Inca din aprilie,aveam o dorinta nebuna sa merg la concert…insa,la final nu am mai avut timp,bani,rabdare sa mai trag de orice speranta si sa-mi fac aparitia.In ziua cu pricina(zi care avea sa fie una din cele mai plictisitoare),stand la vorba si schimband idei cu cateva prietene…am decis sa mergem,sa incercam sa stam prin zona,poate cine stie?...o sa intram?
Informata prost ca de obicei,in loc sa merg spre Arenele Romane,m-am dus spre terenul de rugby din Herastrau….avand senzatia ca acolo este.Ora tarzie,inceput de ploaie…insa,m-am gandit ca un drum pana la Arene nu-mi va strica…si asa a si fost.
In jur de ora 9,stateam in ploaie alaturi de Luiza,in fata Arenelor…asteptand…sau stand de placere.Nu aveam nici un ban la noi,deci cam imposibil sa ne luam si noi un bilet pe sub mana.Am incercat sa tot vorbim cu lumea,insa in zadar….pentru ca nu vorbeam cu lumea potrivita.
Dupa o schimbare de peisaj,dupa alt schimb de vorbe cu cei de la poarta….iata,ca am nimerit o persoana foarte….vorbind la telefon,insa si foarte draguta,care ne-a schimbat norocul si ne-a oferit invitatii!
De la concertul Metallica incoace,nu cred ca am vazut ceva mai incendiar ca acest concert.Intr-adevar lume nu foarte multa,insa majoritatea nu tocmai zdravana la cap,o ploaie care nu se mai oprea si o trupa reunita dupa 8 ani de zile care parea sa nu se fi destramat niciodata.
In cele 60 de minute de concert(la doar atat am asistat eu) am fost un fan nebun,o buna observatoare si un copil inconstient.
Despre Limp?Unii ii considera o trupa care s-a format doar de dragul de a se forma,altii…sau mai bine zis altele…vin la concerte doar pentru ca sunt indragostite de Fred Durst,nu am nimic impotriva cu asta,iar majoritatea ii asculta deoarece piesele lor prezinta mesaje puternice,dezbracate de orice masca a subintelesului.Eu?Pentru mine,Limp Bizkit a insemnat „Behind Blue Eyes” multa si multa vreme…acum,inseamna mai mult de atat,inseamna atat o furtuna cat si o ploaie linistita de vara.Sper sa nu ma insel cand spun,ca mi se pare o formatie cu foarte mult curaj,formata dintr-un solist foarte degajat(Fred canta ca la el acasa) si 4 colegi de breasla foarte buni la ceea ce fac.
In concluzie,am asistat la o ora din marele concert Limp si m-am simtit plina de energie si de putere.Am avut mare nororc ca am intrat…sau poate ca a fost destinul?Ce mai conteaza,a fost nororc,destin….si Limp Bizkit!!
P.S: Deoarece nu am avut aparatul la mine...am imprumutat cateva poze de pe www.bestmusic.ro
4 aberatii:
noroc cu persoane din astea dragutze, cine stie, poate te alegeai doar cu furtuna fara persoane de gen...
@bobo: chiar daca nu intram,oricum nu eram dezamagita....stateam la gard,ascultam o piesa si aia era...Cel mai important lucru,cand vine vorba de concerte si de trupe?Nu-ti pune tot sufletul acolo...in acel loc,in acel moment...pentru ca asa dezamagirile devin imense atunci cand apar...si la un moment dat,apar...belive me!
Deci...tu scoti apa din piatra seaca :))
@poe: normal....nu parasesc "zona" pana nu sunt batuta si masacrata rau de tot...
...copil inconstient..ce sa-i faci? :)):)):))
Trimiteți un comentariu
Hai uimeste-ma....