A crede,a vedea,a cunoaste?

Dupa cateva ore de stat in curtea unei bisericii,in asteptarea slujbei de Paste,dupa cele 2 tigari fumate pe ascuns de ochii lumii,am decis sa imi parasesc pentru o vreme gandurile si mentalitatea mea mai mult sau mai putin neortodoxa si sa fiu serioasa.....bare-mi sa incerc sa par tipul domnisoarei sincere,care incearca sa mai lase glumele de-o parte si sa se gandeasca strict la subiectul discutiei.......ghici ce?Nu mi-a reusit,pentru ca undeva intre ora 12 si 1,foarte atenta si concentrata la spusele parintelui „lasati lumina sa va patrunda in suflete..”...STOP...”Wtf?” in gandul meu.....am mai gandit aceasta parte o data....exista lumina.De fapt exista acea noapte si acea zi care tulbura relatiile din toate partile,dar lumina care ar trebuii sa ne faca sa credem,oare unde este?

Infruntandu-ma cu acest gand toata noaptea,in multimea de oameni,am reusit sa imi notez pe telefon ceea ce vroiam sa gandesc mai limpede azi.Si am facut-o....am incercat prin toate mijloacele posibile....si primul pas la care m-am oprit a fost credinta...si anume puterea noastra a tuturor de a crede...oare exista?Intr-o discutie obsinuita,in care raspunzi cu „te cred”(ceea ce EU,personal,nu suport)...este doar o vorba pe care o folosesti pentru a-l face pe celalalt sa taca din gura si sa vorbeasca mai putin,sau intr-adevar crezi in tot ceea ce ti se spune?Este posibil?

Sa spun sincer,in cazul meu credinta e cam departe...de fapt,este ceva care ma depaseste.....pentru ca de la simplul „te cred” pe care il mai luam si EU in brate cateodata am ajuns la o urmatoare replica „nu cred pana nu vad”.

Pasul 2?A vedea.Este vazul o solutie a problemelor noastre cu,asa zisa noastra credinta?Primul meu raspuns a fost ca da....dar dupa cateva minute mi-am dat seama,ca pana si ochii ne pot insela,mi-am dat seama ca nu tot ce vezi este adevarat...si m-am bazat pe un foarte veritabil exemplu: tipul bun care este un ticalos sau vice-versa.Asadar am scos din calcul aceasta posibilitate,gandindu-ma ca nu trebuie sa ne bazam intotdeauna pe ceea ce vedem.

Ultimul meu pas,si cred ca este cel mai bun.....cunoasterea.Daca nu poti avea incredere in tot ceea ce este in jurul tau,daca privirea de cele mai multe ori te inseala,atunci nu iti ramane nimic mai bun de facut decat sa analizezi situatia sau persoana...sa stai jos,de vorba,sa aflii cat mai multe si sa decizi daca merita sa lasi frau liber privirii sa vada tot ce se poate vedea si sa incepi sa crezi in acel cineva.Este oare cea mai plauzibila solutie?

In ziua de azi,cand toata lumea este disperata si enervata de tot ceea ce se petrece,iti mai poti gasii o portita libera chiar si la o cafea sau la micul-de-jun,sa stai sa cunosti si sa observi indeaproape TOTUL?

Daca nu putem avea incredere in nimeni si in nimic,daca nu ne mai putem baza pe primul instinct,daca pana si vazul ne inseala...ar fi bine sa starnim in noi insine o si mai mare curiozitatea dintr-o simpla dorinta de cunoastere?Nu ar fi o greseala fatala pentru noi si pentru toti cei pe care ii cunoastem?

Oare legatura aceea puternica dintre a crede,a vedea si a cunoaste nu poate fi rupta de nici un fel?Si,totusi,daca da,ne putem baza in orice situatie pe „lasati lumina sa va patrunda in suflete”?Cand suntem atat de nehotarati si de pacatosi,putem avea incredere in propria noastra credinta?