Insensibili?

Din nou,mi-a „pocnit” o noua intrebare in cap, o data cu noua mea profa’ de chimie si o data cu alte aventuri de’ale mele.
Dupa ce am trecut de lunile groaznice in care a trebuit sa ma vindec,nu atat de mult fizic,pe cat psihic….mi-am dovedit,mie (si mai mult) cat de insensibila pot fi in anumite situatii…mai bine zis,in anumite relatii.Totusi nu toata lumea este de acord cu mine si nu toata lumea ma intelege.Oare unora nu li se pare adevarat?Oare unii dintre noi nu isi pot vedea acea parte insensibila?
Daca de mici copii,suntem invatati sa ne iubim familia,sa iubim,aproape totul in jurul nostru,de ce o parte din acele idei dispar?
Insensibilitatea-acea lipsa de sentimente….o capatam datorita greutatilor vietii sau frumusetii vietii?Daca traim in „iad” deja,ajungem la un punct in care nimic si nimeni nu ne mai misca?Sau daca traim in „rai”,numai suntem capabili de a vedea suferintele altora?
Atunci cand mi-am spus punctul de vedere in fata mamei,a inceput din nou,cu vechea si nemuritoarea fraza: „atunci cand voi,elevii,lua-ti note mici,ii desconsiderati pe profesori!”…ei bine:Nu! Si am spus aceasta negatie cu toate argumentele posibile.
Profa’ de chimie,este una din persoanele insensibile in permanenta.Nu are momente proaste sau situatii special alese pentru a-si evidentia acest sentiment(daca se poate numii asa),este constanta…si nu sunt singura care a observat acest lucru.
Suntem calatori in aceasta viata,mintim,plangem,ne bucuram….insa indiferent de moment,avem o insensibilitate aparte,avem o nepasare de care nu ne putem descotorosii…..este posibil,aceasta,doar o alta impresie personala de-a mea,sau este un adevar pe care nu-l suportam?
Lumea,in ziua de azi,se afunda in anumite „prietenii”(daca le pot spune asa) si da,recunosc:sufera.Fac parte din lumea din ziua de azi?
O buna prietena mi-a marturisit intr-o zi ca si ea(genul de persoana nebuna si fara inhibitii) a suferit la sfarsitul unei relatii…si chiar foarte mult.Cum am reactionat eu cand am auzit aceasta afirmatie?Am ramas, putin mai mult…uimita!
Asadar,intr-un moment al vietii,cu totii ajungem sa plangem si sa suferim…deci,mai mult traim in acel „iad” decat in lumea frumoasa si fara griji.
Am ajuns la o concluzie:am ajuns sa imi dau seama ca profa’ de chimie,poate a trait un „iad”,am ajuns si sa admit faptul ca prin oricat de multe stari am trece,suntem sensibili sau timizi…..suntem oameni.
Daca insensibilitatea este o traire afectiva pe care o posedam de cand ne nastem;pe parcurs,cu sau fara vointa noastra,o facem „sa creasca”…si asta tine numai de modul nostru de viata si de anturaj.
Imi propusesem candva,sa-mi „remixez” o melodie,practic,un verb care ma dobora: „imi pasa” care devenea „nu-mi pasa”…..A rezultat ca nu pot face acest lucru,a rezultat ca oricat de insensibila as fi,nu pot fi nepasatoare suta la suta.Poate este bine….poate nu!
In concluzie,prin oricat de multe am trece in aceasta viata,putem ramane constanti sau exista doar exceptii?Putem ramane sensibili sau insensibili,sau v-a exista intotdeauna o cale de mijloc?