Instantaneu mi-a venit un gand.Am clipit si m-am apucat sa scriu.Despre?Despre cum suntem si lucrurile pe care le facem.Cum?Intr-o maniera simpla...m-am folosit de intrebari,care pot ajunge sa atinga cele mai profunde lucruri din...noi...toti.
Totusi:
Cum sa te bati cand sti ca vei pierde?
Cum sa minti cand sti ca vei fi prins?
Cum sa zambesti cand sti ca maine va ploua?
Cum sa iubesti cand sti ca vei fi ranit?
Cum sa fi pesimista cand toul in jur straluceste?
Cum sa te bati cand poti doar sa treci peste?
Cum sa minti cand poti spune adevarul si te poti bucura?
Cum sa zambesti cand totul iti merge rau?
Cum sa iubesti cand sti ca altii nu se pot bucura de dragoste?
Cum sa fi realist cand totul din jur nu pare a fi in regula?
....sa te bati pentru a-ti apara dorintele.
....sa minti pentru a face ce-ti doresti.
....sa zambesti pentru ca sti ca totul va fi bine.
....sa iubesti pentru ca asta simti,oriunde si oricum.
....sa fi optimist pentru ca ai o singura viata de care trebuie sa te bucuri.
Cum sa treiesti?
Deschide ochii.Nu exista reguli.
....sa traiesti clipa ca si cum ar fi ultima...
P.S: Totul=valabil si pentru mine in unele momente!
marți, 28 aprilie 2009
sâmbătă, 25 aprilie 2009
Oriunde...foc!
Ideea de a scrie despre foc mi-a venit intr-un moment in care mi se parea ca toata lumea se prabuseste in capul meu…insa,acest lucru doar mi se parea, aceasta idee se nascuse doar in capul meu pentru ca ma simteam oarecum parasita si in flacari de nervi.
Adevarul este ca exista o flacara in fiecare dintre noi.Exista emotie,frica,iubire sau ura si acestea tot cresc si cresc,alimentandu-se din fiecare traire de-a noastra.
Totodata,este adevarat si faptul ca in fiecare moment al vietii incercam sa stingem un foc si sa aprindem altul…si cateodata avem succes,cateodata suntem dezamagiti,insa acesta nu ar trebuii sa fie un motiv pentru care sa ne inecam in propriul nostru amar,ar trebuii sa fie doar un gand care sa ne transmita mai multa intelegere cu noi insine.
Daca in viata excelam in tot ceea ce facem sau cel putin asta ne-am dorii,poate ca este firesc sa ne aprindem din orice…sau poate nu?
Avem curaj sau ne este frica,strabatem munti si ape si simtim cum ceva din noi straluceste din ce in ce mai tare,insa nu ne dam seama pe moment daca intr-adevar exista foc sau exista un lucru normal.
Nu poti fi intotdeauna plin de caldura,nu poti percepe in fiecare moment sentimentele celui de langa tine,si cand acest lucru se intampla,poate te ascunzi dar nu te gandesti sa-ti pui intrebarea „de ce?”.Ei bine,eu mi-am pus intrebarea a mia oara,si am aflat cate un strop de informatie in fiecare zi: am aflat ca ma bucur cand cei pe care ii urasc patesc ceva(nu foarte grav),am aflat ca sunt sensibila chiar daca nu vreau sa arat si ca sunt incapatanata pana in panzele albe….deci,focul din mine arde atat intr-o maniera pozitiva cat si intr-o maniera negativa,ceea ce ma si transforma….fenomen care se intampla cu fiecare dintre noi,chiar daca nu ne dam seama!
Oare dupa numele unui pub din capitala ne-am dat seama ca si in noi exista „Fire” sau inca nu suntem in totalitate constienti de acest lucru si ne mascam?
O lumina,o scanteie,un semn de iubire si deja ardem.Un lucru cu care nu suntem de acord,o relatie esuata,o minciuna descoperita,o lacrima si ardem.De ce?Asa suntem noi oamenii,asa simtim si asa ne desfasuram,ranindu-ne fara sa ne dam seama.
Ma gandeam ca poate si tigara are rostul ei,poate si ea ne face sa realizam(pe cei care fumam,logic) anumite lucruri,asadar si ea ne este folositoare,si ea se aprinde si ea se stinge ca si noi de altfel.
Lumina din cer,aprinde sentimente,naste iubiri dar in acelasi timp si stinge orice forma de rautate din sufletele noastre.Acum,tot ceea ce ne mai ramane de facut,este sa credem,pentru ca oriunde este…foc!
Adevarul este ca exista o flacara in fiecare dintre noi.Exista emotie,frica,iubire sau ura si acestea tot cresc si cresc,alimentandu-se din fiecare traire de-a noastra.
Totodata,este adevarat si faptul ca in fiecare moment al vietii incercam sa stingem un foc si sa aprindem altul…si cateodata avem succes,cateodata suntem dezamagiti,insa acesta nu ar trebuii sa fie un motiv pentru care sa ne inecam in propriul nostru amar,ar trebuii sa fie doar un gand care sa ne transmita mai multa intelegere cu noi insine.
Daca in viata excelam in tot ceea ce facem sau cel putin asta ne-am dorii,poate ca este firesc sa ne aprindem din orice…sau poate nu?
Avem curaj sau ne este frica,strabatem munti si ape si simtim cum ceva din noi straluceste din ce in ce mai tare,insa nu ne dam seama pe moment daca intr-adevar exista foc sau exista un lucru normal.
Nu poti fi intotdeauna plin de caldura,nu poti percepe in fiecare moment sentimentele celui de langa tine,si cand acest lucru se intampla,poate te ascunzi dar nu te gandesti sa-ti pui intrebarea „de ce?”.Ei bine,eu mi-am pus intrebarea a mia oara,si am aflat cate un strop de informatie in fiecare zi: am aflat ca ma bucur cand cei pe care ii urasc patesc ceva(nu foarte grav),am aflat ca sunt sensibila chiar daca nu vreau sa arat si ca sunt incapatanata pana in panzele albe….deci,focul din mine arde atat intr-o maniera pozitiva cat si intr-o maniera negativa,ceea ce ma si transforma….fenomen care se intampla cu fiecare dintre noi,chiar daca nu ne dam seama!
Oare dupa numele unui pub din capitala ne-am dat seama ca si in noi exista „Fire” sau inca nu suntem in totalitate constienti de acest lucru si ne mascam?
O lumina,o scanteie,un semn de iubire si deja ardem.Un lucru cu care nu suntem de acord,o relatie esuata,o minciuna descoperita,o lacrima si ardem.De ce?Asa suntem noi oamenii,asa simtim si asa ne desfasuram,ranindu-ne fara sa ne dam seama.
Ma gandeam ca poate si tigara are rostul ei,poate si ea ne face sa realizam(pe cei care fumam,logic) anumite lucruri,asadar si ea ne este folositoare,si ea se aprinde si ea se stinge ca si noi de altfel.
Lumina din cer,aprinde sentimente,naste iubiri dar in acelasi timp si stinge orice forma de rautate din sufletele noastre.Acum,tot ceea ce ne mai ramane de facut,este sa credem,pentru ca oriunde este…foc!
miercuri, 22 aprilie 2009
Valoarea unei vieti
Cand un foarte bun prieten,tot imi fredona versurile piesei de mai sus,intr-o seara acest lucru m-a intrigat si am descoperit vestita piesa...
De ce imi place?Nu neaparat pentru ca mai ascult Parazitii din cand in cand,ci pentru ca imi reaminteste de simpla mea deviza dupa care ma ghidez in viata,si anume: Traieste clipa!
....si da,versurile sunt adevarate,si da nimeni nu prea stie care este valoarea unei vieti...sau ma insel si unii stiu?....cert este ca trebuie sa te bucuri de viata si pentru un moment sa lasi totul de-o parte,pentru ca poti sa....mori oricum si oriunde!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
