Am fost de curand,intr-o vizita la niste rude indepartate.Unde locuiau acestia?Exact in zona in care visez sa ma mut,adica la multi kilometrii de ai mei,in apropierea liceului si a viitoarei facultati.
Strada era perfecta….facea parte dintr-o zona retrasa,insa,totoodata era un loc care ma facea sa ma simt ca, acasa.
Apartamentul?Perfect,situat la etajul 4, 3 camere(cam mult pentru mine,ce e drept) plus un mult prea iubit balcon,mare si incapator.
Din momentul in care am pasit in casa,m-am desprins de realitate…si am ajuns intr-o lume perfecta.Mintea si imaginatia mea au inceput sa functioneze diferit….iar in timp ce stateam si ma cufundam in fotoliul comfortabil,am inceput sa ma imaginez…sa ma vad in acel loc,sa ma vad mergand prin casa,ca si cum ar fi a mea.Am inceput sa fac diferite „mutari”,folosindu-ma doar de imaginatie:…..instalam boxe in sufrageria cea mare,imi instalam calculatorul,dadeam jos de pe pereti fiecare tablou,inlocuindu-le cu postere sau cu o vopsea care inveselea casa.In bucatarie?Nu imi doream mari schimbari…vroiam doar un plus de tehnologie(hota,cuptor cu microunde,combina frigorifica etc,etc) si mai putina vesela.Mesele scumpe si lucioase le-as fi indepartat in favoarea unui spatiu mai larg.Covoarele nu imi placeau foarte mult asa ca le-as fi indepartat definitiv sau le-as fi inlocuit cu ceva mai dragut.Baile aratua perfect,nu as fi avut nevoie de mai mult…atunci tot ce mai imi trebuia era….realitatea pura…fara imaginatie,fara vise.
Mai tarziu,in timp ce sorbeam din cafea m-am trezit.Mi-am dat seama ca acea casa nu avea cum sa fie a mea…poate doar daca as fi inceput sa ma lupt legal sau ilegal(mai mult) pentru ea.
Din nou,ma vad singura sau acompaniata,intr-un spatiu departe de cel unde mi-am petrecut atatia ani din viata.De ce?Pentru ca sunt la o varsta la care as vrea sa demonstrez ca sunt responsabila de mine si de propriile mele fapte,chiar daca multi rad sau isi bat joc de aceasta afirmatie.
Nu am trait intr-un palat,nu am avut intotdeauna ceea ce am vrut,nu am fost genul copilului cuminte(nici acum nu sunt) insa am stiut si stiu sa ma descurc singura in orice situatie fara influente sau ajutor de fiecare data,din partea altora.
Vreau multe,insa nu ma imaginez incepand o prima situatie,din cele numeroase.Din nou,de ce?Din acelasi motiv pentru care am pierdut si am castigat multe: incapatanarea unica pe care o posed.
Ma imaginez plimbandu-ma prin apartamentul meu de 3 camere,fumand o tigara si sorbind dintr-un pahar de vin rosu…fara machiaj,fara alte aranjamente,fara telefon,fara o relatie stabila si fara alte si alte minciuni…..doar eu.
Pot numii aceasta situatie o prioritate?Da,este…si este de multa,multa vreme.Visez oare,cu ochii deschisi cand vine vorba de prioritati?Daca da,este oare atat de gresit?Nu sunt aceste vise,acest optimism ce ne face viata mai frumoasa?Si daca nu,atunci ar trebuii sa calc in picioare pe oricine si orice pentru aceste prioritati….si asa nu ma imaginez….
Oare mai stie cineva in aceasta harababura,de lune,cum este bine sa te imaginezi,daca aceasta intrebare poate,totusi,fi pusa?
Mi-a ramas in minte acea casa si cum as redecora-o,mi-a ramas in minte acea prioritate,si indiferent de schimbarile ce vor avea loc…eu ma voi imagina acolo sau in oricare alta parte!
miercuri, 18 februarie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
9 aberatii:
Mai tii minte cum ma imaginam si eu in aceeasi casa cu tine, prin clasa a 11-a, cel tarziu a 12-a, departe de nebuna de maica-mea? :D Era foarte marfa senzatia aia de liniste... :D E bine si sa te imaginezi, e primul pas spre a construi realitatea asa cum o vrei tu ! :P
mah,poe,acum depinde....tu iti construiesti realitatea asa cum vrei,insa vin multi si ti-o distrug...asadar ar trebuii sa ai in minte,o realitate foarte bine pusa pe picioare..pe care sa nu o darame nimeni si nimic...
.....daca si imaginatia rezulta fiind lovita de oamenii rai si fara sentimente din lumea asta,atunci te poti considera un om mai mult mort decat viu!
Nu te panica,lasa ca vine si vremea noastra...:P:P:P
nu visezi deloc departe! altii viseaza sa isi faca o casa sub pamant si sa construiasca roboti. cand inca ne construiam casa eu si fratele desenam mai mereu pe foi cum ne vroiam camerele mobilate si aranjate, iar tata radea mereu de noi. acu' dupa cativa ani buni am ajuns sa le avem, nu chiar ca in desene, dar cat de cat.
cred ca pana la urma totul depinde de tine, si de cum stii sa "modelezi" ceea ce ai in ceea ce iti doresti sa ai.
@poe: vine vremea tuturor! :)
@pikchiu: Sper sa vina si a mea in curand, deja am ajuns la refuz :))
@pikchiu:da,intr-adevar....insa,la mine mai greu cu modelatul...imi place sa fac lucrurile pe fata...cum ar venii!
@poe: hai,plecam din Bucuresti si mergem in lume..o sa gasim noi o casa....poate avem noroc!
Eu ce dracu sa mai zic..si eu imi imaginez aproape aceleasi lucruri...
zmonk....sa ne linistim...sa ne calmam...si visele se indeplinsesc...cateodata,adica,de cele mai multe ori(asa suna mai bine) :P:P:P
chiar daca se indeplinesc sau nu, nu renunta niciodata la ele...
Nu te ingrijora sunetule,nu o voi face....nu renunt la vise..Am multe si unele cam imposibile...dar nu conteaza!
Trimiteți un comentariu
Hai uimeste-ma....