Sa pot sa strig…

Sunt in spatele lui.Il privesc cum merge,se simte sigur de puterile sale.Ma ascund in spatele unui buncar,imi scot in liniste pistoalele.Vreau sa le incarc,insa observ ca nu mai am gloante.Ma uit atent sa vad unde se afla tinta si calc pe un ciob.Fac zgomot.El se intoarce si incepe sa rada.La naiba,stie unde ma aflu…..m-a localizat si mi-a simtit si parfumul.Ma aplec si imi scot un cutit din cisma…probabil,deja a anticipat si aceasta miscare si s-a gandit cum sa ma opreasca.Recunosc,da,mi-e frica.
Ma gandesc.Ma uit in jur si imi dau seama ca daca fug,sunt un om mort,gloantele de ultimul tip pe care le poseda ma vor nimerii din plin,insa nu exista alte cale.Am 2 posibilitati: sa mor predandu-ma sau sa mor incercand sa ma salvez(parca a doua suna mai bine).
Imi las pistoalele jos si imi ascund cutitul.Ma uit cu atentie in jur si observ o gura de aerisire ce traverseaza tavanul…pot fugii pana acolo si pot iesii din incapere.
Nici nu apuc sa calc pamantul,ca o puzderie de gloante ma ataca…eram sigura,il cunosteam,era un asasin mai periculos decat mine.
Zgomote asurzitoare si distrugeri in masa…toate astea in jurul meu,toate astea incercand sa ma doboare.
Reusesc.Dintr-o saritura ajung sus si raman acolo…..ascunsa.Inchid ochii si incerc sa ma linistesc,ii pot auzii inca pasii,ii pot simtii respiratia….ca si cum as fi nimic mai mult decat umbra lui,o umbra parasita si prafuita.
Vad realitatea.Privesc in stanga mea si observ cum gura de aerisire este un spatiu greu de strabatut,mai ales in liniste.
Intr-o fractiune de secunda,el isi incarca pistoalele si incepe sa traga.Ma deplasez…insa simt cum gloantele incep sa ma nimereasca.Cedez!
Picioarele parca imi sunt amputate.Raman intinsa pe tabla cea rece si simt cum inima incepe sa ma lase incet.Nu vreau sa mor!Dar nu stiu ce sa fac...Nu!Nu mai vreau sa lupt.E asa frumos sa cedez,sa renunt.Cu ultimele puteri ma indrept spre iesire…si dintr-o data se face liniste.Simt teava pistolului sau in ceafa mea.Aud cum intra un glont pe teava,apoi ma lasa sa cad.Lovitura cu pamantul este brutala si dureroasa.Deschid ochii si vad ca ma aflu intr-o alta incapere.Nu pot sa ma ridic de pe jos,nu mai pot sa ma misc.Imi dau seama ca nu mai am pe nimeni,ca nu mai am nimic si ca ma v-a lasa aici sa putrezesc.Sunt la capatul pamantului,sunt singura….simt ca nu mai am voce si tot ce as vrea ar fi sa pot sa strig…de frica,de durere…
Ma trezesc si sunt perfect in regula,ma uit in dreapta mea si il vad…..il vad…pe el……asasinul mai puternic decat mine…cel pe care-l credeam gata sa ma „fugareasca” si care credeam ca vrea sa ma domine….Acum?Si acum simt la fel….simt ca sunt „ruginita”,pe jumatate moarta,fara glas..si in ciuda zambetului sau triumfator…a ales sa ma ignore.Gata.A plecat.Tot ce as vrea sa fac,ar fi…..sa pot sa-l strig…..