Perfectiune!

Nu ma consider perfecta,dar sunt!

De ce?

Pentru ca nu am obiceiuri proaste,stiu cand si cum sa actionez…si ma comport impecabil.

In mintea mea,exista o scara care ajunge la cuvantul „perfecta” si mai am cateva trepte de urcat….asa ca sunt pe drumul cel bun.

Am un apartament cu doua camere,pus la punct si orgnizat.Indiferent de situatie,lucrurile nu sunt imprastiate si totul este strans si pus la locul lui.

Lucrez cateva ore pe zi.Nu am foarte multi bani,insa ma descurc si sunt mandra de cunostintele mele.

Distractie?

Sa nu va ganditi ca nu ma distrez,ba da ma distrez: vorbesc la telefon putin(sa nu platesc foarte mult) si mai imi vizitez matusa.Cu celelalte rude nu prea ma inteleg atat de bine….ei nu cunosc esenta vietii! Ce?Nu am timp….trebuie sa am totul organizat in fiecare clipa!

Nu prea stiu sa gatesc,insa mai imi mai permit sa ies in oras sau sa mananc pe la,cele cateva persoane care imi mai inteleg punctul de vedere….foarte corect,de altfel!

Nu am animale de casa…nu am timp sa am gija de ele si apoi,lasa par peste tot si strica totul…..Am considerat de mic copil animalele,murdare!

Da,locuiesc singura.Parintii mei au murit.Casa cea mare am vandut-o,iar masina…s-a dus si ea de mult!

A?Relatii….nu,in cazul meu nu merg relatiile…nimeni nu este capabil de a ma intelege….asadar,excursiile in strainatate au devenit singurele mele cai de a ma elibera de toti cei din jurul meu…..a,si asta mai este o cale de distractie!

Daca sunt fericita?Normal.Mai imi lipsesc doar cateva trepte pentru a atinge perfectiunea,de ce nu as fi fericita?Sunt mandra de mine si foarte foarte inteligenta,am vazut aproape toata lumea si cu toate astea am capacitatea de a simtii si mila pentru cei de langa mine…..gen,pentru nepoata mea,care nu va ajunge nimeni in aceasta viata…..

…..si da,este posibil sa ai asa o viata perfecta ca a mea…..

P.S: ….si da frate,persoana asta exista….va puteti imagina?

As putea...

M-am gandit intr-o seara la cat de multe lucruri as putea sa fac,daca as avea mai mult curaj sau poate mai mult chef...
As putea sa incep sa spun adevarul,sa infrunt totul si sa scap de aceasta "panza" care ma acopera intotdeauna.
As putea sa fiu mai insistenta si sa numai las lucrurile sa se rezolve in timp....
As putea sa renunt la fabuloasele tigari,chiar daca le iubesc...dar bare-mi asa mi-as salva sanatatea...
As putea sa accept faptul ca si altii gresesc si nu vor sa recunoasca(la fel ca mine)....
As putea sa-mi "dozez" iubirea fata de unele persoane si sa ii bag in seama si pe altii....
As putea sa ma preschimb in altceva,doar daca as vrea!
Scriind toate aceste afirmatii,iata cum am ajuns si la vechea vorba "este suficient sa-ti propui ca vei reusii"...daca eu mi-am propus toate lucrurile pe care as putea sa le fac?Sa ziceam ca nu,sa zicem ca nici macar nu as vrea....insa,un lucru este sigur: pana ma voi decide,as putea pentru inceput sa rad si sa ma bucur de tot ceea ce am......si mi-am dat seama ca in viata(in acest moment) am parte de momente si oameni de o mare valoare!

Ce si cum intelegem?

Am terminat.Am terminat anul 2008 si am inceput un nou an de mult.Cum?La fel.Nimic nu s-a schimbat la mine.Adica?Adica minciunile nu au incetat si am intrat in noul an cu multe si multe minciuni;tigarile nu s-au oprit si mi-am fumat ultima tigara pe 2008 si am inceput si prima tigara pe 2009; energizantele si cafelele nu au stat prea departe de mine si au inceput sa „curga” una dupa alta,iar alcoolul nu a stat nici el prea departe de mine cu tot cu operatia mea...de care numai vreau sa mentionez atat de mult in acest an....cu toate ca au grija altii sa-mi aminteasca non-stop de acest lucru.
Trecand peste toate evenimentele la care am asistat in ultima vreme,am ajuns din nou la mii si mii de intrebari.....vedeti?Nici intrebarile nu m-au abandonat in acest an.
Inca din prima zi a anului,am inceput sa ascult mii si mii de povesti despre familia mea si toti cei ce fac parte din ea.La ce concluzie am ajuns?La aceeasi.Nu ma incadrez si nimeni nu prea ma vrea incadrata.Totusi daca fac multe prostii si nimeni nu ma intelege,de ce mama,care nici ea nu se mai straduieste de la o vreme sa ma inteleaga nu ar spune niciodata „imi e rusine cu tine”?Imi reproseaza ce e drept......oho,si reprosurile curg si curg gramada....insa nu o vad si stiu ca nu o vad bine,zicand „nu ma intereseaza de fiica-mea” sau „imi e rusine cu ea”.
Nu fac parte dintr-o familie perfecta,nu fac parte din genul acela de familii care sunt foarte unite si nu au secrete unii fata de ceilalti,insa azi am realizat ca poate e mai bine asa.....poate familiile perfecte intr-adevar au si dezavantaje,poate ca nu au forta necesara de a rezista marilor evolutii sau poate ca le este mult prea frica sa nu destrame tot ceea ce au.
Daca tot ceea ce-am spus despre familii,despre relatia dintre membrii familiei este adevarat atunci eu si toti cei ca mine de ce incepem sa iubim si sa ne atasam mult prea mult de persoane pe care de-abea le cunoastem si de ce nu incercam sa ne apropiem mai mult de familia noastra?Sunt intr-adevar constienta ca familia frumoasa si fericita nnumai poate fi recuperata sau doar ma mint singura ca sa pot acoperii alte greseli de-ale mele?Inteleg intr-adevar toata aceasta harababura despre familii?Ce inteleg mai exact?
Daca ma afund in relatii,daca imi schimb iubiti ca pe pantofi(oooo si credeti-ma am o gramada de pantofi) atunnci sunt o persoana care va ramane tot restul vietii ei cu amintiri neplacute in ceea ce priveste viata privata?De ce nu pot sa transform totul intr-o relatie frumoasa si irecuperabila?Asta vreau sa fac insa nu stiu cum.....asta incearca sa faca subconstientul meu de multa si multa vreme...de cand a descoperit cata iubire port pentru alte si alte persoane care nu au nici o legatura cu mine....insa pe care eu i-am strans extrem de aproape de mine.
Se observa ca suntem dezorientati in viata......ca nu stim cateodata incotro sa o apucam....o familie unita si fericita ne ajuta in aceste situatii?La aceasta intrebare nu am cum sa raspund.....insa pe parcurs am descoperit ca singurii care ne ajutam suntem noi insinte,singurii care ne stricam relatiile,care ne despartim si suferim,suntem tot noi insine.....si se pare ca e mai bine sa ne obisnuim din timp…e mai bine sa fim pregatiti din timp.
Totusi,oricat de multe as scrie aici,oricat de multe as intreba sau as marturisii.....vom fi vreodata siguri ca am inteles bine?Vom fi vreodata siguri de: ce si cum intelegem?