ce lumea se mai uita ciudat la noi,cei care fumam sau care bem?Intr-adevar toate aceste greseli pentru sanatatea noastra sunt privite cu uraciune si nu sunt un calmant....dar totusi,cum sa ne calmam?Cum sa incetam sa ne bagam picioarele daca totul in jur ne acuza?

Aflandu-ma intr-o depresie oribila,in ziua de azi din cauza persoanelor care ne pun la colt si care ne interzic lucruri puerile,dar incredibil de geniale in conceptia noastra,mi-am dat seama ca a-ti baga picioarele,are mai mult decat o semnificatie in cuvinte....reprezinta o stare de spirit,acea stare de spirit care te macina pe dinauntru,care te chinuie si acel gand care nu te lasa sa dormi noptile si te face sa te gandesti la,ce se va intampla maine.

Cunoscand mentalitatea pe care atat NOI cat si EI o posedam la aceasta varsta,minunata si rebela,pot marturisii ca fiecare capriciu al nostru este important.De ce?Zic EU ca ne face sa ne obisnuim cu viata,ne face sa privim lucrurile dintr-o alta perspectiva,si anume,perspectiva ca poti avea tot ce vrei,luptand din greu pentru acele lucruri.De ce este bine?Pentru noi,pentru mintea noastra,in special pentru viitorul si viata noastra.

De ce nu renuntam la a ne baga picioarele?De ce insistam atat de mult cand stim ca lucrurile nu mai pot fi rezolvate?Oare pentru ca asta ne sta in fire...sau poate pentru ca vrem ca totul sa ne iasa perfect ca sa nu mai avem ocazia sa injuram,sa bem si sa fumam?

Cert este ca aproape totul are o explicatie mai mult sau mai putin logica...este adevarat ca aceasta fraza este adorata de mii de persoane,dar este si dureroasa atunci cand este rostita...totusi daca nu ne putem vindeca de sindromul „bagami-as picioarele”,de tigari si de bautura,bare-mi sa incercam tot ce ne sta in putinta pentru ca totul sa iasa conform fiecarui plan de-al nostru.......asta e tot ce isi doreste toata lumea!!

A crede,a vedea,a cunoaste?

Dupa cateva ore de stat in curtea unei bisericii,in asteptarea slujbei de Paste,dupa cele 2 tigari fumate pe ascuns de ochii lumii,am decis sa imi parasesc pentru o vreme gandurile si mentalitatea mea mai mult sau mai putin neortodoxa si sa fiu serioasa.....bare-mi sa incerc sa par tipul domnisoarei sincere,care incearca sa mai lase glumele de-o parte si sa se gandeasca strict la subiectul discutiei.......ghici ce?Nu mi-a reusit,pentru ca undeva intre ora 12 si 1,foarte atenta si concentrata la spusele parintelui „lasati lumina sa va patrunda in suflete..”...STOP...”Wtf?” in gandul meu.....am mai gandit aceasta parte o data....exista lumina.De fapt exista acea noapte si acea zi care tulbura relatiile din toate partile,dar lumina care ar trebuii sa ne faca sa credem,oare unde este?

Infruntandu-ma cu acest gand toata noaptea,in multimea de oameni,am reusit sa imi notez pe telefon ceea ce vroiam sa gandesc mai limpede azi.Si am facut-o....am incercat prin toate mijloacele posibile....si primul pas la care m-am oprit a fost credinta...si anume puterea noastra a tuturor de a crede...oare exista?Intr-o discutie obsinuita,in care raspunzi cu „te cred”(ceea ce EU,personal,nu suport)...este doar o vorba pe care o folosesti pentru a-l face pe celalalt sa taca din gura si sa vorbeasca mai putin,sau intr-adevar crezi in tot ceea ce ti se spune?Este posibil?

Sa spun sincer,in cazul meu credinta e cam departe...de fapt,este ceva care ma depaseste.....pentru ca de la simplul „te cred” pe care il mai luam si EU in brate cateodata am ajuns la o urmatoare replica „nu cred pana nu vad”.

Pasul 2?A vedea.Este vazul o solutie a problemelor noastre cu,asa zisa noastra credinta?Primul meu raspuns a fost ca da....dar dupa cateva minute mi-am dat seama,ca pana si ochii ne pot insela,mi-am dat seama ca nu tot ce vezi este adevarat...si m-am bazat pe un foarte veritabil exemplu: tipul bun care este un ticalos sau vice-versa.Asadar am scos din calcul aceasta posibilitate,gandindu-ma ca nu trebuie sa ne bazam intotdeauna pe ceea ce vedem.

Ultimul meu pas,si cred ca este cel mai bun.....cunoasterea.Daca nu poti avea incredere in tot ceea ce este in jurul tau,daca privirea de cele mai multe ori te inseala,atunci nu iti ramane nimic mai bun de facut decat sa analizezi situatia sau persoana...sa stai jos,de vorba,sa aflii cat mai multe si sa decizi daca merita sa lasi frau liber privirii sa vada tot ce se poate vedea si sa incepi sa crezi in acel cineva.Este oare cea mai plauzibila solutie?

In ziua de azi,cand toata lumea este disperata si enervata de tot ceea ce se petrece,iti mai poti gasii o portita libera chiar si la o cafea sau la micul-de-jun,sa stai sa cunosti si sa observi indeaproape TOTUL?

Daca nu putem avea incredere in nimeni si in nimic,daca nu ne mai putem baza pe primul instinct,daca pana si vazul ne inseala...ar fi bine sa starnim in noi insine o si mai mare curiozitatea dintr-o simpla dorinta de cunoastere?Nu ar fi o greseala fatala pentru noi si pentru toti cei pe care ii cunoastem?

Oare legatura aceea puternica dintre a crede,a vedea si a cunoaste nu poate fi rupta de nici un fel?Si,totusi,daca da,ne putem baza in orice situatie pe „lasati lumina sa va patrunda in suflete”?Cand suntem atat de nehotarati si de pacatosi,putem avea incredere in propria noastra credinta?